Astazi am fotografiat cununia civila a unor buni prieteni. Dupa chestiile oficiale, am trecut la lucruri mult mai serioase. Va ofer un mic teaser de la sedinta foto :)
Dragii mei, va doresc “Casa de piatra!”
Daca nu sunteti la curent, atunci va tin eu. Am de ce. Organizatorii prestigiosului concurs de fotografie alb negru Spider Awards au anuntat nominalizarile si premiile editiei a 5-a.
LIVE, timp de 3 ore s-au putut urmari pe rand nominalizarile si premiile fiecarei categorii. Am avut 6 fotografii in concurs, din care 3 au fost nominalizate. Din cele 3, una a luat Honorable Mention la categoria Abstract. O vedeti mai sus, sau pe site-ul concursului.
Pentru multi compatrioti, daca un concurs nu are premii in bani (sau mai stiu eu ce alta forma palpabila ca premiu), atunci nu se merita. Ei bine, eu sunt mult mai mandru de aceasta mentiune decat orice alt premiu care l-am luat pana acum. De fapt, mai sunt altele de care sunt mandru: o mentiune Lucie Awards, un Bronz FIAP, doua Aur AAFR … si da, toate sunt doar recunoasteri, nimic palpabil ca premiu, insa pentru mine inseamna foarte mult.
Felicitari Domnului Cosniceru pentru premiul III la Natura. Mai sunt si alti romani nominalizati, felicitari tuturor. E un mare lucru.
Iata juriul:
PS: cu scuzele de rigoare, partea de copyright s-a pus automat de la serviciul de hosting (Picasa WebAlbums). Fotografia e realizata de fotograful Zupcu Laurentiu. Copyright-ul ii apartie pe partea de autor :) Multumesc lu’ mama ca mi-a atras atentia :D
photos by Alina (nu am link la site-ul tau, pls da-mi daca vezi postul asta)
Cum am dat de poza asta? Ei bine, m-am hotarat sa fac curat in poze. Am indexat cateva ore bune in Picasa toate pozele de pe hardurile mele. Atat, ca nu am avut inca timp de keywords sau alte cele. Nu sunt decat 94428 de poze .. o nimica toata :P
Cam cifrat titlul, asa-i? Hai sa il descifram impreuna
noua – luni
9 – dimineata, mers la spital
9 – seara, intors acasa
noua – e Andreea, fetita noastra
Tot nu v-ati lamurit? Hai sa o zic pe intelesul tuturor. Dupa noua luni de stat in burtica, Andreea, s-a hotarat ca azi sa vina pe lume. Oana s-a dus la 9 la spital, credea ea doar pentru un control de rutina. 
A oprit-o sa nasca, asa ca m-a sunat si desi abia ajunsesem la munca de 10 min, am plecat, am luat bagajele de acasa si aparatu si am dat fuga la spital.
Am sunat parintii si i-am pus in tema si ne-am apucat sa asteptam. Lumea nastea,
pleca, veneau altii.. si tot asa.. noi tot asteptam.
Prima care a sosit a fost Antoaneta (sora Oanei) care imbracata in cadru medical a putut sta tot timpul cu Oana inauntru pentru ca pe mine nu m-au lasat.
Apoi au venit si mama si socrii. Amandoi.
Ne-am dus pe la 14 (etajul) sa mancam ceva si de plictiseala am mai tras niste cadre de sus
Si cu ocazia asta am vazut si cel mai urat porumbel ever
Cred ca era cioara la origini. Sau cocos.. Ma-sa …
Revenind, Oana deja intrase in sala, avea epidurala pusa, si noi asteptam. Si iar de plictiseala, m-am apucat sa pozez chestiile de care m-am lovit in spital.
Insa am vazut si chestii interesante. Aripa de nou-nascuti proaspat renovata
si niste oameni care alergau de colo colo, dornici sa isi faca o meserie pe atat de extenuanta pe cat de prost platita
Dar timpul a trecut si dupa ce la 12 membranele au fost rupte de doctorita, la ora 17.05 Oana a nascut. Nu usor, dar natural. O iubesc inzecit si ma bucur ca a putut sa faca acest efort. Sunt sigur ca si ea va considera la fel dupa ceva timp, cand va privi in urma. Am vazut-o si am pozat-o pe Andreea la 10 min dupa ce s-a nascut. M-au lasat fix 30 de secunde. Si atat. Ca erau multi copii (vreo 6) in saluta aia si sa nu ii “contaminez”. Zic merci ca am apucat sa o vad si atat.
Si la putin timp, am mers si la Oana. Mititica, era epuizata dupa un efort supraomenesc. Nu vreau sa ma gandesc prin ce dureri a trecut. Dar ce vorbesc, dureri…. agonie…
Insa toate au trecut, cand pe usa a intrat asistenta cu bebelusa
si i-a pus-o in brate
Nu mi-au dat lacrimile atunci, am rezistat barbateste. Dar cand am vazut acasa poza de mai jos, in care Oana alapta pentru prima data si tinea in bratele neexperimentate puiul de om, cu lacrimile siroindu-i pe fata, emotiile m-au cuprins si am realizat cu adevarat minunea prin care am trecut si la care am fost martor atat cat s-a putut. Am plans.
Scriu si inca plang. NU pot exprima in cuvinte bucuria si sentimentele pe care le traiesc. Unii stiti despre ce vorbesc, altii, veti stii.
Andreea. Micul pui de om. 2,950 kg si 48 cm.
Inchei cu un filmulet. Antoaneta a avut sarcina dificila de a sta langa Oana tot timpul si in plus, de a filma cat s-a putut din ceea ce eu nu am putut vedea Live. In continuare, unul din filmuletele pe care cu atata indemanare a reusit sa le faca.
O incercare. Pregatire pentru un proiect mai vechi, dar de care, din pacate, nu am avut timp.
Cineva mi-a luat-o inainte, si nu pot acum decat sa ii acord credit si sa ii multumesc pentru inspiratie: pentru ca nu m-as fi gandit niciodata sa realizez cadrele fix la mine in dormitor. Narcis promit ca te convoc la proiectul asta al meu daca voi apuca sa il mai fac in timp util :)
Detaliile sunt simple:
Somnul a fost pe furate la inceput, cu tresariri si sperieturi la fiecare 30 min, incheindu-se spre dimineata cu zambete tampe in somn, imediat dupa ce lumina orbitoare ne lumina din afara pleoapele. Oana mi-a zis astazi ca se trezea sa vada “cum am iesit”, dar nu uitandu-se la poze (aparatul prea sus si de nemiscat), ci uitandu-se in ce pozitie ne prinsese declansarea :)
Intr-un final s-a dovedit ca a fost buna treaba cu standby-ul, pentru ca doar blitul mare intra in pauza in cele 30 min, nu si “micul” SB-900 (numai mic nu e :P), care a rezistat ca un erou toata noaptea. Asadar am obtinut cate 2 imagini, una doar cu grid, cealalta si cu softbox-ul aprins. Am realizat 2 variante de filmulete. Va las sa le vedeti si sa imi spuneti daca e ceva de ele (stiu ca mi-ar fi trebuit mai multe declansari, dar chiar ca nu mai inchideam ochii in noaptea aia)
