Even if we took a well known route to us, we have checked on objectives we didn’t see before, like Pelisor Castle, Rasnov fortress, Magura village, Fagaras Fortress, Transfagaran road which was closed due to winter but we managed to drive on top of it (don’t try this at home :) ) and the last objective was Astra Village Museum from Sibiu.

First on our list was Pelisor Castle, the little brother of Peles Castle which served the royal family for many years. The castle was entirely decorated by Queen Marie and it’s  full of good taste and very modern and cosy inside. Do not miss it, like we did for so long time, it’s a hidden treasure inside.

The misty weather managed somehow to do more good to the pictures than worse (usually is not easy to get good pictures with a fog out there). We saw from the outside also the Peles Castle, much bigger than his neighbor.

After the visit we stop to eat at “Cutitu de argint” (silver knife in translation) in Sinaia which serves you like 8 different types of meat in a fixed menu. The meat comes on big swords and taste delicious, not to miss. You can find it here. Try also the boiled wine if outside is cold like it was for us. We then went to Magura village, a very nice place between two big mountains in Romania: Bucegi and Piatra Craiului.

This was the view that presented to us in the morning

We chose to visit the Rasnov Citadel which was very close and also the Bran Castle, all in the same day, together with the center of Brasov, one of the most beautiful cities in Romania.

The next days we departed for Sibiu and the weather was getting better. The mist was dissipating and we could see Bucegi Mountains like floating mountains in the sky, an impressive view

We stop in Fagarasi to view the city Fortress, and we find a hanging place inside it, very nice :)

Next on our list, since we were very close, was Transfagarasanu Road (yes, it’s like a magnet to me). The road closed on 1st of November but because the cable cabin was not taking us up the mountain unless we were 10 people (or we payed for 10), I decided to go up with the car. I was not the only one to do so. I do not encourage you to do so, but we were with our Spanish friends and somehow it was to bad for them to miss this experience. There was no snow on the road at the beginning but when we’ve reached like 1800 m, the snow started to build on the road and it was of maximum 5 cm until the top, at Balea Lake. We reach out of the clouds and the view was fantastic

We then went to eat at the Trout fish farm of Albota, a place not to miss by anyone. Very good trout specialties. It is on the way down from Transfagarasanu, heading Sibiu.

We’ve reached Sibiu late in the night and we decided to go to sleep and in the morning to visit the Village Museum.

Astra Village Museum – Sibiu:

This concluded our new trip inside Romania. Enjoy!

The plan was the one below, but we didn’t stick to it completely.

View Concediu 2011 in a larger map

We had our baby-daughter with us this time and we had to make not too long driving session. Our first stop was at Polovragi Monastery (and cave also)

We then choose to continue the road up the mountain, because on the map there were two lakes up-there: Petrimanu and Galbenu lakes. It was kind of a big mistake because the road became almost impracticable for our car. Being already too late, we’ve decided there is no time to turn back and we’ve continued the drive to our destination, deciding we’ll camp near one of the lakes. Even if the road was difficult, the landscape was breathtaking

In the end, this was a good decision because we came near some folks from Bucharest, which were in a weekend escape in the mountains and they were very well prepared for camping. We had a delicious fire-cooked ciorba, drank some palinca (from my federal reserve :) ) and stood late in the night near a hue camp-fire. Below is the track to reach those two beautiful lakes:

View Larger Map

The initial plan was to turn back same route, but seeing how difficult it was in the previous day, we took another direction.

We went towards Ciungetu and then took the asphalt road to Voineasa, planing to cross once again the Transalpina road (Voineasa – Obarsia Lotrului – Ranca – Novaci). I’ve showed you in Episode 2 this great destination and I won’t insist on pictures now, except some funny ones we took on the peak point.

We’ve rested for one night at Ranca resort and then departed for a spot I wanted so much to visit: Iron Gate National Park. This is the place where Danube river crosses Carpathian mountains, between Romania and Serbia and in some spots called “cazanele Dunarii” it is only 200 m wide because of the vertical mountains walls it passes through. There, the average depts is 75 m and the water speed is 5 m/s. I wouldn’t dare to swim there :). We had a reservation for two nights at a beautiful hotel called Pensiunea Septembrie, situated very close to Orsova, and had a nice time to relax and visit the surroundings.

Next on our list was Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, the old roman capital of Dacia. This province capital was situated only 40 km away from the original capital of Dacia – Sarmizegetusa Regia (near Orastie).

We were so close to Retezat National Park that we decided to go up to spend some time there also. Retezat National Park is one of the most interesting place in Romania and I’ve never been there. Shame on me. There are 20 peaks higher than 2000 m, more than 80 lakes and one third of plant species in Romania can be found there.

On the road up, we met with some 600 sheep and their shepherds

Since our holiday got closer to the end, we decided to visit some friends in Sebes and together to go again up in the mountains near Oasa Lake, in a friend’s Hut. The hut became soon a small kinder-garden because a lot of their friends came with their kids.

We spent last day in Sebes and then departed for other 3 days at a camping at the Black Sea. I took less pictures since we were there only to rest and get some sunbathe.

A quality time and a mix a goodies. Made in RO! It was Super :)

Cum in prima tura nu am putut participa, afland prea tarziu, am spus prezent la invitatia prentru ce-a de-a doua iesire, mai ales ca printre punctele vizate era si muntele Ceahlau, un subiect pe care de foarte multa vreme mi-l propusesem sa il fotografiez. De mic imi placea Ceahlaul. Ciocolata aceea mica si amaruie. Mai tarziu am aflat de la bunica mea povestea Babei Dochia, am descoperit prin imagini de pe net frumusetile locului si astfel “dorinta-i gata” :)

Zis si facut. Andreea a ramas la Slobozia la bunici iar eu mi-am pregatit din timp rucsacul pentru weekendul lung ce urma. Am plecat spre Bicaz Chei impreuna cu Razvan (colegul meu de drum, camera si tura pana la final) pe drumul recomandat de catre organizatori: Bucuresti-Brasov-Miercurea Ciuc-Gheorgheni-Lacu Rosu-Bicaz Chei. Mai bine ziceam drumul Bucuresti-Brasov, ca restul numai drum nu se putea numi: o insiruire nenorocita de gropane in pseudo-asfalt, drum-in-lucru tot drumu dintre Miercurea Ciuc si Gheorgheni de se mergea cand pe-un sens cand pe altul si o lipsa generala de indicatoare prin orasele prin care treceam. Tipic pentru Romania. Si uite asa, cu 2-3 opriri pentru un sandwich sau o poza la apus, am facut un drum de 380 km in peste 7 ore si 30 minute.

Noroc cu peisajul frumos al tarii, ca altfel o luam razna si eu si Razvan. Dar dupa ce a apus soarele, am ramas numai noi si gropile, care daca nu se vedeau, cu siguranta se simteau, chiar si in masina lui pregatita cat de cat pentru astfel de drumuri: un frumos Seat Altea 4 Freetrack incaltat cu gume de mud/iarna (si veti vedea mai tarziu pe unde ne-a dus minunatia).

Am ajuns intr-un tarziu la baza urcarii spre cabana Ecolog din Cheile Sugaului-Munticelu. Urcarea de numai 250 m a scos untul din toata lumea pe intreaga sedere, de-ti venea rau daca uitai ceva la masina si trebuia sa cobori. Ne-a asteptat cabanierul jos si ne-a ajutat cu bagajele, iar la putin inainte de miezul noptii, eu aveam chef de pozat, asa ca vazut cu sacii in caruta (adica bagajul in camera), am pus aparatul pe trepied, l-am setat pe interval si i-am dat drumul la un shooting-star :P. Din pacate nu stiu ce s-a intamplat, ca il programasem pentru un time lapse pe intreaga noapte, dar s-a oprit dupa numai o ora si 30 min de shooting, insemnand undeva la 134 de poze. Din fericire insa, am prins o stea cazatoare, asa ca nu-mi pare rau, chiar daca mini-clipul are numai 9 secunde:

A se vedea in full screen si HD!

Dupa noi, plecati la ora 19 si putin din Bucuresti, au sosit baietii din masina 2, undeva aproape de rasaritul soarelui (pe la ora 4.30-5 am). Peste 8 ore pe drum. Ne-au facut! Intre timp, stelele “alergau” pe cer.

In prima zi, dupa impartirea echipelor pe zonele de interes, eu si cu Razvan am plecat spre lacul Izvorul Muntelui (Baraj Bicaz), la poalele muntelui Ceahlau. Ne-am propus sa il inconjuram pe tot, si in final, seara la 7 adunasem peste 120 km la bord. Din pacate am uitat sa pornesc inregistrarea traseului pe GPS, asa ca pozele din prima zi nu au geo-locatie, dar toate sunt facute in jurul lacului.

Din Bicaz Chei am pornit spre Bicaz si de acolo am luat directia Izvorul Muntelui, abatandu-ne de la drumul principal, cel de peste baraj. Ni se spusese cum ca ar fi acces interzis pe acea strada de la intrarea in rezervatia naturala Ceahlau, dar ne-am incapatanat sa inaintam si la bariera surpriza: “Drum deschis circulatiei publice din Noiembrie 2008″. Asa ca am inceput “urcarea” cu masina mergand tinta catre Schitul Sihastria (Cerebuc)

Aici privelistea ne-a taiat respiratia si chiar daca nori amenintatori se apropiau din ce in ce mai mult, am zabovit prin imprejurimi. Am avut astfel ocazia sa intram in vorba cu unul dintre “sihastrii” de acolo (de fapt Razvan a fost cel curajos, eu doar m-am apropiat incet incet) si am facut o poza “bataturii” acestuia.

Toate lemnele pregatite, mi-a marturisit in cele din urma ca le va transforma in scaune si mese precum si cuiere de haine. Era foarte de treaba si glumet, cu par lung si ochi albastrii, ba chiar m-a omenit si cu un pic din tuica sa speciala, care continea niste radacini numai de el stiute. Pe langa faptul ca ii dadea un gust foarte bun, cica, citez: “ridica mataranga de zici ca ce-i aia”. La ce ii trebuia lui asa ceva, nu am intrebat, dar nici nu vreau sa stiu :). Cand am vrut sa ii fac un portret, m-a refuzat politicos, ca “m-a mai filmat unu o data si m-a dat pe internet, si de atunci, sa fie vreo 2 ani, tot se tine o olteanca dupa mine …”. Eu cred ca de la radacini, nu de la film i se tragea …

L-am lasat pe om cu ale lui si ne-am continuat drumul, sperand sa dam de un luminis de unde sa vedem lacul Izvorul Muntelui de undeva de sus. Nu am mai mers mult si am ajuns intr-o curba de unde vedeam totul in jur. Acolo l-am intalnit si pe ciobanul din imagine,

de care m-am apropriat cam temator, mai ales ca intr-o mana se sprijinea de un bat, iar in cealalta de un topor.

Omul, foarte batran si simpatic, a inceput sa imi povesteasca despre traiul lui de acolo, cum ca are peste 100 de oi, numai ale lui, ca el nu ia din sat si ca tot terenul pe care pasc acestea este tot al lui, ca l-a castigat la licitatie dupa ce inainte fusese islaz comunal. Acum, primeste subventii de la stat ca sa il tina curat si sa pasca oile acolo. Are si un fecior, care nu e insurat, si “toate astea cat vezi cu ochii, lui ii raman”. M-am despartit de acesta nu inainte de a-l ruga sa ma lase sa ii fac o poza. Nu m-a refuzat, s-a scuzat pentru hainele cam jerpelite, ca are si da-lea bune dar acu nu le-a pus, si putin cam rusinat nu a mai zambit ca mai inainte, sa nu i se vada dintii lipsa.

Am plecat dupa Razvan care coborase intr-o vale si fiindca nu imi ardea sa cobor dupa el, m-am apucat si am facut o panorama cu imprejurimile

Verde, verde si iar verde. Si ceva nori suparati care ne-au cam speriat si ne-au gonit mai departe. Drumul ne-a coborat in Statiunea Durau unde ne-am oprit sa mancam o inghetata si sa beau o cafea pentru ca nu apucasem si nu mai era mult pana adormeam facand poze. De acolo am trecut pe rand (din ce imi mai amintesc ca denumiri) prin satul Ceahlau, peste viaductul de la Poiana Largului pe care nu prea am avut cum sa il fotografiem pentru ca apa in acea zona era secata si nici un cadru imprejurator nu ne-a inspirat. Am mers apoi spre Grozavesti, Ruginesti si Potoci in cele din urma ajungand iar la Barajul Bicaz, acolo unde parasisem drumul principal prin partea stanga a lacului. Lumina nu ne-a ajutat mai deloc, fiind destul de innorat si cu atmosfera incarcata, Ceahlaul fiind abia vizibil de pa partea aceasta a lacului. Cateva din cadrele de pe drum:

Ultima imagine e facuta din satul Potoci cu vedere directa la Pastravarie si barajul Bicaz.

Pentru ca ziua era pe sfarsite si celelalte echipe ne anuntasera in putinele momente cu semnal ca masa o luam la Lacu Rosu din Lacu Rosu (adica hotelul din localitatatea) ne-am suit in masina si ne-am dus sa luam cina. Ajunsi acolo, am crezut ca am gresit, pentru ca am nimerit intr-o petrecere de banchet de final de a XII-a, insa Doamna Cecilia stia de noi si ne-a bagat intr-o sala anexa unde am servit o cina pe cinste cu vedere la intrarea spre petrecere :)

Dupa masa ne-am dus de curiozitate si la lac, desi nu apartinea de judetul Neamt, deci nu era obiectiv al proiectului nostru si l-am fotografiat. Nu mai fusesem la Lacu Rosu si in Cheile Bicazului de la 4 sau 5 ani, dar imi aminteam ca si cum ieri fusesem acolo. Chiar ii zisesem lui Razvan, noaptea cand veneam prin chei, zic: “… tre sa vina un tunel”. Si a venit, cel nou, ca ala vechi fusese dezafectat, dar nu conta, amintirea era acolo :). Ma rog, la lac nu mare poveste, maro si cam nefotogenic, dar avand in vedere conditiile de lumina: si nor si soare aproape apus, nu aveai ce sa scoti mare lucru.

Ne-am intors spre cabana, rupti de oboseala si disperati ca aveam sa urcam iar panta aceea criminala. Am prins si apusul mono-culoare: cacaniu

Si s-a dus prima zi, nu insa fara a mai urca inca o data panta, cu sacii de mancare adusi de ultimii samariteni sositi: Paul Bordas si Petrisor Iordan, organizatorii iesirii, cei care au tradat si au ales la venire drumul cel bun Bucuresti-Bacau-Piatra Neamt (drum pe care ne-am si intors cu totii in cele din urma).

Ziua 2

Treziti cu noaptea in cap pe la ora 9:00 (dupa ce te culci 2 zile la rand pe la ora 3-4, 9 este cu noaptea in cap, da) si privindu-i cu admiratie pe cei care s-au trezit la rasarit si au catarat stancile de pe langa cabana, ne propunem sa ne tinem de hotararea luata de cu seara, si anume sa mergem sus pe Ceahlau. Il mai intrebam o data pe Dorel, cabanierul nostru despre drum si cum se ajunge sus din Bicazu Ardelean si pana la urma plecam ultimii din cabana, ca uitasem sa ne descarcam pozele de pe card. Ramane cu noi si Lucian, care desi Canonist, purta de gat mandru (not!) un Nikon D5000 cu curea de Canon pe el (ca singura parte functionala ce mai ramasese din aparatul lui dupa moartea suferita cu o zi inainte: dead shutter curtain).

Facem o poza cabanei si plecam spre masina, directia varf de munte.

De data asta nu mai uitam, de fapt nu mai uita Razvan ca eu …, si dau drumul la GPS sa inregistram traseul si sa geo-localizam pozele facute.

View Ceahlau, Dochia, Toaca in a larger map

Incepem urcarea pe asfalt, continuam pe drum de piatra si in cele din urma ajungem pe forestier si stanca de munte. Prima oprire o facem in Poiana Stanilelor de unde avem o vedere minunata asupra Varfului Ocolasul Mare, Vf. Piatra Sura si a Schitului Sf. Antonie cel Mare.

Continuam drumul pe forestier si ajungem dupa cateva “incercari” serioase pentru masina la punctul terminus al urcarii auto. O lasam parcata langa un Logan proptit la deal sa nu alunece in hau (p-asta nu am inteles-o, dar e greu sa intelegi posesorii de Logan oricum) si pornim la pas spre o urcare nu tocmai placuta prin padure.

De obicei nu prea fotografiez floricele, dar de data asta m-am oprit pentru cel mai albastru albastru pe care mi-a fost dat sa il vad vreodata. Aproape radioactiv de albastru (asa luminau si sursele de Cesiu la institut la Magurele, cand l-am vizitat in facultate). Am cautat acasa, si am aflat ca este vorba de Gentiana Bavarica.

Despre florile astea zicea si Petre ca e aproape imposibil sa prinzi in poza culoarea reala a acestora. Si cam asa e, in realitate zgariau si mai mult retina. In bine :) Continuam drumul alaturi de un pusti si familia sa. Fantastic tipul, noi behaiam pe acolo, si el zburda ianinte-inapoi de cred ca a urcat acelasi drum de 2 ori. Ajungem La palarie, o locatie numai buna de tras sufletul si aproape de intrarea in platou. Cu aceasta ocazie, “primesc” cel mai tare portret al meu de fotograf. Razvan se ocupa de treaba asta, surprinzandu-ma pe o stanca, acolo unde imi tremurau picioarele cand m-am suit

Foto by Razvan Calin. ©2011 – all rights reserved

Ajunsi in platou, incepem sa grabim pasul cu frica de norii si trasnetele ce se auzeau in spatele nostru, dar tot ne oprim de cateva ori pentru peisajul ce-ti taia respiratia

Eu cu Lucian o luam un pic in fata lui Razvan si cumva ne “pierdem” unii de altii. Noi am luat-o spre cabana Dochia, Razvan spre Schitul Stefan cel Mare si Sfant (am aflat ulterior). La cabana, plin de lume si voie buna si din nou, o vedere spectaculoasa,

parca te imbia sa iei un loc si sa nu mai pleci de acolo

O iau cu Lucian spre varful Toaca cu gandul sa il urcam desi din urma ne amenintau din ce in ce mai tare niste nori negrii si densi, care udau cu siguranta Duraul dedesubt

Nu ne lasam desi ne prinde ploaia si ne incapatanam sa urcam sus pe Toaca – 1904 m. Ajunsi aici, ne bucuram de o priveliste minunata, mancam un sandwich, ne intristam de un incendiu imens in satele de la poale si finalizez cu o panorama de sus, cu tot cu statia meteo de acolo.

Sus la statie ne prinde la telefon si Razvan care ne anunta ca ne asteapta la cabana Dochia (unde servea cu pofta o ciorba de pui nemaipomenita a zis el). Coboram si pe drum spre cabana mai oprim pentru cateva imagini. Am scos si IR-ul pe care l-am carat dupa mine cam degeaba, nefiind inspirat sa trag prea mult in infrarosu

Ne intalnim in cele din urma cu Razvan la cabana, bem o bere ca eram deshidratati dupa atata efort si plecam spre masina cu gandul sa prindem apusul undeva prin satele invecinate cabanei. Ne oprim la o bisericuta pe care am tot zarit-o sus pe deal si vroiam sa o fotografiez, mai ales ca avea o lumina aurie pe ea, de la soarele ce cobora grabit pe cer. Pana am ajuns intr-un punct de statie interesant, lumina de pe ea s-a dus, dar nu si de pe cerul incarcat.

Drumul ducea spre satul Damuc si la intoarcere am vazut niste constructii din lemn, foarte negre si afumate. Ne-am amintit de varariile despre care ne povestisera colegii de tura si ne-am dat seama ca acestea trebuie sa fie. Cu o groapa mare in pamant, unde se face focul, cu bolovani de calcar care se ard bine si cu mult praf alb in jur, rezultat in urma spargerii bolovanilor arsi pentru a obtine varul. Acestea erau varariile traditionale, primele vazute de mine vre0data

Am ajuns din nou franti la cabana si restul serii l-am petrecut in compania colegilor de tura, povestind la un pahar de vorba despre una si alta vazute de-a lungul zilei.

Ziua 3

Ultima zi am rezervat-o imprejurimilor cabanei si plecarii. Am coborat in cheile Sugaului cu vreo 5 ND-uri dupa mine, cu gandul sa fotografiez curgerea apelor cu timpi lungi de expunere, dar ploile crescusera debitul foarte mult si mi-a fost cam greu sa patrund in chei. Am stat undeva destul de aproape de intrare, loc in care am ajuns cu ceva peripetii care erau sa se lase cu o cazatura in apa rece ca gheata. Stelica, alt participant la tura, mi-a zis a 2-a zi ca a reusit sa intre in chei, dar avea cizme mari la el si chiar si asa a intampinat ceva probleme datorita curentului puternic. Abia astept sa vad pozele lui.

Am revenit sus la cabana, am facut o poza de grup pe care inca nu o am dar voi reveni cu ea, ne-am luat la revedere de la ceilalti si am plecat spre Piatra Neamt cu gandul sa ne mai oprim intr-un singur loc, si anume Manastirea Pangarati (tot ideea lui Razvan, om foarte bine documentat si cu multa inspiratie). Am ajuns dupa nici o ora acolo, la cea mai frumoasa si curata Manastire pe care am vazut-o pana acum. Am petrecut peste o ora fotografiind locatia si apoi ne-am continuat drumul spre Bucuresti, pe DN-2

Pot spune ca pe scurt, cam aceasta a fost iesirea minunata din tinururile Neamtului, o zona deosebit de frumoasa a Romaniei, pe care nu o mai vizitasem de cand eram foarte mic. A meritat din plin intreaga alergatura si oboseala, si va merita oricand.

De vazut in HD si full screen. 240 de expuneri intr-un interval de 2 ore la 30 secunde distanta intre declansari. Nikon D700 + Nikon 16-35 f/4 + CP + ND 8 Gradual

PS: voi reveni in curand cu adevaratul motiv pentru care am fost la Ranca :)

La ora 03.30 AM ceasul urla ca din gura de sarpe sa ne trezim, sa plecam spre mare. Cu mare voiosie (not) ne-am urnit oasele intepenite din pat dupa doar 4 ore de somn si am taiat-o la drum, stiind ca ne asteapta o ceata deansa pe tot traseul. De fapt chiar ceata a fost motivul plecarii, pentru ca Narcis isi dorea foarte mult sa pozeze epava de la Costinesti, ca o naluca iesind din ceata. Ceata am vrut, ceata am avut tot drumul. Probabil tot in ceata a fost si soferul unei platforme pline cu Sandero nou noute, deoarece la Tandarei in curba de sub pod, el fiind mai smecher probabil, nu a luat-o pe centura precum toate tirurile ci  a mers pe drumul de automobile si a ras pe platforma toate masinile de sus in bariera de protectie a podului CFR. Patru bucati facute praf. Doar avusese loc accidentul, nici politia nu sosise. Ne-am continuat drumul fara a face poze din pacate, de frica sa nu pierdem rasaritul de la mare. Am avut doar timp sa trimit un SMS catre Gura Ialomitei sa-l informez pe Dnul Floreanu despre stire.

Am ajuns la Costinesti fara alte peripetii si ne-am pus pe treaba. Nici urma de ceata la mare insa :(.

Narcis s-a hotarat ca trage cu ND-uri puternice, de-i lungeau expunerea la cateva minute bune, si m-a inspirat si pe mine, astfel ca am imprumutat din impresionanta lui trusa, toate ND-urile mai slabute (nd8x maxim) pe care el nu le folosea. Plus unul al meu (cokin z121s) s-au adunat 4 bucati. O reteta minunata, care nu mi-a oferit mai mult de 8 secunde de expunere la f22, dar care insa mi-a oferit o surpriza placuta, si anume niste virari de culori incredibile, suprarealism pur.

Dupa Costinesti am dat o tura mica si pe la pietrele din Vama Veche si stalpisorii de la Eforie. Enjoy!

Fiti optimisti!

Poate ma credeti nebun, ca ma bucur ca am scapat de concediu. Asa pare, dar hai sa va povestesc ce si cum, si-mi veti da dreptate.

Destinatia aleasa a fost Bulgaria, statiunea Nisipurilor de Aur. All-inclusive. All-inclusive am zis.

10 adulti (in familie, deh) si 2 copii. Platit excursia de prin Iunie-Iulie, sa fim siguri ca prindem pret bun. Am prins. Mers la Slobozia in weend, luat mot Andreea:

Terminat cu motul, pregatit pentru plecarea de luni 06 septembrie. Aveam bagajele deja in masina de Duminica seara, sa nu stam dimineata sa le caram. Eram la frate-miu sa facem ultimele planuri pentru drum, cand la ora 20.30 ma suna un numar necunoscut: avocat ce se ocupa cu insolventa firmei prin care cumparasem biletele.

Cu regret ne informeaza ca firma a dat faliment, si sa ne apucam sa completam actele de recuperare a banilor (firma era asigurata in caz de faliment). Fix cu 12 ore inainte de plecare. Am ramas masca, am anuntat pe toata lumea si am inceput sa ne facem planuri daca sa mai mergem sau nu.

Sunam a doua zi in Bulgaria la hotel sa vedem daca macar mai sunt valabile rezervarile: ghinion, nu a fost platit, s-au anulat si rezervarile. Suna iar pe avocat, cerut detalii, aflat numar de la agentia din Bulgaria, partenerul BTI-Tour (falimentarii nostri … sau mai bine zis cei care ne-au tras teapa) si povestit celor de acolo cum ca doar am fost informati si ca noi tot vrem sa mergem si suntem dispusi sa re-platim excursia. Obtinut pret bun la un alt hotel, hotarat, plecam ziua urmatoare (1 zi intarziere fata de ce planificasem).

In dimineata plecarii, ma trezesc cu gatul saiba, ma durea ingrozitor. Inghitit un paracetamol si-un strepsils si plecat la drum, 3 masini. Pe drum, lu frate-miu i se arde un bec de faza scurta (desi fusesem la service cu 2 zile inainte pentru o mini-revizie electrica) si ne oprim la intrare in Constanta sa si-l schimbe. Rezolvam, ajungem in vama (Vama Veche), trec eu, trece matusi-mea … frate-miu nu mai aparea.

Ne oprim sa luam Vignette si il asteptam, apare intr-un tarziu negru de suparare: ii expirase ITP-ul de aproape o luna si a trebuit sa marcheze 50 de iepuroi sa il lase sa treaca, si fara amenda (5 milioane). Matusi-mea se trezeste si ea ca ii expira si ei ITP-ul peste 2 zile, asa ca avea sa revina in tara fara ITP (niceee).

Continuam, ajungem la hotel, ne cazam si intrebam de parcare: ghinion, e plina parcarea hotelului (cu o zi inainte erau o gramada de locuri, dar deh, noi am plecat cu 1 zi intarziere) asa ca ne ia un nene de acolo sa ne duca la o parcare platita (10 leva pe zi sau 56 pe saptamana). Si mergem, si mergem, de nu mai ajungeam. Ajungem in final intr-o padurice, cu o ghereta si o bariera la intrare: iata parcarea. Inghitim in sec, platim o saptamana si plecam spre hotel (drum mult mai scurt la intors ca pietoni, asta datorita sensurilor unice)

Pe drumul de intoarcere spre hotel mi se face din ce in ce mai rau, ma durea gatul ingrozitor si deja si capul imi vajaia. Zic bun asa, o sa fiu bolnav tot concediul, ca ma cunosc. Ajung in camera, ma pun in pat si in 30 min tremuram cu 2 paturi groase pe mine. Oana imi da niste Nurofen de bebei (doar dala aveam la noi) si pleaca in statiune cu mama sa caute o farmacie. Intre timp scap de frisoane si ies afara pe terasa hotelului sa o astept. Apare in cele din urma cu o chestie la plic (un fel de coldrex de-al nostru, da’ altceva mult mai dubios). Iau un dala cu apa calda si trece ziua in cele din urma.

Ma trezesc a doua zi, cu mancarimi nemaipomenite pe tot corpul: alergie de aveam toata pielea de pe piept si maini rosie, gatul si ceafa rosii pana la urechi si in plus, gatul ma durea la fel de tare. Bag antialergice in mine si continui tratamentul de raceala cu praful minune bulgaresc. Nu scap de alergie pana nu renunt la dracia aia de medicament (credeam ca e de la ce mancasem la hotel, dar nu era de la aia).

Ziua 3, in sfarsit ma simt un pic mai bine, afara e frumos si zic ca mort copt fac si eu o baie: dimineata bag in mare, stau si un pic la soare, ma simt bine. Dupa amiaza, totul mergea ca pe roate, gatul ma mai durea doar foarte putin, asa ca hotarasc sa bag si o baie la piscina hotelului, ba chiar iau parte la jocul de polo organizat de echipa de animatie. Eram bine-dispus asa ca am marcat si cateva goluri bune printre actele de balerin de apa pe care le-am efectuat in timpul meciului (spre deliciul lu’ fratemiu care ma tragea in poze)

De la atata apa, ma trece una mica asa ca dau fuga in camera sa rezolv problema. Credeam ca numai in filme se poate (a se vedea There’s something about Mary) dar am reusit sa-mi prind jucaria la fermoar. Nu pot sa descriu durerea, dar exista. Si e profunda. Mai ales cand incerci sa o eliberezi din captivitatea nenorocitului de fermoar de la slip (cred ca inca mai am semn).

Pentru ziua a patra planuisem o trezire la rasarit pentru poze, dar cand a sunat ceasul am aruncat ochiul pe geamul camerei si am vazut ca n-am vazut. Adica era nor crunt si nici urma de semn ca s-ar insenina. Asa ca ma culc la loc si cand ma trezesc iar, nu se schimbase nimic. Vreme crancena afara. Hotarm o vizita la Varna (20 km) asa ca plecam intr-acolo. Vizitam acvariul din Varna (al meu de acasa e mai frumos, sincer) si apoi ne indreptam spre o plaja sa vedem marea. Marea suferea de furtuna de gradul 3 sau 4 (nu prea ma pricep), moment de pauza de-o poza pe plaja inundata de valuri

Revenim in Nisipurile de Aur si pana in ziua plecarii (adica ieri) nu s-a mai inseninat, decat putin, 2-3 ore pe seara. Datorita vantului si frigului, imi revine durerea in gat si ma apuca o tuse seaca, magareasca, care inca nu mi-a trecut.

Singurul lucru care ne mai bucura (pe mine si pe frate-miu) e ocazia foto pe care ne-o ofera marea involburata si cerul de furtuna, asa ca am mai facut cateva poze pe plajele inundate

Am vizitat intr-una din zilele ramase si celebrul cap Kaliakra, sperand sa vedem delfini. Nu am vazut, dar am avut lumina interesanta pentru cateva momente.

Frate-miu venise cu Sinarul ala mare, pe film lat, sa traga niste cadre si s-a hotarat sa fotografieze poarta de intrare in Kaliakra, pe lumina aceea criminala. Sub poarta, un nene cu acordeonul, cadrul perfect ce sa mai. Se apuca sa o monteze, face focusul cat mai precis

… si cand sa traga, o baba rusoaica sau bulgareasa (cum zicea Irina) se pune mot in fata portii, si nu mai pleaca de acolo. O roaga frumos, ii arata sa se mute, ea nimic, ca nu intelege si ca nu vrea poza. Incearca Oana, incerc eu, frate-miu turba. Se duce dracu lumina, si apoi pleaca si baba. Parfum. Sunt curios ce cadre i-au mai iesit :p (sa nu zic ca vroia sa o bata). Mai jos, doamna cu pricina, dedicatie pt frate-miu:

Cam asta a fost minunatul concediu. Am revenit in tara fara alte incidente.

All-inclusive tata!

In rest, enjoy!