Azi Ieri (ca a trecut deja de 12 noaptea) de ziua mea, am prins-o pe Andreea incercand sa-mi zica La Multi Ani, pe limba ei :)
PS: abia astept sa o aud zicand: “Şase saşi în şase saci soseau pe şosea.“
Dragii mei, iata ca a venit si momentul mult asteptat, si anume pozele de la botezul Andreei.
De fapt asta asteptati. Eu insa am mers un pic mai departe, si am realizat un colaj de poze si video, cu sunet si mici comentarii ici si colo. Probabil ca unii dintre voi va veti plictisi urmarind cele aproximativ 30 de minute de film, insa nu uitati ca acesta e un blog personal si familia primeaza. Lor le dedic aceasta postare si tuturor celor care sunt interesati de ce se mai intampla in viata Andreei. Eu am facut tot posibilul sa nu il fac prea plictisitor, dar ramane sa imi spuneti aici parerea voastra :)
Botezul se prezinta sub forma a 3 filmulete, de cate 10 minute fiecare, datorita limitarilor impuse de YouTube (maxim 10 minute per clip). Asadar, dupa ce se termina primul filmulet, dati play la urmatorul si tot asa, daca le urmariti in pagina mea de blog. Daca le vedeti direct pe YouTube, atunci veti vedea ca la finalul fiecarui clip aveti cateva secunde in care puteti da click pentru a continua cu urmatorul filmulet.
Si ca sa va fac si mai curiosi, mai pun cateva imagini de atmosfera :)
Stiti povestea – ce va uitati ma asa?
Cand a vazut ce o asteapta (cazanul cu apa), Andreea a zis asa “oh my God!!!”
Apoi a inceput distractia, cu tovarashu’ Bogdan antrenandu-se pentru urmatorul botez la care va participa, al copilului lui
Am pus poza asta, ca sa nu va mirati de ce sunt pozele asa cum sunt.. eu cam asa eram, deci … De la stanga la dreapta: fratemiu, nashu (sau varu, cum doriti) si eu in toata splendoarea
Ultima poza are o semnificatie deosebita. Cati copii din cati cunoasteti au avut la botez 3 strabunici? Tot de la stanga la dreapta: Mamaia Nuti, Mamaita si Mamaia Angela
Dar gata cu asteptarea, va las cu filmuletul promis, nu inainte insa de a le multumi celor care m-au ajutat la realizarea lui, furnizandu-mi material: Frate-miu, Nashu’, Nasa mica Ana, Anto (va mai amintit de marele cameraman de la nasterea Andreei?), Mihai&Dana si nu in ultimul rand Mikishor (un nou talent fotografic descoperit la botez) .. Eu nu-mi multumesc, ca puteam sa fac treaba mai buna, dar de.. cuprins de emotia momentului si de bunatatea vinului, m-am lasat dus de val …
Weekendul trecut am iesit iar in familie. De aceasta data am fost la munte la Moeciu, invitati de matusa Oanei la sarbatorirea zilei sale. Am plecat din Bucuresti pe o ceata ingrozitoare, racit ca vai de capul meu, fara nici un chef de nimic, decat de stat in pat.
Surpriza a fost cand pe drum, ceata s-a ridicat tot mai mult si pe masura ce ne apropiam de destinatie, soarele isi facea simtita tot mai mult prezenta, pana cand, ajunsi acolo, sa descoperim lumea bucuranduse de o zi minunata de octombrie, in tricou si pantaloni scurti, pe malul unui lacusor, cu undita in mana.
Pensiunea “Pestisorul auriu” nu excela prin conditiile de cazare (desi erau decente si camerele foarte curate) insa la capitolul exterior, curte si dotari, a fost fantastica. Aveam in aceeasi “ograda”: lac de pescuit carasei, lacusor de pescuit pastrav, caini Malamut, oite, vacuta pe pasune cu vitel jucaus, catel Pekinez tarator (adica zici ca era paralizat cand il bagai in seama, se punea pe burta cu picioarele din spate atarnandu-i in urma, si cu picoarele din fata se tara dupa tine :p, desi putea sa mearga normal fara probleme).
Am mers o tura si pe la Pestera cu gandul sa fac niste poze la apus, dar am ajuns prea tarziu si nu mai era lumina pe care o vroiam. Asa ca m-am multumit sa pozez ce aveam “la indemana” si bine am facut. Am insistat mai mult pe infrarosu pentru ca vreau sa scot maxim din aceasta tehnica. De ce am numit articolul asta “IR cu cer albastru” ? pentru ca am incercat o noua postprocesare a NEF-urilor trase in IR si anume ceva ce mai incercasem dar fara rezultate multumitoare. Am inversat canelele de rosu si albastru si astfel am obtinut IR-ul cu cer albastru pe care mi-l doream.
Astfel, imaginile care inainte le prelucram sa arate asa:
Acum le-am prelucrat sa arate asa:
Ce parere aveti? Eu zic ca amplifica si mai mult sentimentul de ireal, de fantastic, de alta lume, una paralela. Voi vedea cu timpul daca imi mai place asa sau nu :).. si ca sa va mai faceti o idee,
Inainte de a va delecta cu un moment important din viata Andreei (botezul), m-am gandit sa postez ceva legat tot de apa, si anume o baita obisnuita, de seara. Andreea este extrem de incantata cand face baita, pot spune ca abia asteapta in fiecare seara. Mai mereu pe la 21:30 incepe sa se matzaie, sa “ceara” la baita. Cum o duci in dormitor si o dezbraci, se linisteste, fiindca stie ce o asteapta: ceva cald si ud :p (si care nu e pipi)
“A Bebe point’s of view”, sau mai bine zis pana unde putem ajunge cu prosteala :p … sau prostia ?!? :)
Totul a pornit de la intentia de a poza niste Bikeri facand figuri in Herastrau, cu sarituri pe o saltea imensa lansati de o rampa la fel de imensa. Ii vazusem cu o zi inainte si am venit pregatit. Cu blituri, baterii incarcate, standuri de lumini si chiar o umbrela. Deja vizualizasem ce imagini o sa fac, cum o sa pun lumina, cum o sa ii incadrez. Etc. Mare mi-a fost dezamagirea, cand ajuns seara in parc, vad ca imensa saltea lipsea. Probabil era acolo numai pentru weekend, pentru vre-un eveniment ceva. Am dus suparat la masina sativele de lumini si vroiam sa las si rucsacul foto acolo. O sclipire de moment mi-a zis sa il iau, impreuna cu trepiedul care zacea de nu stiu cand in masina. Zis si facut.
Plec inapoi spre parc, sa o ajung pe Oana din urma, si o gasesc izolata de aleile principale, hranind bebelusa. Ce sa fac in timpul ala? Pozez o frunza, o ghinda, un melc. Lumina de 2 lei. Nici apus, nici prea lumina, nici prea intuneric. Nici un pic de contrast.
Stand eu asa plictisit (ca deh, venisem fara role sau bicicleta, cu gandul ca pozez bikeri) ma uit la caruciorul care zacea gol langa bancuta pe care Oana statea cu bebela in brate. Si-mi vine ideea: Oare cum vede copilu din carut, asa de la orizontala. Pai hai sa vedem. Pun un wide pe aparat (17-35-ul) ca sa amplific un pic perspectiva si sa dau un aspect mai funny si pun aparatul pe timer. Zbang, ma loveste imaginea in moalele capului :P. Imi place. Dar lumina tot de cacat e. A… am bliturile la mine. Un SB-800 si un SB-900. Pun frumos difuzerele pe ele, cate un gel colorat (tungsten mai precis, Nikon ii zice TN-1a parca), setez white ballance-ul pe Tungsten pentru a forta WB-ul mai aproape de adevar pe obiectele luminate de blit si a avea un albastru cat de cat pe cerul sters complet si ma apuc sa trag cadru dupa cadru. Ii place si Oanei si dupa ce termina de hranit bebela, mi se alatura spre a exemplifica lumii cat de penibili suntem uneori fara a ne da seama, dar suntem perfect fericiti cu acest lucru, ca doar suntem parinti. Oare copii ce cred despre noi ?!
Ce? mai e un bebe?!?!
Mai jos set-up-ul imaginilor de mai sus. In stanga imaginii SB-800, setat pe remote si comandat de canalul B in TTL mode +0.7 EV. In dreapta, SB-900-le pus de forma pe trepied (l-am si trantit si am reusit sa sparg difuserul :(, noroc ca blitul nu are absolut nimic) si acesta tot in remote dar pe canalul A, TTL. Aparatul (Nikon D700) setat manual la f 5, 1/13 s (sa mai prind un pic si din lumina de afara), bliturile declansate pe Rear Curtain (la finalul expunerii) ca sa nu imi apara dare de la miscare si un ISO-500 tot ca sa ajut la capturarea ambientului.
.. sau “Manual de utilizare”… sau “Ghid practic” … sau “Best Practice” … sau pe romaneste “Vai de capu’ nostru ce ne-om face”
