Astazi cand am venit de la servici, am ramas masca. Andreea dadea cu aspiratorul. Dovada mai jos:

Dupa ce a terminat cu treaba, i s-a facut foame. Asa ca a inceput sa manance cu pofta si cu sunete

Si in cele din urma, bine dispusa, a inceput sa rada. Iar.

Pentru prima oara Andreea a ras in hohote azi. A mai avut incercari, dar se soldau cu un chicot mic si gata.

Azi, dupa ce a vomitat pe mine in timp ce o tineam in carca si ma jucam cu ea, m-am strambat ca toate alea cand a inceput sa imi miroasa ce cursese pe mine (bleah :-X). Cand m-a vazut cum ma stramb, a inceput sa se sparga de ras. Bine-nteles ca am repetat miscarea sa verific ca daia rade. A mers :P

Am fugit instant dupa camera, si iata ce a iesit :P

Probabil totul i s-a tras de la berea pe care o bause inainte. Cred ca si de aia a vomitat… era crita :)

PS: ca sa nu fim decazuti din drepturile parintesti, trebuie sa mentionez ca faza cu berea este doar o gluma. Copilul nu a baut nimic, decat lapte :P

… asa ca, a venit momentul pentru poza pe paturica. Cine nu are poza pe paturica in pielea goala de cand era mic, sa ridice mana :) … eu am, Oana are, si am vrut ca si copilul nostru sa aiba. Cand s-o face mare mi-o zice daca i-au placut sau nu. Pana atunci, ta-daaaa:

Si pentru ca ieri a fost zi de pozat, i-am facut si la baita cateva poze:

Bonus, Mimi da’ Cat

Va dorim un an nou fericit! Noi am stat acasa, iar la 12 noaptea am dat o fuga pe chei la Izvor, sa vedem ceva artificii… Cam slabut anul asta si la fel de slabut si locul unde m-am oprit, datorita unor cabluri pe care nu le-am vazut decat prea tarziu.. dar nu conteaza.. sa fie acolo o artifica!

Si inainte sa iesim afara, ne-am pozat un pic si in casa, asa, de familie

BONUS:

Si ne-a lasat ceva sub brad …

Cam cifrat titlul, asa-i? Hai sa il descifram impreuna

noua – luni

9 – dimineata, mers la spital

9 – seara, intors acasa

noua – e Andreea, fetita noastra

Tot nu v-ati lamurit? Hai sa o zic pe intelesul tuturor. Dupa noua luni de stat in burtica, Andreea, s-a hotarat ca azi sa vina pe lume. Oana s-a dus la 9 la spital, credea ea doar pentru un control de rutina. A oprit-o sa nasca, asa ca m-a sunat si desi abia ajunsesem la munca de 10 min, am plecat, am luat bagajele de acasa si aparatu si am dat fuga la spital.

Am sunat parintii si i-am pus in tema si ne-am apucat sa asteptam. Lumea nastea, pleca, veneau altii.. si tot asa.. noi tot asteptam.

Prima care a sosit a fost Antoaneta (sora Oanei) care imbracata in cadru medical a putut sta tot timpul cu Oana inauntru pentru ca pe mine nu m-au lasat. Apoi au venit si mama si socrii. Amandoi.

Ne-am dus pe la 14 (etajul) sa mancam ceva si de plictiseala am mai tras niste cadre de sus

Si cu ocazia asta am vazut si cel mai urat porumbel ever

Cred ca era cioara la origini. Sau cocos.. Ma-sa …

Revenind, Oana deja intrase in sala, avea epidurala pusa, si noi asteptam. Si iar de plictiseala, m-am apucat sa pozez chestiile de care m-am lovit in spital.

Insa am vazut si chestii interesante. Aripa de nou-nascuti proaspat renovata

si niste oameni care alergau de colo colo, dornici sa isi faca o meserie pe atat de extenuanta pe cat de prost platita

Dar timpul a trecut si dupa ce la 12 membranele au fost rupte de doctorita, la ora 17.05 Oana a nascut. Nu usor, dar natural. O iubesc inzecit si ma bucur ca a putut sa faca acest efort. Sunt sigur ca si ea va considera la fel dupa ceva timp, cand va privi in urma. Am vazut-o si am pozat-o pe Andreea la 10 min dupa ce s-a nascut. M-au lasat fix 30 de secunde. Si atat. Ca erau multi copii (vreo 6) in saluta aia si sa nu ii “contaminez”. Zic merci ca am apucat sa o vad si atat.

Si la putin timp, am mers si la Oana. Mititica, era epuizata dupa un efort supraomenesc. Nu vreau sa ma gandesc prin ce dureri a trecut. Dar ce vorbesc, dureri…. agonie…

Insa toate au trecut, cand pe usa a intrat asistenta cu bebelusa

si i-a pus-o in brate

Nu mi-au dat lacrimile atunci, am rezistat barbateste. Dar cand am vazut acasa poza de mai jos, in care Oana alapta pentru prima data si tinea in bratele neexperimentate puiul de om, cu lacrimile siroindu-i pe fata, emotiile m-au cuprins si am realizat cu adevarat minunea prin care am trecut si la care am fost martor atat cat s-a putut. Am plans.

Scriu si inca plang. NU pot exprima in cuvinte bucuria si sentimentele pe care le traiesc. Unii stiti despre ce vorbesc, altii, veti stii.

Andreea. Micul pui de om. 2,950 kg si 48 cm.

Inchei cu un filmulet. Antoaneta a avut sarcina dificila de a sta langa Oana tot timpul si in plus, de a filma cat s-a putut din ceea ce eu nu am putut vedea Live. In continuare, unul din filmuletele pe care cu atata indemanare a reusit sa le faca.