Azi Ieri (ca a trecut deja de 12 noaptea) de ziua mea, am prins-o pe Andreea incercand sa-mi zica La Multi Ani, pe limba ei :)
PS: abia astept sa o aud zicand: “Şase saşi în şase saci soseau pe şosea.“
Inainte de a va delecta cu un moment important din viata Andreei (botezul), m-am gandit sa postez ceva legat tot de apa, si anume o baita obisnuita, de seara. Andreea este extrem de incantata cand face baita, pot spune ca abia asteapta in fiecare seara. Mai mereu pe la 21:30 incepe sa se matzaie, sa “ceara” la baita. Cum o duci in dormitor si o dezbraci, se linisteste, fiindca stie ce o asteapta: ceva cald si ud :p (si care nu e pipi)
Cam cifrat titlul, asa-i? Hai sa il descifram impreuna
noua – luni
9 – dimineata, mers la spital
9 – seara, intors acasa
noua – e Andreea, fetita noastra
Tot nu v-ati lamurit? Hai sa o zic pe intelesul tuturor. Dupa noua luni de stat in burtica, Andreea, s-a hotarat ca azi sa vina pe lume. Oana s-a dus la 9 la spital, credea ea doar pentru un control de rutina. 
A oprit-o sa nasca, asa ca m-a sunat si desi abia ajunsesem la munca de 10 min, am plecat, am luat bagajele de acasa si aparatu si am dat fuga la spital.
Am sunat parintii si i-am pus in tema si ne-am apucat sa asteptam. Lumea nastea,
pleca, veneau altii.. si tot asa.. noi tot asteptam.
Prima care a sosit a fost Antoaneta (sora Oanei) care imbracata in cadru medical a putut sta tot timpul cu Oana inauntru pentru ca pe mine nu m-au lasat.
Apoi au venit si mama si socrii. Amandoi.
Ne-am dus pe la 14 (etajul) sa mancam ceva si de plictiseala am mai tras niste cadre de sus
Si cu ocazia asta am vazut si cel mai urat porumbel ever
Cred ca era cioara la origini. Sau cocos.. Ma-sa …
Revenind, Oana deja intrase in sala, avea epidurala pusa, si noi asteptam. Si iar de plictiseala, m-am apucat sa pozez chestiile de care m-am lovit in spital.
Insa am vazut si chestii interesante. Aripa de nou-nascuti proaspat renovata
si niste oameni care alergau de colo colo, dornici sa isi faca o meserie pe atat de extenuanta pe cat de prost platita
Dar timpul a trecut si dupa ce la 12 membranele au fost rupte de doctorita, la ora 17.05 Oana a nascut. Nu usor, dar natural. O iubesc inzecit si ma bucur ca a putut sa faca acest efort. Sunt sigur ca si ea va considera la fel dupa ceva timp, cand va privi in urma. Am vazut-o si am pozat-o pe Andreea la 10 min dupa ce s-a nascut. M-au lasat fix 30 de secunde. Si atat. Ca erau multi copii (vreo 6) in saluta aia si sa nu ii “contaminez”. Zic merci ca am apucat sa o vad si atat.
Si la putin timp, am mers si la Oana. Mititica, era epuizata dupa un efort supraomenesc. Nu vreau sa ma gandesc prin ce dureri a trecut. Dar ce vorbesc, dureri…. agonie…
Insa toate au trecut, cand pe usa a intrat asistenta cu bebelusa
si i-a pus-o in brate
Nu mi-au dat lacrimile atunci, am rezistat barbateste. Dar cand am vazut acasa poza de mai jos, in care Oana alapta pentru prima data si tinea in bratele neexperimentate puiul de om, cu lacrimile siroindu-i pe fata, emotiile m-au cuprins si am realizat cu adevarat minunea prin care am trecut si la care am fost martor atat cat s-a putut. Am plans.
Scriu si inca plang. NU pot exprima in cuvinte bucuria si sentimentele pe care le traiesc. Unii stiti despre ce vorbesc, altii, veti stii.
Andreea. Micul pui de om. 2,950 kg si 48 cm.
Inchei cu un filmulet. Antoaneta a avut sarcina dificila de a sta langa Oana tot timpul si in plus, de a filma cat s-a putut din ceea ce eu nu am putut vedea Live. In continuare, unul din filmuletele pe care cu atata indemanare a reusit sa le faca.
Se pare ca voi face o serie cu balconul meu si cu vederile pe care mi le ofera.
Spectacolul naturii, dezlantuit, se infatisa cam asa:
Aceleasi imagini si aceeasi poveste, insa aranjate sub forma de filmulet. Un fel de slide-show (daca scrisul trece prea repede si nu apucati sa cititi, puteti pune oricand pauza :) )
A Sicilia from Alin Popescu on Vimeo.
Cu scuzele de rigoare, nu stiu ce s-a intamplat cu prima imagine, a aparut alta in locul acesteia. Nu am mai refacut filmuletul ;)
Si inca un bonus la bonus :) … Bogdan (a.k.a Cocoshelo) credea ca ma pregatesc sa ii fac poza, in timp ce eu ii filmam nedumerirea
A trecut. A fost frumos. Insa, tot ce e frumos se termina repede. Mai mult mi-a luat sa selectez din cele cateva sute bune de imagini pe care le-am facut cu micul meu prieten de drum, si anume Panasonic-ul FX 150.
Am avut ceva probleme de cand a inceput luna asta, nu o sa scriu despre ele pentru ca ma enervez si mai tare si vreau sa uit cat mai repede. Din acest motiv, si din cauza ca am fost foarte ocupat imediat ce am revenit din concediu, nu am apucat sa postez nimic legat de Sicilia.
Nu o sa povestesc prea mult despre ce am facut si ce am vazut, pentru ca am pus online povestea in imagini si cuvinte. Cea vreau sa mentionez aici, e din nou impresia pe care mi-a lasat-o minunatia asta de Panasonic. Am ramas placut impresionat de imaginile pe care le-a capturat, in tot felul de conditii de lumina: dimineata, soare puternic, apus, seara, vreme innorata etc.
Am folosit la maxim “scenele” si asta o recomand tuturor posesorilor de aparate care au o forma sau alta de scena incorporata: chiar daca e un fel de auto si nu poti modifica mare lucru, diferenta dintre acestea si modul full-auto este ca ajuti foarte mult aparatul sa inteleaga ce anume vrei sa fotografiezi si cum sa expuna, cum sa focalizeze si cum sa se adapteze in situatia respectiva. Asadar, daca aveti moduri: portret, peisaj, apus, macro, plaja, copil, sport etc. folositi-va de ele.. s-ar putea sa aveti o surpriza si sa vi se para ca detineti alt aparat decat cel de inainte.
Ca minusuri i-as putea reprosa lipsa totala de control al focalizarii. De ce spun asta, este pentru ca in anumite situatii cu lumina si contrast scazute, aparatul are ceva probleme de focalizare. Singurul lucru care i l-as fi cerut era o focalizare la infinit (pentru o scena de peisaj). Nu reuseai sa faci acest lucru. Am gasit insa un ocolis la aceasta problema, si anume trecerea in scena “Aerial photo”. Aici, aparatul seteaza automat focalizarea la infinit. E ceva, dar puteam foarte bine sa uit de acest mod si sa plang ca nu pot fotografia scena dorita.
Un alt lucru neplacut e lipsa scenei “Macro”. Pur si simplu nu exista si e pacat, pentru ca aparatul e foarte bun la macro. Singurul mod in care poti fotografia in macro este sa treci pe modul Program sau full Manual (P sau M) si sa activezi functia macro. Si aici am gasit o smecherie, si anume utilizarea scenei “Food” cu blitul blocat pe off. E bine ca macar asa se putea.
Un ultim lucru pe care i l-as “reprosa” e faptul ca e asa mic incat e imposibil sa te desparti de el. Il tineam peste tot dupa mine, ca te miri de unde aparea ceva interesant de fotografiat.
Cele cateva imagini care “impanzesc” acest post, sunt doar o invitatie sa vedeti si sa cititi intreaga “aventura” din Sicilia, postata online pe serverele Picasa. Pentru aceasta dati click aici sau pe oricare din imaginile din articol.
Bine v-am regasit!
Alin.
Ca tot nu am apucat sa mancam sa ne saturam de “fructe de mare” prin Sicilia (nu ca nu erau de ajuns, ci ca erau destul de scumpe), ne-am gandit sa dam o fuga prin Metro si sa cumparam ceva de-ale gurii, tot in stil mediteraneean. Cum doar acolo vazusem “fructe de mare” proaspete, ne-am dus direct si am cumparat o frumusete de creveti si 2 caracatite proaspete.
Ajunsi acasa, a sosit momentul sa imi “arat muschii” si la bucatarie, asa ca va prezint un making-of :)
Reteta salata de caracatita
Ingrediente:
Intr-o oala mare se pune apa la fiert impreuna cu ceapa taiata in doua, cateva boabe de piper, sare dupa gust, 1 lingurita de boia iute si o lingurita de zahar. Se ia jumatate de lamaie, se stoarce in apa si apoi se pune si aceasta la fiert. Se adauga si putin ulei de masline.
Cand apa da in clocot, se ia caracatita, bine spalata sub apa rece, si tinandu-se de cap, se introduce de aproximativ de 3 ori in apa clocotita, pentru ca tentaculele sa se “aranjeze” frumos, in forma de spirala.
Dupa ce s-a efectuat operatiunea anterioara, se lasa la fiert la foc mic, aproximativ 40 de minute cu capacul pus. Se verifica daca e fiarta si apoi se lasa sa se “raceasca” o ora in apa in care a fiert.
Se scoate din apa si se pune in chiuveta, in sita de scurgere, lasand apa rece sa curga peste ea, pentru a-i da “textura” specifica.
Cat timp apa raceste caracatita, se curata usturoiul, se scoate miezul (cel care da arsurile la stomac de fapt), se taie cubulete mici si se pune de o parte. Se taie si o legatura mica de patrunjel.
Dupa ce am racit bine caracatita, se scoate pe fundul de lemn si se taie cubulete, punandu-le intr-un castron de salata
Se pune un strat de caracatita, usturoi, patrunjel, zeama de lamaie, putin piper macina si un strop de ulei de masline, apoi inca un strat si tot asa, pana cand se termina ingredientele.
La final, se mai adauga putina lamaie si se “da la frigider”. Este timp sa prajesti si cativa creveti pe grill :)
Va doresc pofta buna!
