Alin Popescu (dot) eu

Am fost duminica pe viscolul ala maret in Cismigiu, impreuna cu Cristi si prietena lui, Lili sa facem cateva poze in parc. Un parc pe care speram sa il gasim gol pe acea vreme, insa, spre uimirea noastra era destul de populat. Peisajul era interesant si am declansat de cateva ori, incercand pe cat posibil sa ma feresc de “celebrele” cadre din Cismigiu.

Nu am ratat ocazia sa o pozez din nou pe Lili, care si de data asta a facut fata cu brio capriciilor vremii si ale fotografului: frig, viscol, stai colo, ridica fularul, coboara fularul, stai pe zapada, nu te misca, stai sa reglam blitul, stai sa schimb obiectivul.. si tot asa. Nu a zis nici pas, desi spre final era cam intepenita de frig, si seara mi-a zis ca a apucat-o o mica raceala (sper ca e totul ok acum).

Am tras 99% din timp numai cu 70-200-le la f2.8. Ocazional am pus si SB-900-le la treaba, pentru a putea subexpune un pic ambientul, fara ca lumina de pe model sa se schimbe prea mult. Am avut cel mai tare stativ pentru blitz, si anume cel cu reglaj vocal: mai sus, mai inclinat, mai spre mine etc. Stativul uman :) pe nume Cristi (merci, raman dator)

Si pentru ca tot am avut IR-ul la mine si Lili a vrut cu tot dinadinsul sa vada cum iese in IR (desi am avertizat-o in prealabil de efectul de fantoma dat de infrarosu), iata mai jos un cadru. In apele infrarosii :)

Abia astept sa ies la un munte pentru peisajul adevarat de iarna. Nu stiu cand, dar tot sper sa reusesc.

Am vrut sa ies din casa, ca am vazut mult soare afara dupa atatea zile de ninsoare. A fost o pacaleala, ca erau de fapt vreo -11 grade, inghetai instant. Si totusi, l-am sunat pe Cristi si cu a lui Lili, am iesit undeva langa Bucuresti. Stiam amandoi niste lacuri si am zis ca ar fi o treaba sa pozam un lac inghetat.

Ei bine, lacurile erau inghetate, insa peisajul din jurul lor, dezarmant. NU cred ca mai exista in jurul Bucurestiului, chiar si la 30+ km distanta vre-un lac “nepopulat” de viloaie si casoaie de prost gust, de mii de culori care de care mai tipatoare si inaltimi ametitoare. Groaznic.

Bogdan Panait ma intreba de ce nu ies la pozat in Bucuresti si in jur.. ei bine, uite de asta nu ies. Nu ai unde. Sau poate sunt eu tampit si m-a parasit complet inspiratia (e posibil ca nu am mai pozat de mult).

Ii multumesc insa lui Lili care inca o data nu s-a suparat sa ii fac cateva poze :)

Am inceput 2009 cu o prima vizita la Ranca. Se pare ca asa s-a nimerit sa il si inchei, cu o a 2-a vizita. Bogdan ne-a invitat iar la o iesire in zona, si nu am ratat ocazia, ca tot vroiam un week-end de fotografiat.

A fost frumos, zapada multa si cer senin, de un albastru cosmic.

De ce ne mint? De ce ne tot spun ca e imposibil sa ajungi pe luna? De ce tot o tin cu teoria conspiratiei cum ca americanii nu au ajuns acolo? Ei au ajuns saracii, dar si ei ne-au mintit, sa credem ca e foarte greu, ca sunt conditii vitrege, neprielnice vietii. Prostii!

Primul lucru pe care l-am zarit cand am ajuns erau nenumaratele sisteme de comunicatii deja instalate acolo. Si traficul aerian foarte intens.

Am crezut ca nu ne putem deplasa decat cu ATV-ul selenar pe care il luasem cu noi, dar terenul era destul de permisiv.

Asa ca l-am lasat deoparte si am debarcat si masinuta, dar inainte i-am facut mici pregatiri pentru terenul dificil.

Dupa ce am calatorit un pic, ne-am trezit langa o noua baza. Scria punct de observatie al Terrei.

Am aruncat un ochi pe acolo, si cum nu era nimeni, ne-am conectat aparatele la imensele telescoape montate acolo, printre sutele de antene. Am vazut cateva imagini de pe pamant. Ne era dor de acasa …

Am plecat de acolo cu gandul la oameni, la apa si la vegetatia abundenta. Am plecat insa numai pentru a da peste urme de viata si acolo sus, in spatiul necunoscut, in mincinoasa “fata ascunsa” a lunii. Era ascunsa de noi, ca sa nu vedem cum cei alesi isi construiau o lume a lor, un refugiu pentru cand pamantul avea sa nu mai fie. Dar ceva se pare ca s-a intamplat, pentru ca au abandonat constructiile.

Se pare ca nu luasera in calcul anumite fenomene meteorologice, specifice acelei zone a lunii. Efectul de lupa

Am plecat de acolo pentru ca eram amenintati. Am mers pe drumuri grele, dar a meritat.

Pentru ca am gasit un loc unde erau oameni. Doi batranei, primii ajunsi pe Luna. Traiau acolo linistiti si aveau o muscata in geam.

Nu erau acasa, dar am intrat sa ne incalzim. I-am vazut mai tarziu, se bucurau pentru ca le sosise baiatul din armata

Am plecat fara sa ne vada. Era frumos pe luna!

Sfarsit!

Din colectia aberatii in infrarosu

Weekendul trecut am iesit iar in familie. De aceasta data am fost la munte la Moeciu, invitati de matusa Oanei la sarbatorirea zilei sale. Am plecat din Bucuresti pe o ceata ingrozitoare, racit ca vai de capul meu, fara nici un chef de nimic, decat de stat in pat.

Surpriza a fost cand pe drum, ceata s-a ridicat tot mai mult si pe masura ce ne apropiam de destinatie, soarele isi facea simtita tot mai mult prezenta, pana cand, ajunsi acolo, sa descoperim lumea bucuranduse de o zi minunata de octombrie, in tricou si pantaloni scurti, pe malul unui lacusor, cu undita in mana.

Pensiunea “Pestisorul auriu” nu excela prin conditiile de cazare (desi erau decente si camerele foarte curate) insa la capitolul exterior, curte si dotari, a fost fantastica. Aveam in aceeasi “ograda”: lac de pescuit carasei, lacusor de pescuit pastrav, caini Malamut, oite, vacuta pe pasune cu vitel jucaus, catel Pekinez tarator (adica zici ca era paralizat cand il bagai in seama, se punea pe burta cu picioarele din spate atarnandu-i in urma, si cu picoarele din fata se tara dupa tine :p, desi putea sa mearga normal fara probleme).

Am mers o tura si pe la Pestera cu gandul sa fac niste poze la apus, dar am ajuns prea tarziu si nu mai era lumina pe care o vroiam. Asa ca m-am multumit sa pozez ce aveam “la indemana” si bine am facut. Am insistat mai mult pe infrarosu pentru ca vreau sa scot maxim din aceasta tehnica. De ce am numit articolul asta “IR cu cer albastru” ? pentru ca am incercat o noua postprocesare a NEF-urilor trase in IR si anume ceva ce mai incercasem dar fara rezultate multumitoare. Am inversat canelele de rosu si albastru si astfel am obtinut IR-ul cu cer albastru pe care mi-l doream.

Astfel, imaginile care inainte le prelucram sa arate asa:

Acum le-am prelucrat sa arate asa:

Ce parere aveti? Eu zic ca amplifica si mai mult sentimentul de ireal, de fantastic, de alta lume, una paralela. Voi vedea cu timpul daca imi mai place asa sau nu :).. si ca sa va mai faceti o idee,

Continue reading

Am fost iar pe Transfagarasan. De data asta am facut si ceva interesant, si anume am coborat cu bicicleta de la Balea Lac la Balea Cascada. O treime din drum pe carari nebatute si restul pe asfalt la viteza maxima (67 km/h mi-a aratat ciclocomputerul cel mai mult). Am fost cu nasii nostri si a mers si Andreea cu noi. La nici 2 luni deja a fost pe la inaltimi la care altii numai viseaza :p

Nu mai comentez prea mult, las imaginile sa povesteasca cumva toata treaba. Dar inainte de asta, aruncati un ochi pe traseul inregistrat de GPS-ul varului meu, ca al meu s-a incapatanat sa nu mearga :) Din pacate el nu a prins viteza mea, sac!

Si acum pozele in nici o ordine cronologica

Si la final o panorama sub forma de tur virtual. Daca aveti instalat quicktime sau devalvr o sa o puteti vedea direct. Daca nu, deval-ul e la un click distanta. Merita !