Inainte de a incepe, tin sa le multumesc celor de la F64 pentru ca au facut posibila aceasta experienta si mi-au imprumutat pentru cateva zile nu numai kit-ul GX1 cu 14-42 PZ (power zoom) dar si minunantul ultra-wide Panasonic 7-14 mm f4, un obiectiv nu tocmai ieftin, dar incredibil de sharp si performant. Veti vedea mai jos exemple. Dar sa o luam cu inceputul.

Panasonic GX1 + 14-42 PZ

Noul mirrorless de la Panasonic este urmasul atat de asteptat al mai vechiului GF1, un aparat foarte bine primit si apreciat la vremea lui, din punctul meu de vedere, singurul care a contat in seria G. Am detinut o perioada scurta un G2 care insa nu m-a inspirat cu nimic, nu mi-a placut de la inceput si pur si simplu nu s-a ridicat deloc la nivelul asteptarilor. Din pacate a fost si primul contact cu un mirror-less si desi citisem foarte mult despre ele si-mi suradea ideea unor aparate mici cu obiective interschimbabile, am ramas cumva cu un gust amar. Ei bine, iata ca noul GX1 reuseste sa ma faca sa uit de experienta neplacuta de la inceputul anului si in plus, chiar sa ma faca sa “tanjesc” dupa o astfel de “jucarie”

Dotari

• senzor de 16 Mpx (se pare ca ar fi acelasi cu cel din G3)
• ISO de la 160 la 12800
• ecran LCD tactil de 3″ cu 460.000 de pixeli
• filmare full HD in format AVCHD (1080/60i la 30 fps)
• fotografiere cu 20 de cadre pe secunda la o rezolutie mai mica (4 Mpx)
• 4 butoane configurabile (FN) dintre care 2 fizice si 2 on-screen
• obiectiv de kit 14-42 f3.5-5.6 ultra compact si cu functie power-zoom

Sa facem cunostinta

Desi in momentul in care am primit aparatul acesta nu a venit insotit de un manual de instructiuni (l-am primit ulterior in format pdf pe mail), utilizarea acestuia nu a ridicat nici o problema, meniul fiind unul foarte clar, bine organizat si cel mai important, sumedenia de controale externe meniului au ajutat si mai mult in operarea lui GX1. Ca sa fiu sincer pana la capat, am trisat putin pentru ca mai folosisem aparate Panasonic, si, un lucru bun zic eu, meniurile sunt aproape identice ca structura in mai toate modelele pe care le-am folosit. Detin in continuare un compact Panasonic, un FX100, si chiar si acesta are meniul aproape la fel.

Primul lucru care mi-a atras atentia cand am desfacut cutia, a fost surprinzatorul obiectiv 14-42 f 3.5-5.6 PZ. PZ vine de la Power Zoom si asta inseamna ca zoom-ul pe obiectiv nu se face in mod traditional rotind un inel de zoom (ca la mai toate obiectivele) ci actionand un mic buton in directia dorita: wide sau tele. Un lucru interesant este faptul ca actionarea este prograsiva si la fel si viteza de zoom. Mai precis, cu cat cursa butonului este mai scurta, zoomul este mai lent, iar cu cat actionam spre finalul cursei, viteza de zoom creste.  Focalizarea manuala pe acest obiectiv este tot una electrica, acest lucru facandu-se dintr-un alt mic buton situat mai jos pe obiectiv.

Legat de acest aspect pot spune ca am pareri impartite: initial mi-a placut faptul ca obiectivul este ultra mic atunci cand este restrans (nu mai mare decat un pancake obisnuit pentru micro 4/3) si m-am gandit ca functia powe-zoom este ideala pentru modul video, unde poti face un zoom cursiv, lucru aproape imposibil de realizat cu un inel de zoom pe obiectivele obisnuite (exceptand situatia cand ai un dispozitiv “follow focus“). Ulterior, incepand sa utilizez aparatul, a cam inceput sa imi displaca, sau cel putin nu am reusit sa ma obisnuiesc cu pozitia butonului de zoom, tot timpul fiind nevoit sa ma uit la propriu unde este.  Probabil ca ajungi sa te obisnuiesti si incepe sa iti placa.

Ca si look, aceasta combinatie aparat-obiectiv, si mai ales in versiunea gri, (cea primita de mine, pentru ca exista si complet negru), mi se pare o lectie de design oferita de producatorul Japonez. Arata pur si simplu ca o bijuterie clasica, pe film. Pur si simplu l-am purtat cu placere la gat, atragand in acelasi timp o multime de priviri si intrebari legate de aparat. Asta pana la pret :)

Ca tot veni vorba, pretul pe piata romaneasca a acestui kit este de 3899 ron. Din punctul meu de vedere este mult prea mare pentru clasa careia i se adreseaza, indiferent ca vine vorba de fotografii entuziasti ce isi doresc un aparat mic, compact dar cu obiective interschimbabile, sau chiar cand vine vorba de un fotograf profesionist care isi doreste o camera all-around, care sa il scape de greutatea trusei sale in timpul liber. Poate nu tocmai surprinzator, pretul “de afara” al aceluiasse invarte in jurul a 3000 de ron, un pret mult mai corect daca ma intrebati. O varianta putin mai ieftina la noi este versiunea in kit cu obiectivul 14-42 (3200 ron), cel cu zoom normal. Optic insa, nu mi se pare ca se ridica nivelul versiunii cu PZ.

La treaba

Cei care au mai citit articole cu teste si review-uri realizate de mine, stiu ca nu sunt adeptul testarii “sintetice”, in laborator, cu grile si scenarii clar determinate. Pentru asa ceva, exista oameni mult mai specializati pe net, dedicati perfectiunii redarii caramizii fara linii curbe, aberatii cromatice sau mai stiu eu ce. Eu nu sunt asa. Eu prefer sa iau aparatul/obiectivul/trepiedul sau orice imi pica in mana spre a fi testat si pur si simplu sa il pun la treaba, ca si cum ar fi dispozitivul cu care imi fac treaba zi de zi.

Inainte de asta, mi-am pus intrebarea urmatoare: la ce as folosi cel mai mult acest aparat, daca ar fi al meu? Raspunsul a venit imediat: “all arounder + street”. E camera pe care nu as mai lasa-o niciodata acasa, spre deosebire de trusa foto normala, pe motiv ca “of, iar sa car geanta asta mare cu mine, doar in caz ca apare ceva?”. Deci as avea-o mereu de gat si nici nu as “deranja” prea mult fotografiind “street” cu ea, pentru ca nu te faci remarcat, nu intimidezi ci pari un simplu “point-and-shooter”. Insa ai un as in maneca de care numai tu stii: o camera extrem de performanta si plina de bunatati.

Fiind o zi frumoasa de toamna tarzie si ne-avand nici un plan pentru weekend, am iesit impreuna cu sotia si fetita noastra Andreea la o plimbare prin Muzeul Satului. Stiam ca voi gasi subiecte suficiente pentru a-mi face o prima idee despre ce poate GX1-ul. Am plecat cu el de gat si cu ultra wide-ul intr-o mica gentuta prinsa la curea. Si un singur card de 16 Gb.

 F 6.3 | 1/250 | 7 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

Primul lucru pe care l-am facut inainte sa ma apuc sa fotografiez, a fost sa imi customizez putin aparatul dupa preferintele mele. In primul rand, nu inteleg de ce producatorii inca insista sa foloseasca “default” (ba chiar sa il includa) modul 4:3 referitor la aspectul fotografiei. Mai toate monitoarele in ziua de azi sunt in format wide, daca vrei sa scoti o fotografie pe hartie, proportiile acesteia sunt 3:2 asa incat nu se justifica din punctul meu de vedere acel aspect. E clar deci, am trecut aparatul in modul 3:2 ceea ce inseamna ca fotografiile nu vor mai avea 16 Mpx ci “doar” 14, lucru care nu m-a afectat absolut deloc. (nu incep aici o noua discutie despre “inutilitatea” multimii de megapixeli la anumite aparate).

Intotdeauna mi-au placut fotografiile cu contrast puternic, ce redau culorii vii, pline de viata, acest lucru facand parte din “semnatura” mea cand vine vorba de fotografiile pe care le realizez, asa ca urmatorul pas firesc a fost sa trec aparatul in modul Vivid (avem de ales intre Standard, Vivid, Natura, Mono, Scenery, Portrait, Custom, insa fiecare poate fi setat dupa preferinte din meniu). Pentru ca am vrut sa schimb destul de des aceasta setare de redare a culorilor, mi-am definit butonul FN 1 (unul din cele 4 butoane customizabile cu functiile dorite de utilizator) astfel incat sa pot schimba Photo Style foarte rapid. Aparatul m-a impresionat placut la redarea culorilor, ambele obiective capturand in modul Vivid niste culori superbe si imagini incredibil de sharp. Surprinzator a fost sa vad obiectivul din kit “performand” asa de bine. O mare diferenta fata de 14-42-ul care mi-a venit pe G2.

 F 6.3 | 1/250 | 7 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

 F 5.6 | 1/160 | 7 mm |  ISO 160 | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

Am tras in modul Program si nu prioritate de diafragma sau manual incercand mai intai sa vad cum se descurca aparatul de unul singur, fara nici un ajutor din partea mea. De fiecare data expunerea a fost spot-on si cel mai mult mi-a placut faptul ca rezultatele de la un cadru la altul erau constante fara a simti nevoia sa trec in modul manual pentru a pastra o constanta intre cadre.

Singurul lucru care m-a dezamagit oarecum a fost selectia balansului de alb. In modul Auto, cadrele fotografiate in rafala (deci fara schimbari intermediare de iluminare a cadrului), aveau diferente de temperatura a culorii. Mai jos un exemplu:

 F 7.1 | 1/160 | 28 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

 F 7.1 | 1/160 | 28 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

In mod normal, white balance-ul nu ar trebui sa fie o problema, pentru ca aparatul suporta modul RAW de inregistrare si temperatura de culoare poate fi setata post shooting fara nici o problema. Eu am evitat de data asta sa trag in format RAW (desi in mod normal 90% din timp trag RAW, iata si de ce) pentru ca nu era inca recunoscut de ultima versiune de Adobe Camera RAW, iar softul pe care Panasonic il pune la dispozitia utilizatorilor este cel putin “inutilizabil” din punctul meu de vedere (incercati sa faceti o traducere cu Google Translate la o fraza din Japoneza in Engleza si veti avea un text mai inteligibil decat sunt meniurile si instructiunile din soft-ul venit pe CD).

Ce m-a uimit si am apreciat foarte mult, a fost viteza incredibila cu care acest aparat poate sa focalizeze in aproape orice conditii de lumina: soare puternic direct in cadru, bezna unui hambar sau atelier satesc, printre craci de copaci etc. Pur si simplu nimic nu i-a stat in cale sa obtina focusul. Exista mai multe metode de focalizare (AF Single, AF Flexible, AF Continous, Manual Focus) si fiecare la randul ei are mai multe optiuni de detectie a focalizarii ( Face Detection, AF Tracking, 23-Area, 1-Area, Pinpoint)

Desi nu l-am folosit foarte mult, cel mai interesant si util mod dintre toate mi s-a parut Pinpoint focus. Ei bine, cand alegi acest mod si butonul declansator este apasat pana la jumatate, imaginea in ecran este marita pana aproape de 100% (1:1 dupa aproximari personale) si cu un singur punct poti indica exact ce anume te intereseaza sa fie in focus. De ce spun util? De cate ori nu v-ati lovit de problema focalizarii spre exemplu printre gratiile unei gradini zoologice, sau printr-un gard de plasa, sau nu ati incercat sa fotografiati picaturi pe geamul masinii fara ca aparatul sa focalizeze undeva in departare. Aceasta problema dispare in modul Pinpoint. E magnific. Spre exemplu mai jos va arat o focalizare automata normala si apoi una pinpoint. Eu doream clar pe pomul galben din departare:

 F 9 | 1/125 | 30 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ – cam asa ar focaliza orice aparat in acest scenariu, cu clarul pe crengile din prim-plan, singura optiune in aceasta situatie, ramanand manual-focusul

 F 9 | 1/125 | 30 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ – In modul Pinpoint mi-a fost foarte usor sa ma strecor cu punctul de focus printre crengile din fata si sa indic aparatului sa focalizeze automat pe copacul galben din spate, cel ce ma interesa in mod deosebit in acest cadru. Am pus special aceste 2 fotografii la rezolutie mai mare (click pe ele) pentru a putea vedea clar diferentele de focus. De asemenea, de mentionat ca acesta a fost strict un exercitiu extrem pentru a testa modul Pinpoint si nici-decum un cadru artistic de aratat :)

Imi place de mult ori sa am soarele in cadru, mai ales la fotografiile trase cu un obiectiv wide. Cea mai mare problema in aceasta situatie este flare-ul si lipsa contrastului. Obiectivul 14-42 PZ s-a comportat exemplar si in aceasta situatie, stratul de nano-cristale cu care este “dotat” facandu-si excelent treaba. Se poate observa un flare nu extrem de suparator si un contrast excelent in situatia data.

 F 5.6 | 1/250 | 14 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

Desi pe obiectiv nu se poate monta un parasolar (sau cel putin eu nu mi-am dat seama cum s-ar putea face acest lucru), necesitatea utilizarii unuia nu se justifica, deoarece o data ce soarele a fost scos din cadru, chiar nu mai ai nici o problema de contrast sau de flare.

 F 5 | 1/250 | 14 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

In plimbarea noastra ne-am aruncat ochii si in casutele mici si intunecoase din cadrul muzeului si, in mod firesc am vrut sa fotografiez cateva interioare. Am trecut aparatul in modul Auto-ISO, limitand ISO la max 1600. Experientele anterioare cu G2-ul au fost dezastruoase, orice fotografie mai sus de ISO 800 fiind inutilizabila, cu un chroma-noise oribil. Nu ma intelegeti gresit, imi place noise-ul in fotografie, dar cel care aduce a granulatie de film, fiind uniform colorat si distribuit pe suprafetele uniforme, dar nu acela colorat cu mov si verde in zone de o total alta culoare. Acesta e chroma noise si mare surpriza a fost sa observ ca GX1 duce o totala lipsa de el, ceea ce a putut doar sa ma bucure. De asemenea, tot in conditiile de lumina slaba, am putut sa imi fac o parere si despre stabilizarea optica Power OIS. Functioneaza excelent, cum era de asteptat, permitandu-mi sa merg linistit pana la 1/8 s din mana

 F 4 | 1/8 | 7 mm | ISO 1600 | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

 F 4 | 1/13 | 7 mm | ISO 1600 | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

Ce deranjeaza la o privire 1:1 asupra pozei este efectul exagerat de noise reduction aplicat de aparat in orice situatie de ISO mare, dar per total (am si printat o fotografie si am privit-o si pe un ecran mared e 24″) acest tratement nu este deranjant. Se poate imbunatati detaliul aplicand in post-procesare un mic Unsharp Mask, astfel ca fotografiile devin fara nici o problema utilizabile la ISO 1600 si, daca expui corect, chiar si la 3200.

O alta problema care poate aparea sunt aberatiile cromatice laterale atunci cand fotografiem contraste puternice, mai precis obiecte in contra-lumina. Si de data aceasta obiectivul 7-14 F4 s-a comportat excelent

 F 4 | 1/10 | 7 mm | ISO 1600 | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

Pentru ca intotdeauna recomand celor mai putin avansati in domeniul foto sa se foloseasca la maxim de modurile Scena (daca aparatul vine cu asa ceva) si sa renunte la full-auto, am trecut aparatul in modul Scena (disponibil direct de pe dial-ul principal) si am fost surprins ca a detectat in modul Portrait fata inclusiv a unei papusi. A ales corect o diafragma cat mai deschisa si am ramas surprins placut de separatia fata de subiectele out-of-focus: o a doua papusa si background-ul. De ce spun ca am ramas surprins? Ei bine, nu am folosit un obiectiv ultra-luminos (un f2.8 sau un 1.8) si pe langa asta, senzorul mai mic al aparatelor mirror-less fac ca profunzimea de camp sa fie foarte mare si sa obtii destul de greu (comparativ cu un full-frame spre exemplu) o separatie bune a subiectului de fundal.

 F 5.6 | 1/160 | 33 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

In total sunt 17 scene si nu am apucat sa le folosesc pe toate, insa acestea acopera aproape orice situatie in care te-ai putea afla ca sa fotografiezi. Ai posibilitatea chiar sa inregistrezi in memoria aparatului anumite persoane (cu poza, nume si chiar varsta la Scena Baby sau Pet) si aparatul, cand are activa functia de Face Detection la focus (sau este setat pe o scena ce foloseste aceasta functie) ii va recunoaste automat in poza facuta si va inregistra acest lucru in Exif.

 F 6.3 | 1/250 | 8 mm | ISO 160 | Scenery | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

Am intalnit multe situatii de contraste puternice: raze de soare directe si zone complet intunecate, asa ca se cerea si un HDR, mai ales ca in GX1 gasim si functia Braket Mode, customizabila dupa preferinte: cate cadre sa traga si la ce diferente de expunere intre ele. Am ales ceea ce folosesc intotdeauna, si anume 3 cadre la 1 EV distanta unul de celalalt. Am ales ca convertesc imaginea rezultata si sa o fac monorcroma, pentru a ignora culorile si a vedea intreagapaleta de griuri capturata.

 F 4 | 1/125 +1 EV, -1 EV | 7 mm | ISO 160 | Braketed Exposure | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

Am continuat plimbarea prin parcul Muzeului mergand spre o zona pe care o stiam, acolo unde doream sa incerc modurile Creative Control.

 F 6.3 | 1/160 | 42 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

Ajuns in locatia cu pricina, am vrut sa testez mai multe efecte din cele disponibile: Miniature, Expresive, Sepia, Retro, High Key, Low Key, High Dynamic, Toy. Cateva efecte “de jucarie” care sa iti usureze munca in Photoshop in caz ca doresti sa obtii asa ceva.

Primul test a fost intr-un interior de asemenea intunecos si cu contraste puternice, care iar ar fi cerut un HDR, dar am decis sa folosesc modul High Dynamic, care banuiesc eu e un pseudo-HDR, marind dinamica din scena capturata

 F 3.5 | 1/60 | 14 mm | ISO 1000 | Creative – High Dynamic | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

 F 10 | 1/200 | 36 mm | ISO 160 | Creative – Expresive | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

 F 4.5 | 1/160 | 14 mm | ISO 160 | Creative – Sepia | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

 F 5 | 1/200 | 14 mm | ISO 160 | Creative – Retro | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

 F 5.6 | 1/200 | 14 mm | ISO 160 | Creative – Miniature Effect | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

 F 5 | 1/250 | 14 mm | ISO 160 | Creative – Miniature Effect | Obiectiv Panasonic 14-42 mm PZ

 F 5.6 | 1/250 | 7 mm | ISO 160 | Creative – Expresive | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

Daca te aflii cu aparatul intr-unul din modurile creative si initializezi filmarea, efectul va fi aplicat si asupra filmarii. Nu mai tin minte exact aici in ce mod eram, cred ca retro, insa am realizat si un clip video full HD

Din pacate, power-zoom-ul se aude in timpul filamarii, mai ales daca te afli intr-o zona linistita, fara prea mult zgomot ambiental. Un alt lucru care mi-a displacut, a fost nehotararea aparatului in a urmari subiectul principal, de multe ori schimbandu-si zona de interes, ba pe fundal, ba pe copil. Stabilizarea insa, jos palaria.

Ca o paranteza, ca tot vorbesc de video, am facut acasa si un test mai putin ortodox. Deoarece inca pastrez adaptorul de la micro 4/3 (montura lui GX1) la m42 (obiective de pe vremea aparatelor pe film), am testat un video cu un obiectiv luminos, un SMC Takumar 1:1.8 de 55 mm, care pe GX1 s-a comportat precum un 110 mm la f 1.8. Nu degeaba toti sfatuiesc ca la filmare sa folosesti manual focus-ul. Nu se aude, nu ai hunt-for-focus si mai presus de toate il poti realiza cat de rapid doresti. Cu timpul iti faci mana si poti avea rezultate excelente.

De data aceasta m-am lovit de o limitare destul de ciudata a aparatului si anume ca si daca te afli in mod Manual, acesta ignora complet setarile tale pentru timpul de expunere pe video, comportandu-se ca si cum esti in Aperture priority si tinand cont doar de diafragma. Mai rau este faptul ca expunerea era corecta inainte de initializarea filmarii (adica ceea ce vedeai pe ecran) dar in timpul filmarii ajungeai sa fii subexpus daca inchideai diafragma mai mult decat i-ar fi permis aparatului sa isi asigure lumina necesara cadrului. Probabil ca trage numai cu 1/30, sau un timp apropiat, asa ca de aceea apare aceasta problema. Nu este singurul aparat la care am intalnit aceasta limitare, deci probabil ca numai cele din clasa pro reusesc sa tina cont si de timpul de expunere pe care ti-l alegi.

Revenind la iesirea noastra la muzeu, soarele incepuse sa se ascunda in nori asa ca am decis sa incheiem plimbarea. La iesire, un ultim cadru mi-a atras atentia si l-am imortalizat

 F 5 | 1/160 | 7 mm | ISO 160 | Obiectiv Panasonic 7-14 mm

Concluzii

Nu am pretentia ca am reusit sa ma ocup de absolut toate functiile pe care le ofera micul GX1, insa am acoperit cam tot ce am considerat necesar de testat la o prima intalnire cu un aparat. Probabil ca as fi descoperit noi “bunatati” daca am fi petrecut mai mult timp impreuna, dar per total aparatul nu a dezamagit absolut deloc la utilizare.

Pe langa faptul ca arata extraordinar de bine la exterior, se comporta peste asteptari si ca functionare, oferind niste rezultate, cred eu, demne de a sta side-by-side cu aproape orice alt aparat chiar din clase mai mari decat cea in care se incadreaza micul GX1. Poate ca m-am lasat sedus de el si cumva review-ul meu a suferit de subiectivism, insa eu mi-am dat toata silinta sa fiu cat se poate de obiectiv. Va las pe Dvs sa decideti si va invit sa il testati personal in showroom-ul F64.

Si pentru ca nici un review nu se poate incheia fara plusuri si minusuri, iata impresiile mele si in aceasta privinta:

Plusuri

• dimensiuni reduse la care contribuie si obiectivul power-zoom
• viteza incredibila de focalizare in aproape orice conditii de iluminare
• aspect superb in stil old-school
• obiectiv de kit extrem de sharp si care ofera niste culori incredibile
• multimea de controale externe meniului si usurinta in personalizarea acestora
• meniu extrem de intuitiv
• microfon stereo foarte sensibil

Minusuri

• pretul mare
• butonul de declansare a filmarii, dificil de apasat fiind “ingropat” in carcasa
• lipsa unui viewfinder direct in kit (poate fi achizitionat separat)
• bateria nu rezista mai mult de 250-300 de fotografii (in mare parte si datorita lipsei viewfinder-ului); obligatoriu necesara o a doua baterie
• zgomotul power-zoom-ului care se inregistreaza si pe filmare

O galerie cu mai multe imagini realizate poate fi vazuta in albumul dedicat de pe Picasa.

Pregatirea pentru sedinta foto a debutat cu o masa pe cinste, pentru prea-fericirea burtihanului

pentru ca saracul cerea si se vedea pe fata ei.

Cum a venit mancarica, deja i s-a schimbat infatisarea.

Intre timp, unchiu’ Mario de la Atelierele Albe isi facea de lucru prin “studio”, experimentand directii artistice nemaincercate pana atunci.

Vazandu-l asa ocupat, si inspirat m-am gandit ca e bine sa ii pun talentul la treaba, si l-am rugat sa ne faca niste making-of-uri, sa ramana pentru posteritate. Insa incalzirea si a lui si a Andreei s-a facut in cateva poze cu tati (adica cu mine, cam nebarbierit si netuns ce-i drept)

Cand am intrebat-o daca e gata, Andreea n-a stiut ce sa imi raspunda

Cand i-am zis ca ii pozam si aripioarele, nu mai putea de nerabdare si uimire

Insa imediat si-a amintat ca mancase cam mult, si e posibil sa se vada burtihanu

I-am explicat ca din fata nu se vede, si i-am si demonstrat

A zis cam cu juma de gura: Fie!

Si ne-am apucat de treaba:

Si uite asa, am pozat pana am cazut pe jos:

In incheiere, ca tot avem si poze de making-of, va arat setup-ul pe care l-am folosit: un SB-900 intr-o umbrela si comandat cu blitul de pe aparat. Ce a fost cel mai tare, e ca si micul Panasonic de care va povesteam eu mai demult, s-a descurcat minunat in a comanda SB-ul si a si expune corect pe deasupra, cu lumina suplimentara venita de la acesta.

Andreea va saluta, pana data viitoare!

Spectacolul naturii, dezlantuit, se infatisa cam asa:

A Sicilia from Alin Popescu on Vimeo.

Cu scuzele de rigoare, nu stiu ce s-a intamplat cu prima imagine, a aparut alta in locul acesteia. Nu am mai refacut filmuletul ;)

Si inca un bonus la bonus :) … Bogdan (a.k.a Cocoshelo) credea ca ma pregatesc sa ii fac poza, in timp ce eu ii filmam nedumerirea

Am avut ceva probleme de cand a inceput luna asta, nu o sa scriu despre ele pentru ca ma enervez si mai tare si vreau sa uit cat mai repede. Din acest motiv, si din cauza ca am fost foarte ocupat imediat ce am revenit din concediu, nu am apucat sa postez nimic legat de Sicilia.

Nu o sa povestesc prea mult despre ce am facut si ce am vazut, pentru ca am pus online povestea in imagini si cuvinte. Cea vreau sa mentionez aici, e din nou impresia pe care mi-a lasat-o minunatia asta de Panasonic. Am ramas placut impresionat de imaginile pe care le-a capturat, in tot felul de conditii de lumina: dimineata, soare puternic, apus, seara, vreme innorata etc.

Am folosit la maxim “scenele” si asta o recomand tuturor posesorilor de aparate care au o forma sau alta de scena incorporata: chiar daca e un fel de auto si nu poti modifica mare lucru, diferenta dintre acestea si modul full-auto este ca ajuti foarte mult aparatul sa inteleaga ce anume vrei sa fotografiezi si cum sa expuna, cum sa focalizeze si cum sa se adapteze in situatia respectiva. Asadar, daca aveti moduri: portret, peisaj, apus, macro, plaja, copil, sport etc. folositi-va de ele.. s-ar putea sa aveti o surpriza si sa vi se para ca detineti alt aparat decat cel de inainte.

Ca minusuri i-as putea reprosa lipsa totala de control al focalizarii. De ce spun asta, este pentru ca in anumite situatii cu lumina si contrast scazute, aparatul are ceva probleme de focalizare. Singurul lucru care i l-as fi cerut era o focalizare la infinit (pentru o scena de peisaj). Nu reuseai sa faci acest lucru. Am gasit insa un ocolis la aceasta problema, si anume trecerea in scena “Aerial photo”. Aici, aparatul seteaza automat focalizarea la infinit. E ceva, dar puteam foarte bine sa uit de acest mod si sa plang ca nu pot fotografia scena dorita.

Un alt lucru neplacut e lipsa scenei “Macro”. Pur si simplu nu exista si e pacat, pentru ca aparatul e foarte bun la macro. Singurul mod in care poti fotografia in macro este sa treci pe modul Program sau full Manual (P sau M) si sa activezi functia macro. Si aici am gasit o smecherie, si anume utilizarea scenei “Food” cu blitul blocat pe off. E bine ca macar asa se putea.

Un ultim lucru pe care i l-as “reprosa” e faptul ca e asa mic incat e imposibil sa te desparti de el. Il tineam peste tot dupa mine, ca te miri de unde aparea ceva interesant de fotografiat.

Cele cateva imagini care “impanzesc” acest post, sunt doar o invitatie sa vedeti si sa cititi intreaga “aventura” din Sicilia, postata online pe serverele Picasa. Pentru aceasta dati click aici sau pe oricare din imaginile din articol.

Bine v-am regasit!

Alin.

Ajunsi acasa, a sosit momentul sa imi “arat muschii” si la bucatarie, asa ca va prezint un making-of :)

Reteta salata de caracatita

Ingrediente:

• 1-2 caracatite proaspete
• 1-2 lamai
• 1 ceapa
• piper boabe
• boia iute
• sare
• zahar
• o legatura patrunjel
• 1-2 catei de usturoi
• ulei masline

Intr-o oala mare se pune apa la fiert impreuna cu ceapa taiata in doua, cateva boabe de piper, sare dupa gust, 1 lingurita de boia iute si o lingurita de zahar. Se ia jumatate de lamaie, se stoarce in apa si apoi se pune si aceasta la fiert. Se adauga si putin ulei de masline.

Cand apa da in clocot, se ia caracatita, bine spalata sub apa rece, si tinandu-se de cap, se introduce de aproximativ de 3 ori in apa clocotita, pentru ca tentaculele sa se “aranjeze” frumos, in forma de spirala.

Dupa ce s-a efectuat operatiunea anterioara, se lasa la fiert la foc mic, aproximativ 40 de minute cu capacul pus. Se verifica daca e fiarta si apoi se lasa sa se “raceasca” o ora in apa in care a fiert.

Se scoate din apa si se pune in chiuveta, in sita de scurgere, lasand apa rece sa curga peste ea, pentru a-i da “textura” specifica.

Cat timp apa raceste caracatita, se curata usturoiul, se scoate miezul (cel care da arsurile la stomac de fapt), se taie cubulete mici si se pune de o parte. Se taie si o legatura mica de patrunjel.

Dupa ce am racit bine caracatita, se scoate pe fundul de lemn si se taie cubulete, punandu-le intr-un castron de salata

Se pune un strat de caracatita, usturoi, patrunjel, zeama de lamaie, putin piper macina si un strop de ulei de masline, apoi inca un strat si tot asa, pana cand se termina ingredientele.

La final, se mai adauga putina lamaie si se “da la frigider”. Este timp sa prajesti si cativa creveti pe grill :)

Va doresc pofta buna!

Va pup, am plecat in concediu!

Dupa indelungi cautari, citiri de reviewuri si minunari de cate dracii mai inventeaza marketingu’ ca sa ia ochii la fraer, am gasit ceva mic, pe gustul si nevoile mele. Aceasta cautare s-a materializat in urmatoarea jucarica:

Panasonic FX 150

Nu m-a dat pe spate ca are un numar imens de pixeli, mai mult chiar si decat D700-le meu, si anume 14,7 milioane de bucati. Ce sa faci cu atatia pe un senzor asa de mic, in afara de mai mult zgomot. Dar sunt putini cei care inteleg exact cu ce se mananca acesti Megapixeli. Lasand asta la o parte, principalul atuu pentru care am ales aceasta jucarie este obiectivul wide. Putine compacte sunt cu adevarat wide, iar aceasta are un wide de 28 mm echivalent pe filmul de 35.

Din reviewuri reiese ca sta bine si la noise, insa pe mine nu prea m-a convins nici macar la ISO 100, dar nu pentru asta am luat-o. Am lasat de la inceput deoparte gandirea de fotograf cu SLR (bolnav dupa calitatea imaginii) si am incercat sa gasesc ceva care sa raspunda nevoilor mele de familist/turist: mica, rapida, robusta. Constructia este foarte solida, metal negru mat peste tot, ecranul LCD e protejat de un cirstal gros, scratch-resistant iar interfata cu utilizatorul este geniala. Am reusit sa inteleg perfect toate functionalitatile fara a deschide macar manualul. Dupa ceva obisnuinta, am citit si manualul pentru a ma asigura ca nu imi scapa ceva. Nu mi-au scapat decat ceva tips and tricks-uri si cateva shortcuturi, pentru o utilizare mai rapida.

Camera isi face treaba la care o pui si asta e cel mai important. Si ca sa te simti fotograf adevarat …

… pauza de 4 h de cand am inceput sa scriu… m-am aplecat in viteza sa iau ceva de jos si am tras o capatana in coltul biroului. M-a luat cu ameteala, caldura, am fost la Sanador, perfuzie, radiografie, totul ok, doar pielea bulita, fara cap spart (mama, nu ma suna dupa ce citesti asta, chiar sunt ok :) ). Reiau postarea …

… deci ca sa te simti fotograf adevarat, ai si mod M (manual) de fotografiere. O gluma proasta as spune daca vreau sa fiu dragut :). Asta pentru ca ai doar doua diafragme utilizabile: f2.8 si f9 … In loc de M i-as fi zis AA – adica prioritate de doua diafragme… dar intentia conteaza, si e de laudat. Camera asta nu e targetata pentru oameni care vor sa traga pe manual, deci nu am pretentia asta de la ea.

Cireasa de pe tort vine chiar de unde nu ma asteptam. De la modul de captura video. Jucaria trage in HD si o face foarte bine la o rezolutie de 1280×720 in 24 de frame-uri pe secunda. Minunat. Singura limitare, dimensiunea maxima a unui fisier video nu poate depasi 2 Gb. Chiar daca ai card de 8 Gb, trebuie sa faci 4 filmulete de 2 gb. Dar nu e chiar atat de grav. 2 Gb in HD inseamna fix 10 min si 30 secunde de tras in continuu, lucru pe care mai mult ca sigur nu il voi face.

Cam atat acum la prima vedere, urmeaza sa revin asupra camerei dupa ce ma intorc din concediu, cu impresii la cald, dupa ce o voi folosi timp de o saptamana pe malurile mediteranei, la poalele vulcanului Etna. Va pup, destinatia Sicilia!

Cateva imagini trase de proba, si 2 clipuri HD. Dati click pe HD pentru a le vedea la rezolutie maxima. Eu zic ca merita, desi subiectul nu e asa interesant :p

ISO 3200

Later edit: Pentru ca am fost intrebat, aparatul l-am luat la oferta de la f64, a costat 899 Ron cu card de 4gb. Inainte costa 1238 Ron, deci super afacere. Si nu, nu fac reclama nimanui, e pur si simplu o experienta personala si un review strict cu punctele mele de vedere.