La Malaiesti


Am vrut sa ies weekendul ce doar a trecut la o tura extinsa de plimbat pe munte si fotografiat culori de toamna. Planul a fost facut din timp, dar oarecum desfacut de vremea nefavorabila. Nu ne-am lasat insa batuti (am fost cu Razvan) si ne-am vazut de drumul nostru.

Am plecat sambata dimineata la ora 5 a.m din Bucuresti, am lasat-o pe Barla (pisica lui Razvan) la Campina la curte si dupa ce ne-am alimentat cu un borcan de zacusca si niste glucoza Bitza cumparata din timp de mama lui ne-am continuat drumul cu masina pana la cabana Gura Diham.

Pe o ploaie mocaneasca, mica si deasa, ne-am echipat corespunzator si am inceput urcusul pe traseul Poiana Izvoarelor, Pichetul Rosu, La Prepeleac, Malaiesti.

Ploaia s-a oprit din fericire cam dupa o ora de mers, adica fix cand am ajuns la cabana Poiana Izvoarelor. De acolo am urcat mai cu spor, dar din pacate nu am putut face prea multe poze, cerul si vremea incapatanandu-se sa ramana complet intunecate.

Tot drumul ne-a insotit o catelusa despre care Razvan a zis ca o pupa in fund daca reuseste sa ajunga cu bine la Malaiesti (stiind ca urmeaza cateva portiuni cu lanturi si destul de aiurea de parcurs, mai ales de un caine). Nu a ajuns cu noi, s-a oprit fix inainte de zona aceea (stiind probabil ce o asteapta), insa, seara la cabana Malaiesti, cativa turisti ne-au zis ca au vazut-o chiar la cabana :D. Razvan nu s-a tinut de cuvant, desi a avut ocazia a doua zi cand la coborare, ne-am intalnit iar cu ea. De aceasta data, insotea 3 fete.

Planul la cabana Malaiesti (unde am ajuns dupa aprox 4 ore de cand am inceput urcusul) era sa mancam ceva, sa ne hidratam, sa lasam bagajele in camera si sa o luam la pas spre Lacul Tiganesti.

Doua lucruri m-au determinat sa zic pas la invitatia insistenta a lui Razvan: Hai ma sa mergem! Primul lucru a fost faptul ca desi cand am ajuns se luminase un pic si era chiar si putin soare, cat timp am mancat si ne-am schimbat, a venit o ceata de-ti bagai degetele in ochi. Riscam sa mergem la lac si sa cadem in el ca nu-l vedeam. Al doilea lucru a fost somnul groaznic care ma palise dupa ce cu o noapte inainte dormisem doar 4 ore, urmate de efortul de urcus tot de 4 ore, solutia perfecta pentru a distruge un organism obisnuit sa stea 8 ore pe zi la birou, fara pic de miscare. Asa ca am tras doua ore pe dreapta, sperand sa se duca ceata.

Nu s-a dus, asa ca singurul lucru care ne-a ramas de facut a fost sa o dam pe vin fiert, altoit cu niste Stroh de 80 de grade (Stroh este un rom austriac pentru cine nu stie) pe care inca il aveam din ianuarie cand am fost in Austria la zapada :). Pe la 10 seara am iesit la un pipi si am fost intampinat afara de un cer cristal, plin de stele. Pana sa ma dumiresc bine ce si cum, pana sa aduc aparatul cu trepied si cele necesare unei fotografi nocturne, a inceput iar sa ploua si cerul s-a acoperit de negura.

Am revenit in cabana si am continuat distractia cu niste baieti veseli ce ne-au cantat la chitara, si cu alt grup din Craiova, 2 fete si-un baiat, cu care am jucat Veceu, un joc cu carti destul de haios la ora aia. Pe la ora 12 eu am cedat si m-am dus sa ma culc, iar Razvan a mai stat un pic, suficient timp cat sa gaseasca un iPhone langa un gunoi, pierdut de un petrecaret, pe care cu putin noroc l-a gasit a doua zi si i-a inapoiat jucaria.

Planul pentru dimineata de duminica era sa urcam la Omu si sa coboram inapoi la Gura Diham prin Valea Cerbului. Ploaia care incepuse de cu noapte, nu s-a mai oprit, ba chiar s-a intensificat al naibii de tare si ne-a determinat inca o data sa ne abatem de la plan, asa ca dupa o omleta si niste rosii cu branza plus un ceai cald (de data asta fara rom ca urma sa conduc) ne-am pus pe drum si nu ne-am mai oprit decat dupa 2 ore jumate, jos la masina la Gura Diham, uzi si fleoscaiti ca naiba.

Pe drumul de intoarcere nu am facut decat 2-3 poze pentru ca, desi weather sealed, D700-le meu nu ar fi rezistat prea mult la galetile de apa ce curgeau din cer.

Ne-am schimbat cu haine uscate pe o terasa, afara, aparati de ploaie, ne-am suit in masina insotiti de grupul din Craiova carora le promisesem ca ii duc eu in Busteni (unde lasasera masina), sa nu mai piarda inca 2 ore pe drum pe jos pana acolo si dupa ce ne-am despartit de ei, am luat-o la drum directia Campina sa recuperam pisica si sa mancam o supa buna de taitei de la bunica lui Razvan. Am ajuns in Bucuresti aproape de ora 5, si, normal, am mai bagat un somn mic de recuperare de vreo 2 ore.

Cam asta a fost iesirea din weekend. Chiar daca vremea nu a tinut cu noi, faptul ca am fost echipati corespunzator, a facut din tura un succes. As vrea sa repet acest traseu si sa duc la cap planul initial (Lacul Tiganesti plus urcat la Omu).

Author: Alin Popescu

Inginer ca formare, grafician ca meserie, fotograf ca mod de viata, Alin este pasionat de tot ce inseamna tehnologie si scrie articole detaliate pe intelesul tuturor.

Share This Post On

1 Comment

  1. Superba excursie. Minunate fotografii. Pacat ca vremea nu a tinut cu noi, cei care privim de dincolo de monitor…

    Post a Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.