Azi a fost o zi speciala. In mod normal as fi fost deja plin de draci si nervi dupa cat am umblat, de la o usa la alta, de la un sediu la altu, sa obtin ceva. Insa azi a meritat. Si chiar imi doream sa nu se termine, sa ma mai plimbe vreo cucuonita si la alta usa, ca deh, nu am ce-mi trebuie :)
Ei bine, azi am umblat sa imi ridic Diploma de Inginer, dupa 5 ani de la terminarea facultatii. Si de ce nu m-am enervat de atata umblatura? pentru ca am avut ocazia sa retraiesc pentru cateva momente ceea ce simteam cand eram student. Vai ce vremuri …
Cam asa aratam dupa liceu, in 1999
Cam asa aratam dupa facultate, in 2004
Si cum arat acum, dupa inca alti 5 ani, ati vazut zilele trecute.
Cum tot mai aveam cateva zile de concediu primit pentru ca am devenit parinte, am zis sa nu o mai lalai si sa ma duc pe la Electronica sa imi ridic si eu ca tot omul diploma. Ca doar sunt inginer diplomat (pana azi fara diploma). Toate bune si frumoase. M-am pus pe cautat hartia cu cele ‘nshpe mii de stampile care iti trebuiesc de la toate bibliotecile din Politehnica, ca parca as fi trecut eu vreodata pe la ele. Am avut noroc, ca prin anul 2006 (la doi ani dupa ce am terminat), Gabita, colegul meu de camera de camin din toti cei 5 ani de facultate, a avut binevointa sa se duca sa isi stranga stampilele si sa isi ridice diploma. S-a gandit si la mine si mi-a luat si mie fisa pe care a colectionat vreo 20 de stampile pe putin. Mi-a zis el atunci ca mai imi trebuia ceva, care trebuia sa obtin eu personal, insa am uitat. Am aflat azi cand m-am dus la facultate.
Am intrat cu masina in curtea facultatii, platind celebra taxa de 1 leu portarului, ca sa nu ii dau 2 lei si sa imi taie bon. Si m-am dus sus, unde stiam ca e secretariatul. Credeam ca stiu da fapt, ca uitasem de mezanin, acolo unde am gasit un fel de laborator de calculatoare. M-am intors din drum si pe alte scari, am ajuns la minunatele usi de lemn (placaj) murdar de la Secretariat. Pe hol, studenti speriati, ingroziti ca trebuie sa intre acolo si sa ii ia la rost vreo 3-4 catze din unghiuri diferite (ca ce vii acum, ca nu ai aia, ca nu ailalta… eh… sa fie la ei). Eu, ca un domn inginer m-am gandit ca e bine sa ma duc direct la secretara decanului, la usa din stanga. Pe vremuri nici nu indrazneam sa bat la usa. Azi am batut, si am intrat direct cu un “Sarumana” raspicat. Acolo, surpriza: aceeasi doamna secretara a decanului, Decanul si el in secretariat (acelasi de pe vremea mea) si pe scaunul principal de secretara sefa, ce-a mai a dracu’ dintre toate secretarele care le avea facultatea pe vremea mea, o scarba acra, draga de ea… neschimbata :). In mod normal asta e un compliment pentru femei, cand dupa 5 ani ii spune cineva ca e neschimbata. Asa m-am gandit si eu, si am mai trantit un “ce surpriza Doamnelor, nu v-ati schimbat deloc”. Cred ca le-a prins bine ce-am bolborosit acolo, ca nu m-au dat imediat afara pe usa, si au ascultat ce am de zis. (sau poate din cauza ca era Decanul acolo?!? nu stiu..). Le-am aratat mandru hartia mea cu stampile si le-am zis, ca dupa 5 ani, am reusit si eu sa imi fac timp sa vin sa iau Diploma, si ca mai imi trebuie semnatura decanului si a secretarului sef al facultatii.
Secretara decanului a indrumat-o pe Madam’ Acrel (secretara sefa acu, banuiesc) sa verifice daca e in regula hartia cu stampile si sa imi semneze si stampileze si ea, ca sa scap. Cand colo, cu toata “bunavointa ei”, secretara sefa a marait un “n-ai semnatura de la catedra, de la profesorul cu care ai dat lucrarea de diploma”. Asa era. Mi-am amintit pe loc ca asta era lucru de care imi zicea Gabita ca nu a putut sa ma rezolve, si ca trebuia sa o fac personal. El asa a facut-o, personal. Adica a semnat el. Asa trebuia sa fac si eu, dar pana sa intru la “tribunal”, pentru ca acu era deja prea tarziu. Nu puteam sa ies si sa revin imediat cu o semnatura. Secretara decanului a vrut sa ma ajute, dar io ca tampitu nu m-am prins, si a zis ca poate nu mai stiu cine mi-a fost profesor, insinuand sa semneze ele pacolo. Io ca cocosu mandru, zic.. ba nu Doamna.. stiu cine mi-a fost … il gasesc in Rectorat ca acolo am avut noi catedra. Dupa ce am zis, mi-a picat fisa ce bou am fost. Asa ca, a trebuit sa imi iau putin la revedere de la doamne si sa ma duc prin Rectorat.
(poze din perioada facultatii, Nikon Coolpix 880)
Initial am vrut sa ma duc cu masina, dar imediat mi-a trecut gandul asta si mi-a venit unul mai bun. Ce-ar fi sa refac eu pe jos drumul pe care il faceam zilnic uneori cand ma duceam la cursuri din Leu si pana in Rectorat. Pe acolo pe “dealul” din spatele cladirii Connex.
Zis si facut. Ce idee buna am avut, mi-a schimbat ziua. Pe drum, am trecut pe langa caminul unde nu mi-am dormit noptile (ci zilele), alaturi de toti prietenii din facultate.
Mi-am amintit de camera criminal de calda vara si ingrozitor de rece iarna.
Batea vantu la propriu pe la geamuri, asa ce le-am lipit cu spuma poliuretanica.
N-am mai putut sa le deschidem in veci, sezonul urmator cand a venit caldura a fost foarte distractiv. Acum Leul avea geamuri termopane peste tot, alta viata.
Apoi am trecut pe langa Jeg, pardon, Expres Olimp. Era la fel, neschimbat. Mult fum, aceleasi mese, acelasi bar si probabil aceeasi bucatareasa: Mami, care gatea foarte bine. Am vrut sa ma opresc sa beau o cafea, da era aceeasi coada ca de obicei, si am renuntat.
Am trecut mai departe si in drum spre Rectorat mi-am amintit de aleea unde m-am oprit eu o data in drum spre casa, dupa ce picasem un examen (metode numerice parca) cu 4.25. M-am oprit atunci, era zapada pe jos si cu un betisor, m-am apucat sa recalculez punctajele de la fiecare subiect. Mi-a iesit 4.5 de 2 ori si am stiut ca feeling-ul meu ca iau examenul a fost adevarat. Am alergat inapoi atunci in Rectorat ca un nebun, sa il mai prind pe profesor. L-am prins cu caciula in cap si cu fularul la gat, se pregatea sa plece. L-am oprit disperat si l-am pus sa calculeze iar. A caculat omu si mi-a zis sec: “da.. asa e.. e patru cinzeci, da tot nu-i 5, deci tot picat esti”. L-am pus sa imi treaca asa, 4.5 in carnet si cu carnetu m-am dus la secretariat sa-mi treaca nota. Normal ca mi-au pus 5, si-uite-asa am mai trecut atunci un examen fara restanta.. Astazi, am zambit si am trecut mai departe. Din sens opus veneau fel de fel de fete, unii tristi, altii veseli, alti tampi. Cam asta am prins din zbor:
“… lasa ba fraiere, nu te duce la asta… are doar 2 credite, nu fii tampit. Du-te la ala de 6 si la anu, la restanta, platesti doar 2 puncte de credit, nu 6″ (asta in caz ca lua si examenu de 6 puncte)
“… ai fato, si cat are lantu’? .. 2 grame? misto …”
“… da mama, sarumana. Ma primeste la examen, da …”
Si am ajuns in Rectorat, m-am dus in AN-uri acolo unde se gasea Catedra de fizica. Am intrat la secretariat si le-am rugat pe fetele de acolo, mereu dragute, sa imi semneze si mie in locul profesorului de la lucrarea de diploma. Spre deosebire de secretarele din Electronica, acestea de la Fizica au fost mereu dragute. La fel si acum, asa ca am primit semnatura care imi lipsea, si am plecat bucuros inapoi spre Leu, sa-mi iau Diploma.
Am ajuns la secretariat si iar, plin de mine am intrat direct la Decan, la prietenele mele. Erau cat pe ce sa nu ma recunoasca, da am sarit repe: “Gata, am obtinut si ultima semnatura”. Mi-au semnat si ele si mi-au pus stampila. Asteptam ca prostu sa imi dea si diploma, si Miss Acrel ma ia repede la ture: “Ce mai vrei de la mine?” .. pai, zic eu, Diploma… “ha ha ha.. baietel, paia o iei din Rectorat”..
Adica fix de unde venisem. Nu putea sa imi semneze de prima oara, apoi eu sa ma duc la catedra sa iau semnatura care mai imi lipsea si apoi direct la biroul de eliberari diplome?!? Nu, nu se poate. Nu ar mai fi in spiritul lor. Dar v-am zis.. mi-a placut.. imi aminteam iar de vremurile bune din facultate, cand atarnam pe la secretariat pentru te miri ce si te alergau de colo colo. Le-am multumit Doamnelor si am plecat, iar, pe acelasi drum spre Rectorat.
Am ajuns sus la etajul 3, la camera 308: “Birou eliberari Diplome”. Aveam deja emotii, oare ce mi-o mai lipsi. Stau la coada, erau vreo 8 persoane inainte mea. Intru le salut pe Doamne si cu juma de gura zic “Electronica si Telecomunicatii, 2004″. Se uita una la alta si incep sa rada. Am ras si eu, ce mama ma-sii. Zic, hai sa vedem dracie, ce-o mai fi. Se opres din ras si una mai tinerica imi spune politicos ca trebuie sa ma duc la Arhiva, nu la ele. Mi-a parut rau cand mi-a zis ca e tot in Rectorat. Mi-era dor de un Polizu, de-un ELTH ceva.. mai vroiam sa vad locuri :)
Ajung la arhiva, Doamna vorbea la telefonul mobil. Ceva despre ceapa si rosii de la piata .. Nu am mai fost atent, ci ma uitam cu uimire la rafturile imense cu documente. Ma gandeam, oare, cati sunt ca mine care nici in ziua de azi nu-si ridicasera diploma. Termina de vorbit si ma intreaba ce vreu. Ii spun, se duce cauta si revine cu un dosar cu diplome. Ma intreaba daca am tot ce-mi trebuie pentru eliberare si mandru ii arat foaia cu stampile. Da taxa??? Ai platit-o? Normal ca nu o platisem, ca mai vroiam sa ma plimb. Nici ca mi-ar fi spus cineva de ea. Ma duc la caserie si revin. De data asta e totul ok, asa ca de la dosar imi primesc minunatia de diploma de inginer,
diploma de bac
si foaia matricola. Observati ca nu am scanat si foaia matricola. Nu era cazul :))
Si uite asa, incheind cu postarea asta pe blog, am avut o zi foarte misto azi. O zi de aduceri aminte. Si amintiri placute.
Later edit: Gabita bine atrage atentia intr-un comentariu de aici.. se putea si mai rau “sunt altii care de 5 ani nu au dat licenta….” … prietenii stiu de ce :D
