Astazi, pentru ca am prins inca o zi cu soare, am iesit cu Andreea la o plimbare matinala prin centrul vechi al Bucurestiului. Nu am luat cu mine decat aparatul cu obiectivul Nikon Micro 105 mm f 2.8

Un obiectiv de macro, veti intreba, pentru a fotografia un copil? Atat de mica este Andreea? Ei bine, raspunsul e simplu: chiar daca este un obiectiv dedicat pentru macro, asta nu inseamna ca trebuie sa ne limitam si sa il folosim numai la ce stie el sa faca mai bine. Este un obiectiv incredibil si pentru portret, iar focala de 105 mm este, din punctul meu de vedere, cea mai potrivita la portret in locatie. Comprima excelent perspectiva, ofera un bokeh nemaipomenit, separand astfel intr-un mod extrem de natural si placut subiectul de mediul inconjurator.

Detin varianta mai veche, cea fara VR, dar pot spune ca ma bucura pentru ca in felul asta obiectivul este mult mai mic (deci mai portabil) decat fratele lui mai tanar, cel cu VR. Doar frigul a fost cel care ne-a impiedicat sa petrecem mai mult timp la shooting-ul de azi, dar chiar si asa, am obtinut niste cadre numai bune de pus in “albumul” familiei.

Si cum multa lume mi-a spus ca nu am mai postat de mult timp nimic legat de Andreea, v-o prezint mai jos, in toata splendoarea varstei de 2 ani si aproape 4 luni :D

Ideea initiala era sa incerc sa fotografiez 100 de oameni total necunoscuti. Sa ii opresc pe strada si ii rog sa ma lase sa le fac o poza. Intre timp, m-am axat si pe oameni cunoscuti mie (dar necunoscuti, poate, tie) asa ca ii prezint intr-un mod altfel pe Tumblr. Urmareste acolo evolutia proiectului sau daca nu ai cont, din cand in cand mai fac update si pe pagina foto de pe Facebook.

Mai jos cateva exemple.

Cam atat despre Fotomaraton.

____________________________

Cum doar atat? Pai da, daca ar fi sa ma iau dupa cat de putin promovat a fost si este acest eveniment interesant, cam atat ar trebui sa scriu: 2 cuvinte, o poza si un link. Este mare pacat. O idee minunata, promovata probabil doar in Iasi. De fapt, dupa cum pe site scrie:

CUM PROMOVĂM?

• bannere: pe bulevardele centrale (Carol I, Ştefan cel Mare);
• panouri outdoor în oraş;
• anunţuri în ziare, reviste de timp liber, pe site-uri (care site-uri?!?!);
• spoturi radio;
• ştiri TV;
• publicarea celor mai bune fotografii pe site-uri specializate;
• site-ul CCF şi site-ul evenimentului, cu informaţii legate de organizare şi regulament, noutăţi şi postarea fotografiilor câştigătoare

Nu tu o vorba pe bloguri foto, pe site-uri de “specialitate” (daca se pot numi asa cele din Romania), nu pe Twitter sau Facebook, ca tot sunt la moda ca unelte excelente de promovare. Nimic. Ma rog, am aflat de data desfasurarii de pe site-ul Nikonistilor, adica unul din sponsorii evenimentului. M-am inscris in penultima zi, si vineri seara am taiat-o spre Iasi, unde am fost gazduiti de sora unui prieten foarte bun (nu pot sa ii zic “cumnat”, inca :p). Un drum cu peripetii, plin de masini, ploaie si ceata  - drept urmare s-a blocat de 2 ori, o data inainte de Urziceni, unde o masina trosnita pe marginea drumului, era atractie pentru gura-casca si astfel, efectul “butterfly” si-a spus cuvantul: de la o simpla incetinire a cretinilor, la 2 km in spate traficul inghetase. Imediat ce am trecut de acea masina, traficul a redevenit fluent, pana dincolo de Focsani, unde la 30 km de Bacau, la 5 minute inaintea noastra, a avut loc un accident urat intre un tir si 2 autoturisme – rezultat, 1h si putin stat pe loc si frecat menta :(

Am ajuns in cele din urma aproape de miezul noptii dupa doar 420 km si vreo 9 ore pe drum (Romanica sa traiasca). M-am trezit la ora 7 ziua urmatoare si m-am prezentat la CCF sa imi iau legitimatia de participant si sapca de rigoare, pentru identificare in traseu. Am ramas placut impresionat de cum se miscau lucrurile in Centrul Cultural Francez, o gramada de tineri care se ocupau de participanti, cu inscrieri, legitimatii si informatii. Initial am zis ca o sa stau o ora, pentru ca era o aglomeratie foarte mare la intrare, dar totul a mers ceas. In 10 min aveam legitimatia, si asteptam primele 6 teme, pentru prima parte a zilei.

Cat am mai stat pe acolo, am socializat cu 2-3 pustani, care vazandu-ma ca imi reglez aparatul (trebuia sa scot datele personale din EXIF, pentru ca juriul sa nu stie a cui e poza decat la final) m-au rugat sa ii ajut si pe ei sa isi scoata data de pe poza, iar altul m-a rugat sa il ajut sa puna un DSLR Canon pe modul Black-and-White, ca nu era aparatul lui. Cam atat a fost toata socializarea mea din tot Fotomaratonul (si nu ca nu sunt sociabil), dar voi povesti pe parcurs de ce.

M-am lovit de prima problema organizatorica, atunci cand, inainte de a primi temele am fost informati ca va trebui sa ne facem conturi pe noul site al AAFR pentru a putea urca fotografiile din concurs la finalul zilei. Problema a fost ca eu deja sunt membru AAFR, aveam cont, si insemna sa imi fac inca un cont. Mare lucru nu era, daca nu trebuia sa folosesc aceeasi adresa de email pe care am folosit-o si la inscrierea in fotomaraton, adresa pe care deja o folosisem si la contul initial al AAFR. Pe cine am intrebat, dadeau din umeri, dar in cele din urma mi s-a dat voie sa folosesc alt email decat cel de la inscriere, ca alta metoda nu exista sa se lege vechiul cont de sectiunea dedicata fotomaratonului. Ma rog. Sper sa ma gaseasca si la jurizare, sa nu ma declare abandon :)

Am primit primele 6 teme, urmand ca restul de 6 sa le primim la punctul de control nr.2 aflat in alta locatie decat CCF. De ce oare? Iar, un punct minus la organizare, pentru ca nu s-au gandit la cei care nu erau din Iasi si pe langa stresul de a alerga dupa “teme” mai aveau si stresul de a ajunge in timp util in alta locatie decat cea initiala. Noroc ca era vorba de Mall, si cine nu stie de Mall in orice oras te-ai duce :).

Primele teme au fost:

• 1. Desteptare
• 2. Vecinii mei
• 3. Jocurile copilariei
• 4. Micul print
• 5. Stare de criza
• 6. Interferente cromatice

S-a trecut la poza de grup si apoi s-a dat startul la concurs, dar si la ploaie. Si asa a tinut-o aproape toata ziua. Spuneam ca nu prea am socializat, ca nu am mai avut cu cine. Au disparut toti ca niste soricei, care de care prin cotloanele Iasului. Cat am umblat, nu am vazut nici o sapca rosie pe strada, decat dupa-amiaza la punctul de control nr 2. As fi vrut sa ma leg si eu de un grup de ieseni, pentru ca ei stiau orasul si ma puteau duce si pe mine pe ici pe colo. Dezamagit, suparat de ploaia care nu se oprea, si nevazand nici o oportunitate foto prin zona unde eram, am decis sa plec acasa unde puteam sa realizez o parte din subiecte. Nici porumbeii nu se trezisera la ora aia.

M-am intors “acasa” si impreuna cu gasca cu care venisem la Iasi si cu gazdele, ne-am pus pe realizat temele la interior :). Mi-am luat frumos perechea de blituri cu care venisem si ne-am pus pe tras. Din pacate, ideea organizatorilor de “promovare” a concursului nu s-a oprit inainte de inceperea acestuia, ci are repercursiuni si dupa. Adica: nu am voie, conform regulamentului, sa public imaginile pana nu are loc jurizarea. Adica peste o luna. Pai cum sa scriu eu despre Fotomaraton daca nu pot presara pe ici colo si o imagine? Initial nu vroiam sa scriu nimic, dar am zis ca e pacat, si cum am realizat diferite imagini pentru fiecare tema in parte, macar pe cele care nu sunt in concurs le voi publica. Sa vedem daca ma descalifica pentru asta, desi regulamentul nu spune nimic de alte imagini decat cele din concurs.

Ideea e ca pe parcursul realizarii temelor, m-am abatut foarte mult, prins de cei doi copii gazda, Rares si Alexia, pe care i-am fotografiat in fel si chip alaturi si de micuta noastra Andreea, care se simtea excelent in preajma lor si a miilor de jucarii pe care le aveau :)

Ne-am distrat pe cinste, si fiecare a venit cu idei in realizarea temelor. Am fost o mica echipa in cele din urma si le multumesc. Nu stiu cum s-a facut ora cand trebuia sa ajung la punctul de control nr 2 (adica 15) pentru vizarea legitimatiei si primirea urmatoarelor 6 teme. Abia am ajuns cu 5 minute inainte de expirarea timpului, pentru ca erau si zilele Iasului si centrul era inchis circulatiei (au uitat sa anunte si lucrul asta organizatorii). Urmatoarele teme au fost

• 7. Casele au suflet
• 8. Iasul neiubit
• 9. In graba
• 10. Voluntar
• 11. Inselator
• 12. Numarul meu din Fotomaraton

Daca primele teme au fost destul de usor de realizat si abordat, nu acelasi lucru il pot spune si despre ultimele. M-am hotarat sa infrunt totusi ploaia si totala necunoastere a orasului si pentru realizarea ultimelor teme am ramas in oras. Am luat-o pe unde am vazut cu ochii si dupa 2-3 ore de plimbareala, tot nu realizasem ceva de care sa fiu multumit. Insa am avut ocazia sa ma mai enervez inca o data pe organizatori datorita unei alte cerinte din regulament, si anume ” temele trebuiesc abordate in ordinea primirii lor” altfel participantul risca descalificarea. Pai adica cum nene: primesc tema “in graba” si vad o super situatie, moment unic, o baba care alearga dupa tramvai prin ploaie, sau dupaia o masina de politie care trece si stropeste trecatorii in graba ei si nu pot sa fac poze, pentru ca deh.. nu am ajuns inca la tema aia. Si cand ajung la tema, nimeni nu se mai grabeste, nimeni nu mai e pe strada. O tampenie. A.. si la “Inselator”, cum am luat noile teme, am iesit din Mall si era un nene super colorat, cu papagali daia de ghicesc viitoru’. Un cadru minunat, prin multimea neinteresata. Si nu fac poza, ca deh.. nu am ajuns la tema respectiva. Si io tampit. Macar pozam pentru mine. Mi-au spalat creierii.

Cam asta a fost cu Fotomaratonul. Si in ciuda tuturor piedicilor, mie tot mi-a placut experienta. De fapt ideea in sine. Cam asa s-a vazut Fotomaratonul de anul asta:

Ca incheiere tin sa le multumesc inca o data Simonei si lui Cezar pentru ospitalitatea lor. Multumesc!

Mai jos povestea, din gura mai sus mentionatului :)

”
tuailait la ivanesti

treceam astazi cu alex prin ivanesti, in drum spre slobozia. vede asta constructia noii biserici si zice: “-ce le-o trebui astora biserica noua, de ce nu o repara pe aia din vale?
-care, mah? zic eu, absorbit de nesimtirea unei turme de vaci, care tocmai atunci se gasise sa treaca strada.
-aia unde au fost satanistii aia asta-vara, de a chemat lumea politia.”
brusc devin atent. din vorba in vorba, recunosc satanistii: unu’ tatuat, altul “cu aripi, dom’le, facea scheme sataniste pe langa biserica!” si altii “cu niste aparate, masurau nu-stiu-ce pe acolo. i-a gonit politaiul.”
sunt in masura, draga alex, sa-ti prezint satanistii: alin, narcis, radu si cu mine. si fireste 2 sataniste, plus un pui – al lui satan, logic…

.”

Mda.

UPDATE: imi cer scuze, am omis a mentiona ca toate fotografiile de mai sus, making-of-ul sesiunii satanistilor, sunt realizate de domnul Floreanu. Ce am pozat eu atunci, cred ca am pus mai de mult pe blog, dar mi-e lene sa caut, asa ca pun aici cateva cadre.

Moment de pelerinaj de weekend la servici, ca nu prea vezi la noi asa ceva. Au venit oamenii cu mic cu mare, cu prieten, cu catel si cu purcel. Ce sa mai, sarbatoare. Eu m-am inhamat cu echipamentul hotarat sa punem in aplicare planul lui Andrei, un om extrem de creativ, cu o imaginatie nemaiintalnita. Primul lui gand in legatura cu cladirea care avea sa cada, a fost un sarut pasional, rupt de realitate, intre el si o tipa, iar pe fundal, cladirea bum-bum… buf la pamant. Dragoste cu scantei.

Dar nu a fost sa fie :(

Ajunsi acolo, am aflat cu parere de rau ca s-a amanat demolarea, din lipsa de explozibil (sau ma rog, nu era destul). Erau si televiziunile acolo, insa toti au plecat dezamagiti. Mai putin noi. Daca tot incepusera fetele cu machiajul, si noi eram acolo cu echipament si pregatiti moral, ne-am zis sa ramanem si sa facem un shooting pregatitor. Desi am inlemnit (si veti vedea ce frig era) am rezistat cu vrednicie vreo 2 ore. Mai jos sedinta de azi.

Models:

• Corina & Andrei
• Lili

Make-up:

• Diana Ionescu

And courtesy of Cristi, the making-of

Nu am ratat ocazia sa o pozez din nou pe Lili, care si de data asta a facut fata cu brio capriciilor vremii si ale fotografului: frig, viscol, stai colo, ridica fularul, coboara fularul, stai pe zapada, nu te misca, stai sa reglam blitul, stai sa schimb obiectivul.. si tot asa. Nu a zis nici pas, desi spre final era cam intepenita de frig, si seara mi-a zis ca a apucat-o o mica raceala (sper ca e totul ok acum).

Am tras 99% din timp numai cu 70-200-le la f2.8. Ocazional am pus si SB-900-le la treaba, pentru a putea subexpune un pic ambientul, fara ca lumina de pe model sa se schimbe prea mult. Am avut cel mai tare stativ pentru blitz, si anume cel cu reglaj vocal: mai sus, mai inclinat, mai spre mine etc. Stativul uman :) pe nume Cristi (merci, raman dator)

Si pentru ca tot am avut IR-ul la mine si Lili a vrut cu tot dinadinsul sa vada cum iese in IR (desi am avertizat-o in prealabil de efectul de fantoma dat de infrarosu), iata mai jos un cadru. In apele infrarosii :)

Abia astept sa ies la un munte pentru peisajul adevarat de iarna. Nu stiu cand, dar tot sper sa reusesc.

Ei bine, lacurile erau inghetate, insa peisajul din jurul lor, dezarmant. NU cred ca mai exista in jurul Bucurestiului, chiar si la 30+ km distanta vre-un lac “nepopulat” de viloaie si casoaie de prost gust, de mii de culori care de care mai tipatoare si inaltimi ametitoare. Groaznic.

Bogdan Panait ma intreba de ce nu ies la pozat in Bucuresti si in jur.. ei bine, uite de asta nu ies. Nu ai unde. Sau poate sunt eu tampit si m-a parasit complet inspiratia (e posibil ca nu am mai pozat de mult).

Ii multumesc insa lui Lili care inca o data nu s-a suparat sa ii fac cateva poze :)

Velvet Magazine a fost organizatorul acestui eveniment. Ideea a fost sa se plece de la acelasi set-up cu o tipa bine aranjata, coafata si machiata, iar 5 fotografi si 5 desenatori sa se intreaca in a captura fiecare in viziunea lui acea scena, acea tipa. Partea cu desenatul a picat, pentru ca era multa lume, tipa se tot misca in camera pusa la dispozitie pentru eveniment, asa ca era imposibil de desenat. Au ramas fotografii, care in loc de 5 cati au fost selectati, erau vreo 10-12, din care 8 au intrat cu poza in concurs. O singura poza, realizata in intervalul a 30 de minute in care toti au tras de saraca fata ba la stanga ba la dreapta, ba pe sus, ba pe jos. Tocmai haosul asta mi-a placut foarte mult.

Mi-am pus teleul pe aparat, si am stat undeva retras, mai in spate de toata lumea. S-a dovedit un mare avantaj faptul ca sunt inalt, am tras peste capetele fotografilor :) Am asteptat cadrul si l-am tras de fiecare data cand cineva o aranja intr-o pozitie anume, intr-un loc anume pe fata. Dar cam 70% din timp, ea a fost cea care a luat initiativa, si poza in diferite ipostaze. In mod normal nu ti-ai dori asa ceva, dar la haosul de acolo, s-a dovedit mana cereasca. Bravo ei!

Lumina nu era cine stie ce, asa ca am trantit si 2 blituri mici pe diferite etajere din camera “Rosie”. Asa se numea locul unde avea loc shooting-ul, si da, era a naibii de rosie: si pe pereti, si mobila, si perdele, si mai presus de toate, si lumina era rosie, turbat de rosie :) De aceea bliturile m-au scos oarecum din belea.Dar si faptul ca am tras numai in ISO 3200, toate cadrele de ieri. Inca o data te iubesc dragul meu D700 :)

Am avut in cap cadrul pe care urma sa il fac si cu care sa particip de aproximativ o saptamana, de cand am aflat ca sunt printre fotografii selectionati sa participe la shooting. M-am gandit la luminite out-of-focus, cerculete multe si colorate peste imaginea cu fata. Asta insemna multiple-exposure din aparat sau un overlay ulteriror, tot din aparat. Asa ca inainte sa ajung la “La Scena”, m-am oprit cateva minute afara sa trag cateva cerculete. Calea Calarasi fiind o strada destul de aglomerata si cu vedere spre Unirii, am avut slava Domnului de unde alege un cadru potrivit. Am tinut cont sa am cerculete mai mult pe margini, si nu in centru imaginii, unde urma sa fie modelul. Am gasit si o perdea de luminite, si i-am facut si acesteia un cadru, poate poate aveam nevoie.

In timpul shootingului am tras RAW, pentru a putea realiza Overlay-ul direct din aparat (posibil doar pe RAW). Am tras si Monochrome la un moment dat, pentru ca white ballance-ul era in pom in lumina de acolo, si pentru ca nu aveam timp sa stau pe poza, neavand la dispozitie decat cateva minute pentru selectie. (deci in nici un caz post-procesare). Asa ca la final, am ales un prim-plan cu modelul (imi cer scuze ca tot o tin cu fata, cu modelul, dar nu i-am retinut numele – desi nu-mi amintesc sa ni-l fi spus cineva EDIT: am aflat, o cheama Ana Patricia Tarlea, cu tz :)), l-am suprapus peste cadrul cu luminile tras cu ceva timp inainte in ratie de 1 la 0,6 adica poza cu fata era full, iar cea cu bulinele participa cu o transparenta de 60% (negru e perfect transparent in overlay mode ca mask-ul din Photoshop). Daca sunt detalii prea tehnice, sau trantite de mine fara prea multe explicatii, nu ezita sa ma intrebi in zona de comentarii.

Pozele selectate de fiecare fotograf au fost proiectate pe un perete si erau insotite doar de un numar. Publicul a votat, cu bucatica de puzzle pe care a primit-o la intrare cand a sosit la petrecere, punand-o in unul din cele 8 pahare numerotate si ele. L-a final s-au numarat piesele de puzzle din fiecare pahar si astfel s-a ales castigatorul. Am avut norocul sa fiu eu cel mai votat dintre toti. Poza din concurs a fost aceasta:

Multumiri inca o data Velevet Magazine si mai ales lui Deedee (Diana Ionescu), cea care mi-a spus de concursul organizat de ei. Ea s-a ocupat de Hair and Make-up si daca aruncati un ochi la ea in blog, sau chiar pe Velvet, veti vedea de ce este in stare. O recomand oricui ma intreaba de un Make-up artist la orice ora. She’s that good!