Aparatele foto Sony mirrorless – setari de camera folosite de mine

Am fost intrebat de foarte multe ori ce setari de camera aleg pentru maxim de performanta, usurinta in utilizare dar si pentru a stoarce untul din baterie.

Deja intru in al 4-lea an de utilizare intensa a aparatelor foto mirrorless de la Sony. Am inceput cu micutul dar potentul a6000 (vezi review), am trecut la Bestia Intunericului cum i-am zis lui A7s (vezi review) iar acum trag cu Monstrul Detaliilor, ati ghicit, Sony A7RII (vezi review).

Fie ca a fost aparatul meu, sau am avut un alt model nou iesit pe piata la teste, am avut intotdeauna aceleasi setari de camera cu care m-am obisnuit de-a lungul timpului si pe care le-am optimizat de-a lungul anilor de utilizare intensa.

Cateva cuvinte despre meniuri

Un dezavantaj ce vine la pachet cu dimensiunile mai mici, fata de dSLR, al sistemelor mirrorless este numarul mai mic de butoane de pe corpul aparatului si usurinta acesarii unor functii importante pe care le schimbam des. Din fericire inginerii de la Sony s-au gandit la acest aspect si, desi nu e perfect, au gandit extrem de multe butoane configurabile dupa dorintele utilizatorului precum si bara de shortcuts de pe butonul Fn. Ce este totusi inebunitor este ca nu absolut toate functiile aparatului pot fi configurate pe aceste butoane.

Exemplu concret ce ma scoate din minti – Nu poti alege o metoda rapida de a trece din FF in APS-C, functie extrem de utila la video (Meniu Rotita>6>APS-C/Super 35mm)

Conventie denumiri

Ca sa va fie mai usor sa urmariti si eventual sa gasiti setarea de care voi vorbi, am ales sa folosesc urmatoarea conventie pentru meniul deloc intuitiv si logic al aparatelor de pana acum (exceptie Sony a6500 care vine cu un meniu reorganizat si pe care o sa il regasim in toate aparatele de va’ sa vina).

Setari de camera meniuri Sony

Astfel, daca voi spune ca schimb setarea Cutiuta>2>NTSC/Pal Selector atunci veti stii la ce ma refer. 2 este pagina din submeniul Cutiuta (trusa aia de scule). Stiu ca suna stupid, dar eu asa mi le-am reprezentat in cap si imi e foarte usor sa stiu ca la Cutiuta>5 gasesc Format card 😀

Dar, nici o frica, are Sony grija sa mai modifice de la un model la altul, pe ici colo, asa ca slabe sanse sa le invatati pe de rost si apoi sa le gasiti usor pe alt model. Exemplu concret, Format-ul de care vorbeam mai sus, era pe pozitia 1 si la a6000 si la a7s, acum, la a7RII este a doua, sub Copyright Info, functie nou introdusa. Pai nu era mai usor sa o puna pe aia ultima in pagina?! Ma rog, poate noul meniu din a6500 va ramane asa mult si bine.

Ce setari de camera folosesc eu?

Gata cu ofurile, hai sa vedem ce setari de camera fac sa-mi fie bine! Va voi si spune care este rationamentul din spatele fiecarei setari, acolo unde se poate.

Setari de camera pentru optimizarea consumului bateriei

Daca intrebi pe cineva care este dezavantajul major al sistemelor mirrorless, probabil 8 din 10 raspunsuri vor fi: bateria! Dupa mine, acesta este raspunsul celor care doar vorbesc despre aparate fara sa le fi folosit, sau al celor care nu s-au gandit ca poti optimiza foarte mult consumul de curent intr-un mirrorless, cel putin Sony. (desi m-as mira sa nu se poata la toate camerele mirrorless).

Eu obtin lejer utilizari de peste 8-900 de cadre per plin de baterie, ba chiar mai multe daca trag si rafala. Pe masura ce cunosti mai bine camera, stii ce trebuie facut sa ai consum cat mai mic (cam ca la masina 🙂 ). Astfel:

  1. Rotita>2>Auto Review – il setez pe Off. E setarea care mi-a dat cel mai mult de furca pana m-am prins ca nu o vreau. Pe langa faptul ca aprinde ecranul dupa realizarea cadrului sa iti arate poza facuta, mai si incetineste fotografierea, spre exemplu la un eveniment, ca in loc sa te lase sa faci urmatoarea poza el vrea sa iti arate capodopera anterioara. La prima nunta cu mirrorless am blestemat toate cele ca nu-mi dadeam seama ce ma incetineste si credeam ca e vorba de “celebrul” lag al vizorului de nu-mi iese treaba. De fapt era setarea asta, care m-a facut cel mai fericit dupa ce am dezactivat-o. Daca vreau sa vad poza facuta, am buton de Play dedicat pe corpul aparatului si ma uit doar cand vreau eu. ATENTIE – vine On in setarile de fabrica!
  2. Rotita>3>Pre-AF – il setez pe Off. Asta freaca focusul intr-una chiar si cand tii aparatul la gat incercand sa iti tina subiectul cel mai apropiat (sau ce crede aparatul de cuviinta) deja in focus sau foarte aproape de focus, facand astdel focalizarea la apasarea declansatorului si mai rapida. Mi se pare total inutil avand in vedere viteza de focalizare a aparatelor actuale, si un mare mancator de baterie. ATENTIE – vine On in setarile de fabrica!
  3. Antena>1>Airplane Mode – il tin pe Off. Spre deosebire de alte pareri de pe net, care zic sa tii aparatul in modul Airplane (adica functia pe ON), eu nu fac asta. Am facut multe teste si nu am vazut imbunatatiri ale bateriei. Orecum e logic, WiFi-ul nu porneste de capul lui, ci doar cand alegi sa trimiti ceva pe telefon, sau daca pornesti aplicatia Remote, iar NFC-ul e un chip care se activeaza doar la comanda de la alt dispozitiv cu NFC. In plus, eu folosesc mult WiFi-ul sa trimit poze pe telefon/FB etc. mai ales la evenimente, clientul se bucura sa primeasca imediat 1-2 cadre proaspete. Daca as tine functia pe ON, ar trebui sa caut prin meniuri, in loc sa apas doar Fn-ul in Playback. Asadar la mine e pe Off!
  4. Folosesc mai mult LCD-ul decat EVF-ul. Sunt oameni pasionati care au masurat tot ce se poate masura pe partea de consum si se pare ca EVF-ul consuma mai mult decat LCD-ul. Da, ati citit bine – refresh mai mare, rezolutie, etc. Eu folosesc EVF-ul doar cand e lumina multa afara si nu vad bine LCD-ul. In rest prefer LCD-ul pentru ca are tilt si pot trage de deasupra capului sau de la firul ierbii fara probleme
  5. Opreste aparatul ori de cate ori nu il folosesti, chiar si daca intre cadre trec doar 1-2 minute. Pornirea e aproape instant (la inceputuri era cu cantec, cel putin la camerele Sony, dar s-a rezolvat pe parcurs si cu Firmware-uri noi), iar bateria salvata astfel chiar se simte!

Restul setarilor de camera diferite de fabrica

Pentru baterie am facut topic dedicat pentru ca merita. Restul setarilor sunt strict preferinte proprii, pentru stilul meu de lucru. Inainte de a le enumera, trebuie sa va mai spun ceva:

Din pacate nu ma pot obisnui cu cele 2 pozitii Memory Recall. Nici pe Nikon nu foloseam C1 si C2. Stiu multi utilizatori care iubesc faptul ca isi pot configura camera complet diferit la invartirea rotitei selectoare de moduri, doar ca eu nu pot. Uit ce setari am, si in plus, nu am nevoie de prea multe modificari de la un shooting la altul. Asa ca nu o sa va povestesc despre aceastea!

Sa o luam cu inceputul!

Setari de camera Meniu Aparat:

  • Aparat>1>Quality>RAW – pentru ca RAW si atat. Uite de ce trag RAW!
  • Aparat>1>RAW File Type – Uncompressed – pentru ca avem, de ce nu?!
  • Aparat>2>Video(aici este o iconita cu semnul de video, nu scrie video propriuzis) File Format – XAVCS 4K – trag exclusiv in 4K indiferent de filmul final, pentru calitatea excelenta oferita si pentru ca daca rezultatul va fi Full HD am loc de panning, zoom si alte cele in post procesarea finala.
  • Aparat>2>Video Record Setting – 25p 100M – daca tot vreau maxim de rezolutie, prefer si maxim de bit-rate. ATENTIE ambele moduri (acesta si cel de la pct. 1) necesita minim carduri de 64GB, clasa 10! (adica asa ceva)
  • Aparat>2>Dual Video REC – Off – nu am nevoie si ocupa spatiu aiurea pe card!
  • Aparat>2>Braket Settings>Braket Order – (-)0(+) – prefer initial cadrul sub-expus, apoi neutral, apoi supraexpus pt a le vedea mai usor cand scrolez prin poze. Trag din ce in ce mai putin braket pentru ca A7RII-ul (si la fel si a7S-ul) expun atat de bine incat rar am situatii cand nu m-as baza pe expunerea aparatului si as avea nevoie de bracket de expunere. Iar HDR daca vreau, scot dintr-un singur RAW pt ca are un Dynamic Range incredibil acest senzor.
  • Aparat>6>Long Exposure NR – Off – prefer sa ma ocup eu de noise reduction in post procesare. De asemenea, un cadru de 30s, implica cu acest mod activ inca o expunere “oarba” de 30 de secunde deci de 2 ori mai mult timp pierdut. Nu am vazut avantaje, asa ca prefer sa castig timp!
  • Aparat>7>Center Lock-on AF – Off – nu mai stiu care e setarea din fabrica, dar prefer sa opresc acest mod de tracking pentru ca am la dispozitie altele mult mai bune, cum ar fi Lock-on AF: Expand Flexible Spot! In plus, fara asta nu pot activa functia magnifica de selectare rapida a punctului de focus despre care va povestesc mai jos!
  • Aparat>7>Smile/Face Detection – On – Simplu, nu Registered Faces. Folosesc registered faces foarte rar, insa in rest prefer sa imi dea prioritate la fata umana atunci cand focalizez undeva, indiferent a cui fata. Am descoperit ca e cel mai bun mod de focus cand vine vorba de persoane.

Setari de camera Meniu Rotita:

  • Rotita>1>MF Assist – On – sistemul manual de focalizare de la Sony nu l-am intalnit nicaieri atat de bine implementat. Combinatia de Focus Peaking si auto-magnification-ul de la aceasta setare fac din focalizarea manuala o joaca. Obiectivele vechi de pe piata au renascut odata cu aparatia seriei mirrorless Alpha care se pupa cu aproape orice obiectiv iti trece prin cap :). Iata ce am reusit acum cativa ani, intr-o joaca de cateva ore prin curte cu micutul a6000 si ceva obiective vintage imprumutate de la frate-miu (Atelierelealbe.eu):

  • Rotita>1>Focus Magnif. Time – 2 Sec – nu am nevoie de mai mult timp de asteptare pana sa revina la zoom normal, pentru a vedea mai bine cadrarea
  • Rotita>1>Grid Line – Rule of 3rds Grid – il folosesc extrem de mult ca sa tin orizontul drept si verticalele asemenea, le aliniez usor. Ca regula oricum o stim cu totii 🙂
  • Rotita>2>Peaking Level – Mid – depinde foarte mult de ISO, daca lumina e prea slaba nici mid nu mai ajuta. As fi preferat sa pot seta Peaking levels in functie de nivelul de zoom de la Focus Magnification. Gen la zoom normal sa am High si la zoomed in sa am Mid sau Low, ca sa si vad ceva de puriceii de focus 🙂
  • Rotita>2>Peaking Color – Red – pe asta o vad eu cel mai bine. Ma rog, daca pozez trandafiri cu focus manual, o sa schimb totusi din red in alta culoare 🙂 You’ve got the point!
  • Rotita>2>Exposure Set. Guide – Off – pur si simplu ma enerveaza sa vad in doua locuri ce diafragma aleg sau ce timp de expunere. Mi se pare redundant, asa ca off!
  • Rotita>4> Priority Set in AF-S (si AF-C la fel) – AF – inainte foloseam Balanced Emphasis dar cu timpul am preferat prioritate la focus, gen sa nu declanseze daca nu a focalizat inainte. Am avut mai multe keepers la final.
  • Rotita>5>Silent Shooting – On sau Off, depinde de situatie! – as trage tot timpul cu silent shutter daca nu ar fi limitari importante precum – blitul nu declanseaza si read-out-ul la senzor foarte mic (masurat undeva la 1/30s). Ce inseamna asta? E posibil ca o masina care trece prin cadru sa iasa cu rotile ovale, deformate, un fel de rolling shutter pe video, dar in poza finala. In rest, la eveniment – biserica si alte situatii ce necesita liniste, trag linistit cu Silent Shooting pe On. O sa vedeti mai tarziu ca e una dintre shortcut-urile de pe butonul Fn pentru mine!
  • Rotita>6>Exp.comp.set – Ambient only – prefer cand trag cu blituri off-camera sa subexpun ambientul, asa ca folosesc compensarea expunerii numai pentru ambient si las flash-ul la valoarea nominala. Asa ies cadre precum asta 
  • Rotita>7>Function Menu Set. – aveti mai jos functiile alese de mine ca shortcut pe meniul Fn pe care il folosesc extrem de des!

Meniul FN setari de camera Sony

Acum cele de mai sus necesita ceva explicatii, pentru ca pot parea absurde anumite alegeri, cum ar fi selectorul de moduri (Aperture, Manual, Shutter-priority), pentru ca nu? el exista fizic si sus pe aparat! Ei bine, cand filmez am nevoie destul de des sa aleg in ce mod vreau sa fiu. Pe foto e simplu trag 99% din timp manual, dar pe video am nevoie uneori de prioritate de timp (1/50s) alteori prefer manual, etc. etc.

Blitul prefer sa aleg des daca sunt in mod Wireless, sau Read Curtain, de aceea vreau acces rapid si nu sa caut prin meniuri.

Minimum Shutter Speed la Auto ISO il setez in functie de obiectivele cu care lucrez. Cu cat mai tele, cu atat prefer ca regula 1/focala sa devina 1/2xfocala asa ca majoc des aici.

Picture Profile – cand vreau sa trag in S-log pe video si ma simt creativ, am acces usor la el.

Std – nu conteaza prea mult cand tragi RAW, dar vreau sa am un punct de plecare.

Image Quality – pai nu ziceai nene ca tragi numa’ RAW? De ce vrei sa ai acces rapid la RAW-JPEG? Raspunsul e pe randul 2, coloana 2 din poza de mai sus. Daca esti in RAW nu poti seta Picture Effect, si cum cel mai misto alb-negru obtinut de mine vreodata din camera este modul High Contrast Mono. de la Sony, prefer sa am acces rapid la el! TIP! – de multe ori las Picture Effect pe High-Contrast si il activez-dezactivez doar schimband RAW-Jpeg. Dezavantajul e ca daca dai drumul la filmare, vei filma in alb-negru 🙂

Stabilizarea – daca trag de pe trepied, eu prefer sa trec stabilizarea pe Off. Cum unele obiective nu au un switch direct pe corp si cum a7RII are IBIS (in body image stabilisation), mai simplu imi e sa il opresc rapid din Fn.

Peak – v-am zis si mai sus, uneori am nevoie de mai mult, alteori de mai putin, in functie de contrast si lumina disponibila.

Zebra – o folosesc pentru a trage +2 EV pe video atunci cand trag s_Log

Image Size – destul de des, la TimeLapse trec pe o rezolutie mai mica pentru a nu rata cadre, mai ales atunci cand intervalul de declansare e la 1 secunda. Cat de rapid ar fi cardul, am observat ca la 42mpx pierde un cadru pe la imaginea nr. 102. Daca am o secventa de 3-400 de poze, se duce naiba tot timelapse-ul!

Cele de mai sus sufera modificari destul de des, in functie de situatia in care ma aflu: poate nu trag asa mult video, sau nu fac timelapse si atunci imi activez alte functii.

  • Rotita>7>Custom Key Stettings:
    • Control Wheel – Not set – default modifica ISO daca imi amintesc bine. Ei, din cauza setarii asteia era sa bulesc o nunta rau de tot (noroc ca trag RAW si senzorul este extrem de dinamic) – cu podul palmei, fara sa vrei poti roti aceasta rotita (na ca am zis-o) si sa iti sara ISO-ul din Auto-ISO (cam asa trag mai tot timpul – imi setez manual diafragma si timpul de expunere si las aparatul sa aleaga valoarea ISO in limitele stabilite de mine) in ISO 100 sau mai rau, 50. Nu vrei asa ceva!
    • Custom Button 1 (C1) – Focus Area – schimb des intre Wide (cand las aparatul sa aleaga focusul dar cu prioritate pe fete) si Expand Flexible Spot, care sincer mi se pare cel mai bun mod de a focaliza A7RII-ul
    • C2 – Focus Mode – cum sunt unul langa celalalt, prefer sa se ocupe tot de focus si sa aleg usor intre AF-S si AF-C sau DMF uneori
    • C3 – Movie – Doamne cat mi-am dorit sa pot porni filmarea cu alt buton decat mult uratul rec button de pe toate corpurile seriei A7x. Asta imi vine foare bine la degetul mare si nu ma mai chinui sa apas imposibilul buton!
    • C4 – Focus Magnifier – Pentru o focalizare impecabila, cel putin cu obiective MF (manual focus), mai ales la diafragme wide-open cand DOF-ul este infim, zoom-ul asta in imagine este salvator. Apesi butonul, alegi zona unde vrei sa faca zoom, si apesi pe butonul central o data pentru 5x zoom, si a doua oara pentru 12.5x zoom. Din pacate o functie geniala disponibila pe A6300 (si pe urmasi) nu exista din pacate pe A7R II 🙁 Ma refer la posibilitatea de a face zoom si a folosi auto-focusul pe un punct anume, cu o precizie incredibila!
    • !!! Center Button – Standard – din pacate, daca imi amintesc bine, nu vine setat asa din fabrica, desi nu inteleg denumirea de Standard atunci. Ei bine, combinatia asta iti da acces la ceva ce multi s-au plans, si anume faptul ca nu poti schimba usor punctul de focus pe camerele mirrorless Sony. Dar nu uita ce ti-am zis mai sus – Aparat>7>Center Lock-on AF – Off ! (altfel nu functioneaza). Am descoperit treaba asta la a6000, acum 3 ani! Esti in Flexible Spot sau Expanded Flexible spot si doar apesi butonul central pentru a avea acces la mutarea punctului de focus instant!
    • Left Button – Drive Mode – default din fabrica, asa l-am lasat si eu
    • Right Button – ISO – defaultTIP!!! – dupa ce apesi buton dreapta pe rotita poti selecta valorile ISO in doua moduri – cu aceeasi rotita, invartind-o intr-un sens sau altul treci de la o valoare la cea consecutiva ei (ex. 100>125>160>etc.) iar daca folosesti rotita cealalta din spate (cea cu care schimbi timpul de expunere sau diafragma in functie de mod), atunci selectezi valori ISO la distanta de un stop direct (ex. 100>200>400>800 etc.) – un shortcut extrem de util dupa mine!
    • Down Button – White Balance – desi trag RAW, uneori imi setez balansul de alb doar pentru a-mi face o idee de cum vor arata cadrele asa cum mi le doresc eu.
    • AEL Button – Eye AF – functia asta e geniala pentru focus direct pe ochi, asa ca i-am dedicat buton special!
    • AF/MF Button – AF/MF Ctrl Toggle – desi am butonul C2 dedicat pentru modurile de focus, prefer metoda asta mult mai rapida pentru a trece in modul de focalizare manuala. Nu-mi place Hold pentru ca trebuie tinut apasat. Prefer sa apas o data pentru a trece in MF si inca o data pentru a reveni la modul anterior (de obicei AF-S). In plus, daca opresc camera, aparatul nu-mi ramane asa in MF cum se intampla daca il setezi cu ajutorul C2 😉
    • Focus Hold Button – Eye AF – iar? Imediat explic! Daca ati cautat butonul asta pe aparat de v-a venit rau, puteti sa il mai cautati un pic, ca nu il veti gasi :). E vorba de butonul configurabil de pe anumite obiective (ex. 70-200-le f/2.8 sau 90-ul Macro). Cand am montat un obiectiv cu acest buton, prefer sa il folosesc pe acesta pentru focus pe ochi, e mult mai rapid si usor de gasit decat micutul AEL care are si un switch asa incat poate fi in AF/MF 🙂

Setari de camera Meniu Cutiuta:

  • Cutiuta>2>Delete confirm. – Delete first – default este invers, dar pe mine ma enerveaza atata “are you sure”. E suficient ca apas butonul de delete si ca mai trebuie sa confirm inca o data, asa ca nu vreau sa mai dau si o dreapta sa aleg Delete.

Gata!

Cam astea ar fi setarile mele custom. Voi actualiza in curand acest articol (sau poate scriu unul dedicat) in legatura cu modul de focalizare, mai precis cum si ce aleg in functie de situatia in care ma aflu.

Daca am omis ceva, sau nu e clar un punct anume, nu ezitati sa ma intrebati in zona de comentarii! De asemenea, daca am scapat vreo prostie in cele de mai sus, dati cu biciu’!

Cheers!

Author: Alin Popescu

Inginer ca formare, grafician ca meserie, fotograf ca mod de viata, Alin este pasionat de tot ce inseamna tehnologie si scrie articole detaliate pe intelesul tuturor.

Share This Post On

9 Comments

  1. Bravo pentru explicatiile pt Sony mirorless A6000!!! ???

    Post a Reply
  2. Am gasit si pentru alfa7 cateva setari. Multumesc pentru sfaturi !

    Post a Reply
  3. de ce la diafragma f.22,Focus Area:Zone(vreau ca toate detaliile din poze sa fie cat mai clare);la manual focus cand il rotesc,focus peaking se focalizeaza la fel ca si cum ar fi diafragma f2.8,adica focus peaking se aseaza pe unele obiecte indepartate sau apropiate depinde cum si cat rotesti MF,tehnica e aceeasi f2.8 ori f.22,nustiu daca mi-ati inteles ideea
    cum fac ca toate detaliile din poze sa fie clare(sharp),(in poza sunt persoane)?
    setari pentru 7 R II
    multumesc

    Post a Reply
    • In primul rand F22 va induce extrem de multa difractie, ceea ce face ca sa se piarda detalii fine. Legat de focus peaking, alege zona de contrast maxim. Pentru a avea cat mai multe “obiecte” apropiate si indepartate in focus cu diafragma cat mai inchisa, trebuie folosita focalizarea la distanta hyperfocala specifica obiectivului si diafragmei. Se gasesc pe net atat tutoriale, cat si formule de calcul!

      Post a Reply
  4. “Voi actualiza in curand acest articol (sau poate scriu unul dedicat) in legatura cu modul de focalizare, mai precis cum si ce aleg in functie de situatia in care ma aflu.”
    A mai aparut acesta actualizare si n-o gasesc eu? Ar fi foarte utila

    Post a Reply
    • Inca nu. Va mai dura ceva, pentru ca acum suntem intr-o perioada de tranzitie, ne mutam in alta tara, si nu am pe atat de mult timp pe cat mi-as dori.

      Post a Reply
  5. Salut! Stie cineva daca se poate pune shutter-ul pe silent mode,la un Sony a7?

    Post a Reply

Leave a Reply to Cornelia Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.