Muza – o poveste de la zero


Pentru cine n-a vazut-o, o fotografie de anul trecut cu care am castigat premiul Photomagazine & Chivas si anume o excursie in Scotia, la distileriile de drojdii de pe acolo :). Aceeasi poza a fost acceptata si la un salon international FIAP tot anul trecut.

Mai mult decat poza in sine, povestea din spatele ei e si mai interesanta. Tema concursului era fotografierea unei sticle de Chivas Regal de 18 ani, cum te taia capul mai bine: ca produs, in context, in natura (cum am vazut abordari), etc.

Ideea mea era sa subliniez caracterul vechi al acestui whiskey. Primul gand a fost beciul lui Poli, un bun prieten a carui casa detine un beci superb (din punctul meu de vedere si anume fotografic), cu perete din caramida veche, prafuita si cu ceva panze de paianjen, pe care el il foloseste doar ca magazie de depozitare de vechituri. COMOARA pentru mine!

M-am dus la fata locului, am eliberat un coltisor de lemnele care erau aruncate pe acolo si am inceput sa caut lucruri vechi prin beci: initial vazusem o masuta cu 3 picioare din bronz, pe care vroiam sa pun sticla. Dupa aceea, Poli a adus o rama veche din pod (acolo inca n-am ajuns, dar cred ca e loc de-o poza si p-acolo) ca sa incadram scena.

Dupa ce am suspendat rama cu fire de guta subtiri, am pus masuta de bronz in spatele acesteia si sticla pe ea, cu fundalul de caramida si am tras cateva cadre, deloc multumitoare. Am renuntat complet la idee, pentru ca nu imi placea, si i-am tras poza de mai sus lu’ domnu’ Poli, sa ramana pentru posteritate.

Am luat o alta masuta, de lemn de data aceasta, am pus-o in colt si am inceput sa cautam chestii vechi fara a avea o idee despre ce urma sa iasa. Intre timp, pe acolo s-a infiintat si domnu’ Marean care, ca un adevarat filantrop ce este, s-a oferit sa ne aduca si el cateva chestii vechi, care sa contribuie la scena noastra. S-a infiintat cu o masina de scris veche, dar in stare impecabila, care si-a gasit locul imediat pe masuta de lemn. De aici s-a infiripat ideea de a construi un coltisor din viata unui scriitor batran, locul sau de suflet, unde isi petrece timpul alaturi de un pahar de whiskey in momentele sale de inspiratie maxima.

Am gasit o cutiuta de lemn si in ea am pus bani vechi. A mai aparut toiul, lumanarea cu “maner”. Apoi domnu’ Marian nu s-a lasat si a inceput sa aduca rand pe rand urmatoarele:

  • masinuta veche, macheta
  • ceas fara cuc
  • cutie de tabla pentru ceai, nemteasca si cu desen frumos
  • toc cu penita
  • poza cu nu-shtiu’ ce boier in nu-shtiu’ ce sala
  • si multe altele de care nu imi mai amintesc

Cu greu s-a lasat convins ca nu avem nevoie de atatea, ca se incarca prea mult poza. Iesind noi la aer un pic, vad in curte la Marian, sprijinita de cusca cainelui, pe “Doamna cea plinuta”:

– Ce e ala Mariane?
– A, am salvat-o de la moarte. S-au mutat unii pe strada, si era aruncata intr-un maldar de moloz. Am luat tabloul, l-am spalat cu furtunu, si acum sta la uscat.

Arata perfect pentru “peisajul” care vroiam sa il creez asa ca l-am luat, l-am atarnat cu un cablu de curent de perete si gata scena, aveam si Muza scriitorului. Aprinde lumanarea, pune sticla de whiskey, expune lung, da manual cateva popuri de flash cu gridu pus in zone diferite, si aia e:

Dar parca lipsea ceva. Nu termin de facut cateva expuneri lungi, ca din bezna beciului se aude o voce grava: “ce faceti voi aici mai baieti?”. Era Don’ Petrescu, tatal lui Poli. Un om carunt, cu barba alba si deasa, parca desprins din poza mea. Nu mi-au trebuit decat 2 fractiuni de secunda sa ii pun intrebarea daca nu ma lasa sa il pozez:

– Aveti o pipa Don’ Petrescu

– Am! A venit raspunsul imediat. Stai sa ma duc sa ma aranjez putin

Nu au trecut 5 minute si revine, cu freza aranjata, cu camasa alba, apretata si cravata pusa. PERFECT! Nu l-am retinut mult, pentru ca stiam ce vroiam. Mai jos si un cadru fara sticla de whiskey:

Dupa ce am terminat cu Don’ Petrescu, Mr. Marean a dorit si dansul cateva poze in cadrul respectiv. Am zis de ce nu, cine stie ce mai iese. A iesit asta:

“Tarziu in noapte”, poza cu care am luat Bronzul la Salonul International Premfoto, Oradea 2008 sub patronajul FIAP si AAFR

Cam asta e cu beciul lui Poli. Intotdeauna trebuie sa cauti acel ceva al fiecarui loc si sa iti urmezi ideea pana la capat. Vor veni si altele pe parcurs.

Author: Alin Popescu

Inginer ca formare, grafician ca meserie, fotograf ca mod de viata, Alin este pasionat de tot ce inseamna tehnologie si scrie articole detaliate pe intelesul tuturor.

Share This Post On

6 Comments

  1. Misto de tot povestea. Fotografia o stiam.

    Post a Reply
  2. impresionante fotografiile…
    felicitari pentru premii..

    Post a Reply
  3. va multumesc.. voi mai spune povesti din spatele altor imagini.. cat de curand ­čÖé

    Post a Reply
  4. Imaginea a fost si este extraordinara, si-a meritat “cu varf si indesat premiile !”

    Post a Reply

Leave a Reply