Astazi, pentru ca am prins inca o zi cu soare, am iesit cu Andreea la o plimbare matinala prin centrul vechi al Bucurestiului. Nu am luat cu mine decat aparatul cu obiectivul Nikon Micro 105 mm f 2.8

Un obiectiv de macro, veti intreba, pentru a fotografia un copil? Atat de mica este Andreea? Ei bine, raspunsul e simplu: chiar daca este un obiectiv dedicat pentru macro, asta nu inseamna ca trebuie sa ne limitam si sa il folosim numai la ce stie el sa faca mai bine. Este un obiectiv incredibil si pentru portret, iar focala de 105 mm este, din punctul meu de vedere, cea mai potrivita la portret in locatie. Comprima excelent perspectiva, ofera un bokeh nemaipomenit, separand astfel intr-un mod extrem de natural si placut subiectul de mediul inconjurator.

Detin varianta mai veche, cea fara VR, dar pot spune ca ma bucura pentru ca in felul asta obiectivul este mult mai mic (deci mai portabil) decat fratele lui mai tanar, cel cu VR. Doar frigul a fost cel care ne-a impiedicat sa petrecem mai mult timp la shooting-ul de azi, dar chiar si asa, am obtinut niste cadre numai bune de pus in “albumul” familiei.

Si cum multa lume mi-a spus ca nu am mai postat de mult timp nimic legat de Andreea, v-o prezint mai jos, in toata splendoarea varstei de 2 ani si aproape 4 luni :D

Ideea initiala era sa incerc sa fotografiez 100 de oameni total necunoscuti. Sa ii opresc pe strada si ii rog sa ma lase sa le fac o poza. Intre timp, m-am axat si pe oameni cunoscuti mie (dar necunoscuti, poate, tie) asa ca ii prezint intr-un mod altfel pe Tumblr. Urmareste acolo evolutia proiectului sau daca nu ai cont, din cand in cand mai fac update si pe pagina foto de pe Facebook.

Mai jos cateva exemple.

Incep prin a-mi cere scuze cititorilor mei pentru 2 lucruri:

1. am fost foarte inactiv aici pe blog in ultimul timp (dar veti vedea de ce) si,
2. postul anterior avea parola deoarece era in lucru articolul pentru Istanbul si nu puteam sa il fac public pana cand nu aparea oficial pe site-ul Nikon.

Am fost invitat sa fac parte din cadrul unui proiect maret marca Nikon Romania si anume Sunt Ghid de Calatorie. Fotografi din Romania pleaca insotiti de o camera nou lansata pe piata, compacta sau dSLR, in orase importante din Europa si au misiunea de a fi, pe cat posibil, si ghid turistic, dar si ghid de utilizare a aparatului.

Orasul destinatie a fost Istanbul, un oras pe care inca nu il vazusem desi imi doream foarte mult. Dupa 5 zile intregi in mijlocul metropolei Turce, singurul oras din lume care se intinde pe 2 continente, am revenit in tara incarcat de fotografii si de amintiri. Dupa ore intregi de munca, am pus “pe hartie” un articol cat am putut eu de scurt, avand in vedere cate am vazut si facut pe acolo :)

Va invit sa il cititi pe site-ul Nikonistilor dand click pe imaginea de mai jos, sau mergand direct aici.

Multumiri lui Mihai A.

Organizatia E.M.M.A. a celebrat vineri, 15 octombrie “Ziua internationala a comemorarii bebelusilor si a copiilor”, eveniment ce se desfasoara anual in Statele Unite, Canada Australia, Japonia, dar si in cateva tari europene.

In aceasta zi, la ora 19.00 (ora locala din fiecare tara) se aprind lumanari, in memoria copiilor plecati prea curand dintre noi. Timp de o ora lumanarile sunt lasate sa arda si astfel, datorita diferentei de fus orar, se va crea un „val de lumina” care va face inconjurul globului si va dura 24 de ore.

Miscarea de sprijinire a celor care trec prin pierderea unei sarcini sau a unui copil a inceput in Statele Unite in anul 1988 cand presedintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie ca fiind luna comemorarii bebelusilor si copiilor decedati.

In 2002, la initiativa unui grup de parinti, ziua de 15 octombrie a fost declarata in toate statele americane „Zi oficiala pentru comemorarea bebelusilor si copiilor.” An de an miscarea s-a extins ajungand acum sa acopere toate continentele.

In Romania este primul an in care s-a organizat aceasta miscare, la initiativa Biancai Brad, fondatoarea Organizatiei E.M.M.A.

Evenimentul s-a desfasurat simultan in 16 orase in care, la ora 19.00 s-au aprins sute de lumanari in memoria copilasilor deveniti ingerasi.

Multumim tuturor voluntarilor EMMA, precum si celor care au sprijinit neconditionat, aceasta actiune!

Echipa E.M.M.A.

Am trecut si eu ieri pe acolo, insa nu am rezistat foarte mult. Mi-au dat lacrimile si nu mai puteam sta. Prea multa suferinta, prea multe lacrimi inabusite, prea multe intrebari fara raspuns: “De ce ?!?!” Las imaginile sa strige durerea acelor parinti. Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe micii ingerasi!

Cam atat despre Fotomaraton.

____________________________

Cum doar atat? Pai da, daca ar fi sa ma iau dupa cat de putin promovat a fost si este acest eveniment interesant, cam atat ar trebui sa scriu: 2 cuvinte, o poza si un link. Este mare pacat. O idee minunata, promovata probabil doar in Iasi. De fapt, dupa cum pe site scrie:

CUM PROMOVĂM?

• bannere: pe bulevardele centrale (Carol I, Ştefan cel Mare);
• panouri outdoor în oraş;
• anunţuri în ziare, reviste de timp liber, pe site-uri (care site-uri?!?!);
• spoturi radio;
• ştiri TV;
• publicarea celor mai bune fotografii pe site-uri specializate;
• site-ul CCF şi site-ul evenimentului, cu informaţii legate de organizare şi regulament, noutăţi şi postarea fotografiilor câştigătoare

Nu tu o vorba pe bloguri foto, pe site-uri de “specialitate” (daca se pot numi asa cele din Romania), nu pe Twitter sau Facebook, ca tot sunt la moda ca unelte excelente de promovare. Nimic. Ma rog, am aflat de data desfasurarii de pe site-ul Nikonistilor, adica unul din sponsorii evenimentului. M-am inscris in penultima zi, si vineri seara am taiat-o spre Iasi, unde am fost gazduiti de sora unui prieten foarte bun (nu pot sa ii zic “cumnat”, inca :p). Un drum cu peripetii, plin de masini, ploaie si ceata  - drept urmare s-a blocat de 2 ori, o data inainte de Urziceni, unde o masina trosnita pe marginea drumului, era atractie pentru gura-casca si astfel, efectul “butterfly” si-a spus cuvantul: de la o simpla incetinire a cretinilor, la 2 km in spate traficul inghetase. Imediat ce am trecut de acea masina, traficul a redevenit fluent, pana dincolo de Focsani, unde la 30 km de Bacau, la 5 minute inaintea noastra, a avut loc un accident urat intre un tir si 2 autoturisme – rezultat, 1h si putin stat pe loc si frecat menta :(

Am ajuns in cele din urma aproape de miezul noptii dupa doar 420 km si vreo 9 ore pe drum (Romanica sa traiasca). M-am trezit la ora 7 ziua urmatoare si m-am prezentat la CCF sa imi iau legitimatia de participant si sapca de rigoare, pentru identificare in traseu. Am ramas placut impresionat de cum se miscau lucrurile in Centrul Cultural Francez, o gramada de tineri care se ocupau de participanti, cu inscrieri, legitimatii si informatii. Initial am zis ca o sa stau o ora, pentru ca era o aglomeratie foarte mare la intrare, dar totul a mers ceas. In 10 min aveam legitimatia, si asteptam primele 6 teme, pentru prima parte a zilei.

Cat am mai stat pe acolo, am socializat cu 2-3 pustani, care vazandu-ma ca imi reglez aparatul (trebuia sa scot datele personale din EXIF, pentru ca juriul sa nu stie a cui e poza decat la final) m-au rugat sa ii ajut si pe ei sa isi scoata data de pe poza, iar altul m-a rugat sa il ajut sa puna un DSLR Canon pe modul Black-and-White, ca nu era aparatul lui. Cam atat a fost toata socializarea mea din tot Fotomaratonul (si nu ca nu sunt sociabil), dar voi povesti pe parcurs de ce.

M-am lovit de prima problema organizatorica, atunci cand, inainte de a primi temele am fost informati ca va trebui sa ne facem conturi pe noul site al AAFR pentru a putea urca fotografiile din concurs la finalul zilei. Problema a fost ca eu deja sunt membru AAFR, aveam cont, si insemna sa imi fac inca un cont. Mare lucru nu era, daca nu trebuia sa folosesc aceeasi adresa de email pe care am folosit-o si la inscrierea in fotomaraton, adresa pe care deja o folosisem si la contul initial al AAFR. Pe cine am intrebat, dadeau din umeri, dar in cele din urma mi s-a dat voie sa folosesc alt email decat cel de la inscriere, ca alta metoda nu exista sa se lege vechiul cont de sectiunea dedicata fotomaratonului. Ma rog. Sper sa ma gaseasca si la jurizare, sa nu ma declare abandon :)

Am primit primele 6 teme, urmand ca restul de 6 sa le primim la punctul de control nr.2 aflat in alta locatie decat CCF. De ce oare? Iar, un punct minus la organizare, pentru ca nu s-au gandit la cei care nu erau din Iasi si pe langa stresul de a alerga dupa “teme” mai aveau si stresul de a ajunge in timp util in alta locatie decat cea initiala. Noroc ca era vorba de Mall, si cine nu stie de Mall in orice oras te-ai duce :).

Primele teme au fost:

• 1. Desteptare
• 2. Vecinii mei
• 3. Jocurile copilariei
• 4. Micul print
• 5. Stare de criza
• 6. Interferente cromatice

S-a trecut la poza de grup si apoi s-a dat startul la concurs, dar si la ploaie. Si asa a tinut-o aproape toata ziua. Spuneam ca nu prea am socializat, ca nu am mai avut cu cine. Au disparut toti ca niste soricei, care de care prin cotloanele Iasului. Cat am umblat, nu am vazut nici o sapca rosie pe strada, decat dupa-amiaza la punctul de control nr 2. As fi vrut sa ma leg si eu de un grup de ieseni, pentru ca ei stiau orasul si ma puteau duce si pe mine pe ici pe colo. Dezamagit, suparat de ploaia care nu se oprea, si nevazand nici o oportunitate foto prin zona unde eram, am decis sa plec acasa unde puteam sa realizez o parte din subiecte. Nici porumbeii nu se trezisera la ora aia.

M-am intors “acasa” si impreuna cu gasca cu care venisem la Iasi si cu gazdele, ne-am pus pe realizat temele la interior :). Mi-am luat frumos perechea de blituri cu care venisem si ne-am pus pe tras. Din pacate, ideea organizatorilor de “promovare” a concursului nu s-a oprit inainte de inceperea acestuia, ci are repercursiuni si dupa. Adica: nu am voie, conform regulamentului, sa public imaginile pana nu are loc jurizarea. Adica peste o luna. Pai cum sa scriu eu despre Fotomaraton daca nu pot presara pe ici colo si o imagine? Initial nu vroiam sa scriu nimic, dar am zis ca e pacat, si cum am realizat diferite imagini pentru fiecare tema in parte, macar pe cele care nu sunt in concurs le voi publica. Sa vedem daca ma descalifica pentru asta, desi regulamentul nu spune nimic de alte imagini decat cele din concurs.

Ideea e ca pe parcursul realizarii temelor, m-am abatut foarte mult, prins de cei doi copii gazda, Rares si Alexia, pe care i-am fotografiat in fel si chip alaturi si de micuta noastra Andreea, care se simtea excelent in preajma lor si a miilor de jucarii pe care le aveau :)

Ne-am distrat pe cinste, si fiecare a venit cu idei in realizarea temelor. Am fost o mica echipa in cele din urma si le multumesc. Nu stiu cum s-a facut ora cand trebuia sa ajung la punctul de control nr 2 (adica 15) pentru vizarea legitimatiei si primirea urmatoarelor 6 teme. Abia am ajuns cu 5 minute inainte de expirarea timpului, pentru ca erau si zilele Iasului si centrul era inchis circulatiei (au uitat sa anunte si lucrul asta organizatorii). Urmatoarele teme au fost

• 7. Casele au suflet
• 8. Iasul neiubit
• 9. In graba
• 10. Voluntar
• 11. Inselator
• 12. Numarul meu din Fotomaraton

Daca primele teme au fost destul de usor de realizat si abordat, nu acelasi lucru il pot spune si despre ultimele. M-am hotarat sa infrunt totusi ploaia si totala necunoastere a orasului si pentru realizarea ultimelor teme am ramas in oras. Am luat-o pe unde am vazut cu ochii si dupa 2-3 ore de plimbareala, tot nu realizasem ceva de care sa fiu multumit. Insa am avut ocazia sa ma mai enervez inca o data pe organizatori datorita unei alte cerinte din regulament, si anume ” temele trebuiesc abordate in ordinea primirii lor” altfel participantul risca descalificarea. Pai adica cum nene: primesc tema “in graba” si vad o super situatie, moment unic, o baba care alearga dupa tramvai prin ploaie, sau dupaia o masina de politie care trece si stropeste trecatorii in graba ei si nu pot sa fac poze, pentru ca deh.. nu am ajuns inca la tema aia. Si cand ajung la tema, nimeni nu se mai grabeste, nimeni nu mai e pe strada. O tampenie. A.. si la “Inselator”, cum am luat noile teme, am iesit din Mall si era un nene super colorat, cu papagali daia de ghicesc viitoru’. Un cadru minunat, prin multimea neinteresata. Si nu fac poza, ca deh.. nu am ajuns la tema respectiva. Si io tampit. Macar pozam pentru mine. Mi-au spalat creierii.

Cam asta a fost cu Fotomaratonul. Si in ciuda tuturor piedicilor, mie tot mi-a placut experienta. De fapt ideea in sine. Cam asa s-a vazut Fotomaratonul de anul asta:

Ca incheiere tin sa le multumesc inca o data Simonei si lui Cezar pentru ospitalitatea lor. Multumesc!

Bine, puteam sa ma duc mai devreme un pic, nu la ora 13 cand s-a anuntat ca se da startul, si as fi stat ca prostul inca vre-o ora in plus, ca normal, ca la noi, distractia a inceput abia pe la ora 14. Atunci cand a picat din cer seriful juriului

I-o fi luat vre-o ora caderea libera, cine stie, ca abia aproape de apa si-a dat drumu. La parasuta.

Apropos de parasute. Cred ca ii trebuia una si tipesei care a sarit prima cu aparatul ei de zbor (poate pe luna sa zboare, unde nu prea e gravitatie, ca altfel …). Un pian alb, de care nu a vrut sa se desparta. Asa drag i-a fost, incat a uitat sa sara de pe el la desprinderea de pe rampa. A stat ca tuta acolo si ghici ce: si-a fracturat coloana, cazand ca bolovanul pe o placa mare de lemn, transformata subit in beton la contactul cu apa (parca ne povesteau prin generala profii de fizica cum sta treaba la contactul cu apa, deh ..)

Mda, cam 2-3 sarituri am vazut din pozitia cea mai indepartata posibil (podul de la Unirii peste Dambovita) si apoi am plecat, ca oricum mare lucru in poze nu se vedea (200 mm pe full-frame chiar e putin). Asa ca am luat-o la pas pe malul cu rampa si am vizitat muzeul cazutilor in cap. Aparate care de care mai trasnite, dar nu de zbor.

Se pare ca astia cu Tepes Airlines au fost cei mai inspirati, pentru ca am auzit ca ei au castigat concursul. Mie mi-a placut si dragonul ala, chiar dragut si bine facut. Si am vazut deja un clip pe net, in care se vede ce frumos a zburat. Cel putin nu au picat in cap.

De oameni, ce sa mai zic… fel si fel, care de care mai artist

Ca sa inchei, dupa nici o ora de stat pe acolo (in afara de aia de asteptare a startului) mi-am luat jucariile si am plecat. Nu mi-a placut pentru ca nu vedeai nimic, iar daca vroiai sa te uiti la imaginile filmate si redate pe monitoare, slabe sanse daca nu erai la cel putin 10-15 m de ele. Altfel nu vedeai nimic: si mici, si fara contrast. Si doar 2 (ca al treilea nu se pune, era la dracu atarnat de o macara si se balanganea in vant) :(

Si io care ma gandeam sa particip la editia urmatoare. Not!

Spania 2010