Alin Popescu (dot) eu

Am citit azi ceva f f haios pe blogul lu’ Floreanu, tovarasul de coclauri de la Slobozia, care ne-a dus de cateva ori prin locuri minunate din judet. Am aflat ca lumea din Ivanesti ma stie de satanist. Si pe mine, si pe el si pe frate-miu si pe Narcis si pe Radu, si vreo doua fete si inca un bebe :D

Mai jos povestea, din gura mai sus mentionatului :)

”
tuailait la ivanesti

treceam astazi cu alex prin ivanesti, in drum spre slobozia. vede asta constructia noii biserici si zice: “-ce le-o trebui astora biserica noua, de ce nu o repara pe aia din vale?
-care, mah? zic eu, absorbit de nesimtirea unei turme de vaci, care tocmai atunci se gasise sa treaca strada.
-aia unde au fost satanistii aia asta-vara, de a chemat lumea politia.”
brusc devin atent. din vorba in vorba, recunosc satanistii: unu’ tatuat, altul “cu aripi, dom’le, facea scheme sataniste pe langa biserica!” si altii “cu niste aparate, masurau nu-stiu-ce pe acolo. i-a gonit politaiul.”
sunt in masura, draga alex, sa-ti prezint satanistii: alin, narcis, radu si cu mine. si fireste 2 sataniste, plus un pui – al lui satan, logic…

.”

Mda.

UPDATE: imi cer scuze, am omis a mentiona ca toate fotografiile de mai sus, making-of-ul sesiunii satanistilor, sunt realizate de domnul Floreanu. Ce am pozat eu atunci, cred ca am pus mai de mult pe blog, dar mi-e lene sa caut, asa ca pun aici cateva cadre.

Astazi gravitatia trebuia sa isi spuna cuvantul asupra unei cladiri vecine cu locul meu de munca. De ceva timp e un santier de demolari in jurul nostru (se face loc la vreun nou cartier probabil) si o singura cladire a mai ramas in picioare, o cladire cu vreo 6-7 etaje, probabil administrativul vechi. Am tot sperat noi ca va fi dinamitata, si vestea cea mare a sosit acum cateva zile, cum ca azi va fi pusa la pamant cu dinamita.

Moment de pelerinaj de weekend la servici, ca nu prea vezi la noi asa ceva. Au venit oamenii cu mic cu mare, cu prieten, cu catel si cu purcel. Ce sa mai, sarbatoare. Eu m-am inhamat cu echipamentul hotarat sa punem in aplicare planul lui Andrei, un om extrem de creativ, cu o imaginatie nemaiintalnita. Primul lui gand in legatura cu cladirea care avea sa cada, a fost un sarut pasional, rupt de realitate, intre el si o tipa, iar pe fundal, cladirea bum-bum… buf la pamant. Dragoste cu scantei.

Dar nu a fost sa fie :(

Ajunsi acolo, am aflat cu parere de rau ca s-a amanat demolarea, din lipsa de explozibil (sau ma rog, nu era destul). Erau si televiziunile acolo, insa toti au plecat dezamagiti. Mai putin noi. Daca tot incepusera fetele cu machiajul, si noi eram acolo cu echipament si pregatiti moral, ne-am zis sa ramanem si sa facem un shooting pregatitor. Desi am inlemnit (si veti vedea ce frig era) am rezistat cu vrednicie vreo 2 ore. Mai jos sedinta de azi.

Models:

• Corina & Andrei
• Lili

Make-up:

• Diana Ionescu

And courtesy of Cristi, the making-of

Am fost duminica pe viscolul ala maret in Cismigiu, impreuna cu Cristi si prietena lui, Lili sa facem cateva poze in parc. Un parc pe care speram sa il gasim gol pe acea vreme, insa, spre uimirea noastra era destul de populat. Peisajul era interesant si am declansat de cateva ori, incercand pe cat posibil sa ma feresc de “celebrele” cadre din Cismigiu.

Nu am ratat ocazia sa o pozez din nou pe Lili, care si de data asta a facut fata cu brio capriciilor vremii si ale fotografului: frig, viscol, stai colo, ridica fularul, coboara fularul, stai pe zapada, nu te misca, stai sa reglam blitul, stai sa schimb obiectivul.. si tot asa. Nu a zis nici pas, desi spre final era cam intepenita de frig, si seara mi-a zis ca a apucat-o o mica raceala (sper ca e totul ok acum).

Am tras 99% din timp numai cu 70-200-le la f2.8. Ocazional am pus si SB-900-le la treaba, pentru a putea subexpune un pic ambientul, fara ca lumina de pe model sa se schimbe prea mult. Am avut cel mai tare stativ pentru blitz, si anume cel cu reglaj vocal: mai sus, mai inclinat, mai spre mine etc. Stativul uman :) pe nume Cristi (merci, raman dator)

Si pentru ca tot am avut IR-ul la mine si Lili a vrut cu tot dinadinsul sa vada cum iese in IR (desi am avertizat-o in prealabil de efectul de fantoma dat de infrarosu), iata mai jos un cadru. In apele infrarosii :)

Abia astept sa ies la un munte pentru peisajul adevarat de iarna. Nu stiu cand, dar tot sper sa reusesc.

Am vrut sa ies din casa, ca am vazut mult soare afara dupa atatea zile de ninsoare. A fost o pacaleala, ca erau de fapt vreo -11 grade, inghetai instant. Si totusi, l-am sunat pe Cristi si cu a lui Lili, am iesit undeva langa Bucuresti. Stiam amandoi niste lacuri si am zis ca ar fi o treaba sa pozam un lac inghetat.

Ei bine, lacurile erau inghetate, insa peisajul din jurul lor, dezarmant. NU cred ca mai exista in jurul Bucurestiului, chiar si la 30+ km distanta vre-un lac “nepopulat” de viloaie si casoaie de prost gust, de mii de culori care de care mai tipatoare si inaltimi ametitoare. Groaznic.

Bogdan Panait ma intreba de ce nu ies la pozat in Bucuresti si in jur.. ei bine, uite de asta nu ies. Nu ai unde. Sau poate sunt eu tampit si m-a parasit complet inspiratia (e posibil ca nu am mai pozat de mult).

Ii multumesc insa lui Lili care inca o data nu s-a suparat sa ii fac cateva poze :)

L-am intalnit pe strada. M-a fascinat!

Aseara in club La Scena a avut loc un eveniment inedit: un live show cu fotografi si model, cu lume multa si zgomot, cu vechi si vechi, cu oglinzi si tablouri, cu perdele si lumini. Un amalgam misto. Ce s-a intamplat de fapt?

Velvet Magazine a fost organizatorul acestui eveniment. Ideea a fost sa se plece de la acelasi set-up cu o tipa bine aranjata, coafata si machiata, iar 5 fotografi si 5 desenatori sa se intreaca in a captura fiecare in viziunea lui acea scena, acea tipa. Partea cu desenatul a picat, pentru ca era multa lume, tipa se tot misca in camera pusa la dispozitie pentru eveniment, asa ca era imposibil de desenat. Au ramas fotografii, care in loc de 5 cati au fost selectati, erau vreo 10-12, din care 8 au intrat cu poza in concurs. O singura poza, realizata in intervalul a 30 de minute in care toti au tras de saraca fata ba la stanga ba la dreapta, ba pe sus, ba pe jos. Tocmai haosul asta mi-a placut foarte mult.

Mi-am pus teleul pe aparat, si am stat undeva retras, mai in spate de toata lumea. S-a dovedit un mare avantaj faptul ca sunt inalt, am tras peste capetele fotografilor :) Am asteptat cadrul si l-am tras de fiecare data cand cineva o aranja intr-o pozitie anume, intr-un loc anume pe fata. Dar cam 70% din timp, ea a fost cea care a luat initiativa, si poza in diferite ipostaze. In mod normal nu ti-ai dori asa ceva, dar la haosul de acolo, s-a dovedit mana cereasca. Bravo ei!

Lumina nu era cine stie ce, asa ca am trantit si 2 blituri mici pe diferite etajere din camera “Rosie”. Asa se numea locul unde avea loc shooting-ul, si da, era a naibii de rosie: si pe pereti, si mobila, si perdele, si mai presus de toate, si lumina era rosie, turbat de rosie :) De aceea bliturile m-au scos oarecum din belea.Dar si faptul ca am tras numai in ISO 3200, toate cadrele de ieri. Inca o data te iubesc dragul meu D700 :)

Am avut in cap cadrul pe care urma sa il fac si cu care sa particip de aproximativ o saptamana, de cand am aflat ca sunt printre fotografii selectionati sa participe la shooting. M-am gandit la luminite out-of-focus, cerculete multe si colorate peste imaginea cu fata. Asta insemna multiple-exposure din aparat sau un overlay ulteriror, tot din aparat. Asa ca inainte sa ajung la “La Scena”, m-am oprit cateva minute afara sa trag cateva cerculete. Calea Calarasi fiind o strada destul de aglomerata si cu vedere spre Unirii, am avut slava Domnului de unde alege un cadru potrivit. Am tinut cont sa am cerculete mai mult pe margini, si nu in centru imaginii, unde urma sa fie modelul. Am gasit si o perdea de luminite, si i-am facut si acesteia un cadru, poate poate aveam nevoie.

In timpul shootingului am tras RAW, pentru a putea realiza Overlay-ul direct din aparat (posibil doar pe RAW). Am tras si Monochrome la un moment dat, pentru ca white ballance-ul era in pom in lumina de acolo, si pentru ca nu aveam timp sa stau pe poza, neavand la dispozitie decat cateva minute pentru selectie. (deci in nici un caz post-procesare). Asa ca la final, am ales un prim-plan cu modelul (imi cer scuze ca tot o tin cu fata, cu modelul, dar nu i-am retinut numele – desi nu-mi amintesc sa ni-l fi spus cineva EDIT: am aflat, o cheama Ana Patricia Tarlea, cu tz :)), l-am suprapus peste cadrul cu luminile tras cu ceva timp inainte in ratie de 1 la 0,6 adica poza cu fata era full, iar cea cu bulinele participa cu o transparenta de 60% (negru e perfect transparent in overlay mode ca mask-ul din Photoshop). Daca sunt detalii prea tehnice, sau trantite de mine fara prea multe explicatii, nu ezita sa ma intrebi in zona de comentarii.

Pozele selectate de fiecare fotograf au fost proiectate pe un perete si erau insotite doar de un numar. Publicul a votat, cu bucatica de puzzle pe care a primit-o la intrare cand a sosit la petrecere, punand-o in unul din cele 8 pahare numerotate si ele. L-a final s-au numarat piesele de puzzle din fiecare pahar si astfel s-a ales castigatorul. Am avut norocul sa fiu eu cel mai votat dintre toti. Poza din concurs a fost aceasta:

Multumiri inca o data Velevet Magazine si mai ales lui Deedee (Diana Ionescu), cea care mi-a spus de concursul organizat de ei. Ea s-a ocupat de Hair and Make-up si daca aruncati un ochi la ea in blog, sau chiar pe Velvet, veti vedea de ce este in stare. O recomand oricui ma intreaba de un Make-up artist la orice ora. She’s that good!

“A Bebe point’s of view”, sau mai bine zis pana unde putem ajunge cu prosteala :p … sau prostia ?!? :)

Totul a pornit de la intentia de a poza niste Bikeri facand figuri in Herastrau, cu sarituri pe o saltea imensa lansati de o rampa la fel de imensa. Ii vazusem cu o zi inainte si am venit pregatit. Cu blituri, baterii incarcate, standuri de lumini si chiar o umbrela. Deja vizualizasem ce imagini o sa fac, cum o sa pun lumina, cum o sa ii incadrez. Etc. Mare mi-a fost dezamagirea, cand ajuns seara in parc, vad ca imensa saltea lipsea. Probabil era acolo numai pentru weekend, pentru vre-un eveniment ceva. Am dus suparat la masina sativele de lumini si vroiam sa las si rucsacul foto acolo. O sclipire de moment mi-a zis sa il iau, impreuna cu trepiedul care zacea de nu stiu cand in masina. Zis si facut.

Plec inapoi spre parc, sa o ajung pe Oana din urma, si o gasesc izolata de aleile principale, hranind bebelusa. Ce sa fac in timpul ala? Pozez o frunza, o ghinda, un melc. Lumina de 2 lei. Nici apus, nici prea lumina, nici prea intuneric. Nici un pic de contrast.

Stand eu asa plictisit (ca deh, venisem fara role sau bicicleta, cu gandul ca pozez bikeri) ma uit la caruciorul care zacea gol langa bancuta pe care Oana statea cu bebela in brate. Si-mi vine ideea: Oare cum vede copilu din carut, asa de la orizontala. Pai hai sa vedem. Pun un wide pe aparat (17-35-ul) ca sa amplific un pic perspectiva si sa dau un aspect mai funny si pun aparatul pe timer. Zbang, ma loveste imaginea in moalele capului :P. Imi place. Dar lumina tot de cacat e. A… am bliturile la mine. Un SB-800 si un SB-900. Pun frumos difuzerele pe ele, cate un gel colorat (tungsten mai precis, Nikon ii zice TN-1a parca), setez white ballance-ul pe Tungsten pentru a forta WB-ul mai aproape de adevar pe obiectele luminate de blit si a avea un albastru cat de cat pe cerul sters complet si ma apuc sa trag cadru dupa cadru. Ii place si Oanei si dupa ce termina de hranit bebela, mi se alatura spre a exemplifica lumii cat de penibili suntem uneori fara a ne da seama, dar suntem perfect fericiti cu acest lucru, ca doar suntem parinti. Oare copii ce cred despre noi ?!

Ce? mai e un bebe?!?!

Mai jos set-up-ul imaginilor de mai sus. In stanga imaginii SB-800, setat pe remote si comandat de canalul B in TTL mode +0.7 EV. In dreapta, SB-900-le pus de forma pe trepied (l-am si trantit si am reusit sa sparg difuserul :(, noroc ca blitul nu are absolut nimic) si acesta tot in remote dar pe canalul A, TTL. Aparatul (Nikon D700) setat manual la f 5, 1/13 s (sa mai prind un pic si din lumina de afara), bliturile declansate pe Rear Curtain (la finalul expunerii) ca sa nu imi apara dare de la miscare si un ISO-500 tot ca sa ajut la capturarea ambientului.