In rest, enjoy!

Ma vad nevoit sa il dau, pentru ca m-am lovit de multe ori de imposibilitatea de a-i atasa filtre. Stiu ca au aparut ceva solutii, dar majoritatea sunt improvitatii si nu vreau sa ma complic.

Imi cumpar 16-35-ul cu 4. Am stat mult in cumpana, si pana la urma am luat aceasta decizie.. daca o sa regret, asta e.

Pret 4200 ron

Pret F64 – 6564 ron

Am primit pentru teste prin amabilitatea F64.ro, un obiectiv Lensbaby Composer, montura Nikon

Deoarece aveam planuita o iesire la mare impreuna cu fetele mele, am zis ca un bebelus in plus nu strica, mai ales ca aveam de gand sa merg si la o sesiune doua de fotografiat (pentru ca nu ma dau in vant prea mult dupa mare si stat la plaja). Zis si facut.

Directia: Vama Veche

Am ajuns seara si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma documentez un pic despre functionarea micului obiectiv. Un 50 mm f 1.4 la baza, dar care are un sistem ingenios de inchidere a diafragmei: niste discuri metalice perforate de diferite diametre interioare (diafragme de 2, 2.8, 4, 5.6, 8, 11, 16 si 22) pe care le pui si le scoti cu ajutorul unui mic instrument magnetic (chiar holderul discurilor).

Impreuna cu Alex (si el in vama, compania perfecta pentru o iesire foto) am cautat sa aflam la ce ora rasare soarele in ziua urmatoare. Nu mica ne-a fost surpriza vazand ca rasare la ora 4.28 AM. Nici unul dintre noi nu si-a amintit vreo perioada a anului cand soarele rasare asa devreme. Dar am zis fie, si ne-am potrivit ceasurile pentru trezire.

Normal ca la oara 3:50 cand ne-am trezit era bezna completa. Am plecat spre plaja din Vama, trecand pe la celebrul Bec de la Stuf. In jurul lui roiau o multime de lilieci un pic cam beti dar fericiti, prilej nemaipomenit de testat obiectivul direct in conditii extreme: bezna aproape totala, o lumina de bec si lume miscandu-se frenetic.

L-am lasat wide open, fara nici un inel de diafragma, am sarit cu ISO pe la 6400 si am incercat sa fac o poza. Atunci m-am lovit de prima problema – incearca sa focusezi un obiectiv complet manual si care si deformeaza campul de focus (ca de aia e lensbaby) in bezna completa. Fail. Asa ca am mers pe bajbaite, pana am reusit sa surprind un pic din haosul din jurul becului.

Ne-am pus pe asteptat rasaritul, a trecut de ora 4.28 cat era anuntat si nu s-a intamplat nimic. Ne-am prins atunci ca pe site-ul de unde ne-am documentat, nu fusese actualizata ora tinand cont si de ora de vara, asa ca mai aveam de asteptat inca o ora :) … norocosi

Abia dupa rasarit am mai incercat obiectivul, pentru ca era imposibil de focalizat cu el in acel intuneric. E cunoscut insa faptul ca ‘bebelusul” isi face cel mai bine treaba la portret in general si nu la peisaje, asa ca ne-am pozat unul pe altul, sa vedem ce se intampla :)

O data cu venirea luminii, altfel au inceput sa stea lucrurile, focalizarea devenind mult mai usoara. Un lucru excelent la acest obiectiv e faptul ca se poate modifica rezistenta intampinata atunci cand inclini obiectivul (hai sa-i spunem Tilt, ca nu-mi vine cuvantul cel mai corect in limba romana). Are un inel din care fixezi cat de usor sau greu e sa faci tilt, asta ca sa te ajute sa fii precis, sau mai mult, sa iti pastreze setarea dorita fara riscul de a-si modifica pozitia.

Ce mi s-a parut insa destul de greu e sa ajungi sa inveti/intelegi cam pe unde se situeaza swetspot-ul, mai precis zona de claritate maxima din imagine, atunci cand ai nimerit focusul. Producatorul zice sa tii obiectivul in pozitie normala (paralel cu planul senzorului), sa focalizezi si abia apoi sa faci tilt urmat de un refocus. Ideea e ca daca faci tilt prea mult, e posibil ca sweetspot-ul sa zboare din imagine, si in plus de asta (pe full-frame cel putin) sa ajungi sa vezi marginile obiectivului. Deci atentie!

Fiind prima oara cand am pus mana pe un astfel de obiectiv, nu sunt convins ca am reusit sa scot maxim din ce se poate face cu el, iar parerea pe care v-o impartasesc este strict din punctul de vedere al unui om care acum pune mana prima oara pe o “jucarie” ca aceasta si invata sa o descopere.

Senzatia generala pe care am avut-o dupa cateva ore de plimbat cu Lensbaby-ul pe aparat, a fost una placuta, mai ales ca incepusem sa il simt, sa focalizez aproape imediat (cand nimeresti focusul corect, obiectivul e incredibil de sharp, poate la fel de sharp precum 50-ul de 1.8). Inelul de focus se simte foarte bine in mana, si este destul de precis in obtinerea focusului, doar sa ai ochi buni. Sau Live-view pe aparat, cu zoom pentru focus. La inceput asa l-am focalizat, asezat frumos pe trepied si cu Liveview-ul pornit, zoom-at la maxim pentru a vedea clar pe LCD cand am obtinut focusul perfect. Dar incet incet incepi sa simti focusul, si chiar daca nu e maximul de claritate pe care ai fi putut sa o obtii, obiectivul e de asa natura incat un pic de out-of-focus nu strica, mai ales ca 80% din imagine e OOF :)

Iti ofera o latura noua, ne-mai-incercata, de exprimare creativa, si daca ai rabdare si imaginatie, poti obtine lucruri extrem de interesante.

Doar sa ai rabdare :)

A fost o placere sa ma joc cu el, mai ales ca de mult vroiam si eu sa vad ce poate. Si va spun ca poate! Noi sa putem.

Echipa Novotel parea un pic neincrezatoare la inceput, speriata de ceea ce se preconiza: o tura in Delta, circuit, pe un hotel plutitor, purtat de-a lungul canalelor pe parcursul a 3 zile, cu tinta de a realiza un fotoreportaj in Delta. De fapt, ce vorbesc, si eu eram un pic nincrezator in succesul proiectului, cand, la intrebarea cine a mai folosit un aparat DSLR, s-a cam facut liniste, doar 2-3 voci spunand ca au mai vazut pe la nush’ cine unul. Asa ca pus pe treaba m-am apucat sa le explic ce si cum, ce e ala SLR, cum se schimba un obiectiv, ce merge la portret si ce merge la peisaj, cam ce face diafragma inchisa si ce face aia deschisa.. etc.. de-ale noastre, fotografilor, dar pe intelesul tuturor. Asa am sperat, si in cele din urma mi s-a confirmat prin rezultatele excelente la care au ajuns participantii. Au fost impartiti in 3 echipe, fiecare echipa avand la dispozitie cate un aparat Nikon D3000 cu 18-55 VR si Tamron 70-300.

Tema pentru intreaga iesire a fost un pic cam vasta (din punctul meu de vedere), participantii avand de bifat 17 obiective de fotografiat, acoperind aproape tot ce se putea in domeniul foto :) … mai putin fotografie de produs. Obiectivele au fost:

1. PORTRET LOCALNIC
2. IMAGINE REFLECTATA
3. ANIMAL
4. FLORA
5. INSECTE (MACRO)
6. PASARI
7. RASARIT DE SOARE
8. APUS DE SOARE
9. IMAGINE AMUZANTA
10. PEISAJ
11. AMBARCATIUNE
12. SPIRITUL DE ECHIPA
13. GLAMOUR
14. PESCAR (CEL MAI CREDIBIL + CEL MAI PUTIN CREDIBIL PESCAR)
15. POZA ARTISTICA
16. SUBIECT IN MISCARE
17. CEL MAI REUSIT KARAOKE

S-a dormit putin, s-a fotografiat mult, s-a ras, s-a baut, s-a cantat karaoke si mai presus de toate, lumea s-a simtit foarte bine. Iar eu,  m-am simtit excelent atunci cand in ultima zi am primit multumiri pentru “efortul” depus de a-i invata cate ceva despre fotografie (atat cat se poate ca sa prinda microbul, binenteles). Poate ca singur nu as fi reusit daca nu il aveam alaturi pe naturalistul Iliuta Goean, un mare om (si la propriu si la figurat), fotograf si el si ghid de ani buni, cunoscator al Deltei ca-n palma. Eu m-am ocupat de partea tehnica si artistica, el s-a ocupat de familiarizarea cu subiectul: flora si fauna Deltei. (a.. si de condusul salupei cu noaptea-n cap).

Specialistii in distractie, Irina, Philippe si Just, adica echipa Zambiti, au fost de exceptie, fiecare ocupandu-se de toate aspectele unui teambuilding reusit. Doresc sa ii multumesc si gazdei noastre de pe hotelul plutitor, Laura, care ne-a reumplut bateriile zi de zi, cu o mancare excelenta in timpul zilei (a fost prima oara cand am mancat o farfurie intreaga de ciorba de peste) si cu melodii cum nu se poate de bine alese la karaoke, seara.

Am incercat si eu, atat cat timpul mi-a permis, sa ating cat mai multe din obiectivele pe care si participantii le-au avut de indeplinit, asa ca mai jos, aveti cateva incercari :)

1. portret localnic – nu am :D

2. reflexie

3. animal (catelul Igor, care ne-a insotit pe tot parcursul calatoriei)

4. flora

5. insecte (sa ma scuzati, dar acest menage-a-trois nu mi-a dat pace)

6. pasari (uite-asa un peste-a prins…)

7. rasarit de soare

8. apus de soare

9. imagine amuzanta (am fost “negru” de suparare in ziua aia)

10. peisaj

11. ambarcatiune

12. spirit echipa (dap, toti am fost o echipa excelenta, mai ales aia 5 negrii mititei … ma recunoaste cineva? :D)

13. glamour (na dracie, ia glamour in delta .. m-am agatat si eu de ce-am putut: lasere tata!)

14. pescar (desi s-ar crede ca face altceva, omul asta chiar pescuia, pe bune! … i se vede bambina :D )

15. poza artistica

16. subiect in miscare

17. cel mai reusit karaoke (mama ce voce avea al naibii :D )

Cam asta a fost distractia din Delta, abia astept urmatoarea iesire. Desi s-a amanat un pic, sper ca atunci cand va vedea cat de frumos a fost, clientul urmator sa se grabeasca cu teambuildingul.

Ma duc sa bag niste “somn”.

Viziteaza!

Ei uite ca am reusit in cele din urma sa renunt la vechiul site, sa trec mai departe.

De ce acest pas?

Vechiul site devenise prea incarcat, incalcit si cel mai rau dintre toate, ne-adus la zi. Imi venea peste mana sa intru sa mai postez ceva in el, asa ca am preferat blogul ca metoda de a prezenta cele mai recente fotografii.

Blogul are avantaje si dezavantaje, iar unul dintre dezavantaje este ca daca vrei sa vezi numai fotografii, devine un pic mai complicata treaba. Trebuie sa cauti prin postari, sa te duci in urma, etc.

Site-ul nou (inca slab populat cu continut) l-am vrut minimalist. La extrem chiar. Asa ca am dat peste celebrul Pixelpost, care impreuna cu add-on-ul Braeburn2 (modificat manual de mine) si alte mici customizari, mi-au oferit ceea ce cautam. Astfel ca, acum, puteti vedea direct o selectie a fotografiilor mele cele mai reusite (vechi si noi), fara a mai cauta prin categorii sau sub-categorii ascunse. Sunt la “botul calului”, una dupa alta.

Pentru cine se plictiseste si nu are rabdare sa treaca prin ele una dupa cealalta, poate folosi butonul “archive” si acolo, are cateva filtre interesante pentru a vedea imaginile dupa data sau categorie, sau mici iconite cu toate fotografiile din site.

Voi incerca pe cat posibil sa il actualizez zilnic (pe principiul one-photo-a-day) si intotdeauna ultima fotografie pusa va fi prima in pagina.

Exista posibilitatea de abonare la feed-uri, iar pe pasionatii de asa ceva ii invit sa o faca, pentru a putea urmari ce e nou la o cana de cafea, dimineata :)

Ce parere aveti despre noul site? Astept comentarii, sugestii, reclamatii :)

Pregatirea pentru sedinta foto a debutat cu o masa pe cinste, pentru prea-fericirea burtihanului

pentru ca saracul cerea si se vedea pe fata ei.

Cum a venit mancarica, deja i s-a schimbat infatisarea.

Intre timp, unchiu’ Mario de la Atelierele Albe isi facea de lucru prin “studio”, experimentand directii artistice nemaincercate pana atunci.

Vazandu-l asa ocupat, si inspirat m-am gandit ca e bine sa ii pun talentul la treaba, si l-am rugat sa ne faca niste making-of-uri, sa ramana pentru posteritate. Insa incalzirea si a lui si a Andreei s-a facut in cateva poze cu tati (adica cu mine, cam nebarbierit si netuns ce-i drept)

Cand am intrebat-o daca e gata, Andreea n-a stiut ce sa imi raspunda

Cand i-am zis ca ii pozam si aripioarele, nu mai putea de nerabdare si uimire

Insa imediat si-a amintat ca mancase cam mult, si e posibil sa se vada burtihanu

I-am explicat ca din fata nu se vede, si i-am si demonstrat

A zis cam cu juma de gura: Fie!

Si ne-am apucat de treaba:

Si uite asa, am pozat pana am cazut pe jos:

In incheiere, ca tot avem si poze de making-of, va arat setup-ul pe care l-am folosit: un SB-900 intr-o umbrela si comandat cu blitul de pe aparat. Ce a fost cel mai tare, e ca si micul Panasonic de care va povesteam eu mai demult, s-a descurcat minunat in a comanda SB-ul si a si expune corect pe deasupra, cu lumina suplimentara venita de la acesta.

Andreea va saluta, pana data viitoare!

Ei bine, iata ca frica pe care o simteam cand trageam pe furis la Opera in timpul Lacului Lebedelor, era de domeniul trecutului, pentru ca acum, pentru prima data puteam sa declansez linistit si in voie, din orice unghi imi dorea sufletelul. Si asa am si facut. M-am dus la Odeon si timp de aproape 4 ore am tras necontenit. Unde la inceput trageam RAW cu gandul sa nu am probleme cu White Ballance-ul la postprocesare (mai ales ca eram intr-un mediu nou, neexplorat pana acum), spre final cand cardurile se imputinasera, am trecut pe JPEG, dar fara frica.

Spun asta, pentru ca imediat dupa ce am tras cateva cadre, mi-am dat seama ce inseamna o lumina adevarata, calculata si profesionala: perfect balansata pentru Daylight, probabil undeva pe la 5600 Kelvin. Aparatul nu a ratat nici un cadru din punct de vedere White Ballance. Atat l-am lasat pe el sa faca, restul am facut eu, tragand full manual. Am urcat in ISO 1600 si am pus la lucru calul meu de bataie, 70-200-le. O spun pentru a mia oara, Doamne ce obiectiv mai este!!! Deschis la maxim (f2.8) este incredibil de sharp, iar VR-ul si combinarea cu D700-le la ISO mare sunt geniale. As putea sa imi vand toata trusa si sa raman doar cu aparatul si obiectivul acesta, si nu mi-ar parea rau.

Mi-a luat ceva sa ma obisnuiesc cu schimbarea rapida a luminilor, cu viteza actorilor, dar o data ce mi-am intrat in mana, schimbam reflex timpul de expunere in functie de ce vedeam prin vizor, fara a mai sta sa citesc afisajul electronic. Cam toate pozele le-am tras cu diafragma deschisa la maxim, si nu ca nu mi-ar fi permis lumina: multe cadre sunt trase la 1/800 s deci as fi putut ingheta si picatura de apa in zbor, ci pentru simplul fapt ca iubesc separatia minunata a subiectului de fundal pe care o face obiectivul deschis la maxim.

Destul cu detaliile tehnice, sa trecem la piesa. Doamne, ce PIESA. Radu Afrim asta, sa-mi fie iertat, e nebun. E un nebun insa dintre cei care ne plac asa, nebuni. E genial omul, e genial ce a putut sa faca. O sa ma intrebati ce a facut? Ei bine, a reusit sa faca o piesa care nu spune nimic (sau ma rog, aproape nimic) si totusi sa nu iti vina sa te desprinzi de pe scaun, sa nu ai timp sa iti tragi sufletul de ras. Nu ma pricep la critici, nu vreau sa par nicicum un critic de teatru. Vorbesc strict din punctul de vedere al unui spectator obisnuit. Au fost momente cand am lasat aparatul jos de la ochi, nemaivazand nimic de lacrimile care imi siroiau in continuu. Ca sa fiu in ton cu piesa: “m-am cacat pe mine de ras”. Am zis!

Am venit acasa si am incercat sa ii povestec ceva Oanei. Ma intreba despre ce a fost. Nu am putut sa ii zic, dar am inceput sa ii arat pozele si sa ii povestec cu ele in fata ce se intampla. Credeti-ma ca radea langa mine si ea. Actorii, jos palaria. Ma inclin in fata oricui poate invata un fragment de piesa care nu are nici un sens aparent. E ca si cum eu m-as abera spunand absolut orice cuvant imi trece prin cap, si tu, ar trebui sa inveti ce am zis eu si sa il spui de asa natura in cat sa ma convingi ca iti vine natural. Ei reuseau acest lucru cu o dezinvoltura demna de apreciat. Sunt convins ca au si improvizat foarte mult pe parcursul repetitiei, pentru ca regizorul a ras de multe ori in hohote, in sala, cu noi. Dar, inca o data, au fost minunati. Zana si mama soacra au fost de nota 14. O sa va prindeti voi de cine vorbesc.

Inchei cu un indemn. Nu ratati piesa asta! La Odeon.

Astazi telefonul m-a anuntat: baaa.. faci un an de blog, azi pe 30 ianuarie.

Planuiam sa fac ceva grande pentru ziua de azi, un post mare cu statistici, cu priviri in urma, cu multi invitati, etc. Dar, cand sa scriu, m-a pocnit o totala lipsa de inspiratie. Am zis ca de emotie, ca o fi mai greu prima oara, asa ca asteptam 2 ani de blog, ca sa punem ceva retrospectiv aici :)

Pana una alta, hai La Multi Ani bloguletule!