Am testat Sony Xperia XZ Premium

Am testat Sony Xperia XZ Premium

Inainte de toate trebuie sa va spun ca nu am nimic cu telefoanele cu Android, cu dispozitivele in sine. Exista pe piata atat generatii curente cat si trecute de bijuterii tehnologice, minunatii din punct de vedere al design-ului cu ecrane senzationale.

Problema o am cu sistemul de operare. Filmul meu s-a rupt acum ceva ani (sa tot fie de prin 2010) datorita fragmentarii pietei si a miilor (nu cred ca gresesc) de dispozitive pe care Android-ul trebuia sa ruleze. La inceput era bine, acum nu prea mai e. Am avut Nexus One de cum a aparut pe piata si am tot tinut-o cu seria Nexus in timp ce sotia mea a avut ba HTC, ba Samsung, ba Asus pentru ca acum sa se “dea” pe-un Huawei P9 cu lentile Leica.

De ce am scris asta? Ca sa nu credeti ca e un articol flame iOS versus Android, sau ca nu am habar cu ce se mananca in ziua de azi Android, chiar daca eu din 2010 incoace o “ard” pe iOS, aka iPhone.

Initial nu am vrut sa iau la test Xperia XZ Premium tocmai datorita celor enumerate mai sus. Avand in vedere ca lucrez numai pe camere foto Sony de vreo 3 ani si ceva, si le testez pe blog de si mai mult timp, nu am rezistat tentatiei cand baietii de la Sony Romania mi-au zis ca are o camera senzationala cu tehnologii din camerele “mari” si ca sa-l iau sa mă joc macar cu camera. Iaca se face mai mult de o luna de cand l-am luat si pana in momentul acestui articol, timp in care l-am folosit exclusiv ca telefon principal, in asteptarea trecerii de la iPhone SE la iPhone X (vezi aici) pentru ca asa mi se pare corect sa testezi un telefon, ca si cum ar fi al tau, sa te lovesti de toate situatiile posibile.

Cum este Xperia XZ Premium?

Chiar daca am zis ca o sa vorbesc numai despre camera, nu am cum sa nu va povestesc cum s-a simtit ca telefon de zi cu zi, asa ca incep cu partea aceasta, lasand camera la final.

In primul rand, comparat cu iPhone SE, este imens, cu al sau ecran de 4K HDR de 5.5 inch. Ecran superb, o placere sa te uiti la poze/clipuri pe el si cu o luminozitate foarte buna. M-am obisnuit destul de repede cu el asa mare, ba chiar a inceput sa-mi placa cum se simtea in mana.

Sony Xperia XZ Premium pastreaza designul clasic al telefoanelor din gama, lucru aclamat de unii si criticat de altii. Mie personal imi place cum arata, iar materialele folosite dau impresia de terminal premium. Ceea ce si este, avand in vedere si pretul. Ce nu mi-a placut si nu m-am putut obisnui neam, e faptul ca este identic (la atingere) pe ambele parti, in sus si jos, lucru care te face “orb” la atingere. V-am ametit, asa-i? E simpla treaba: bagi mana dupa el in buzunarul pantalonului si ai pretentia sa îl ridici si sa te uiti direct la ecran, asa cum trebuie. Ei bine, de nu stiu cate ori m-am uitat la logo-ul Xperia de pe spate, sau l-am deblocat cu susul in jos in loc sa-l scot cum trebuie din buzunar.

Sony Xperia XZ

Bateria este element senzational al acestui aparat. Folosit la maxim, muzica, Youtube, Facebook, vorbit, Waze si toate cele, poti linistit sa te duci spre doua zile de utilizare. Pur si simplu tine! Pe langa asta, modul Stamina este mult mai destept decat ce am vazut eu pana acum. Te anunta asa, calm, din timp, cam pe la ce ora estimeaza ca ramai fara baterie. Spre exemplu pe la 10 dimineata, mi-a zis ca in ritmul obisnuit pana atunci, bateria o sa fie over pe la 16. Ai timp sa iti gestionezi incarcarile. Si devine tot mai smart!

Alt lucru cu care atat de mult m-am obisnuit, ca mi-a luat ceva cand am revenit la iPhone sa nu incerc sa deblochez telefonul doar apasand pe butonul de Power. Asta pentru ca la Xperia XZ Premium, senzorul de amprenta este integrat in butonul de power, si merge excelent.

O dezamagire maxima a fost pe partea de sunet. Telefonul are super fidelitate (High Resolution Audio – vezi aici), setari tot ce vrei pe boxele incluse, dar, in casca sunetul este limitat enorm. In avion, cu totul dat la maxim, cu 2 perechi diferite de casti, abia am auzit sunetul la un film de pe Netflix. Mă uitam la poze si citeam subtitrarile. Am inteles ca Sony se incapataneaza sa respecte o norma data ca recomandare pentru sunetul maxim in casti, ei implementand-o ca obligatorie. Astfel ca fara o pereche de casti cu Noise Canceling, nu prea e utilizabil in spatii zgomotoase si acolo unde nu prea ai cum sa dai drumul la boxele interne ale telefonului.

Vrei sa castigi telefonul din test? Citeste in continuare!

La cateva zile dupa ce am primit telefonul la test, am fost informat de sistem ca exista un update, si astfel am trecut la Android Oreo (8.0). Pe langa noua interfata, telefonul a primit si un update interesant la camera: 3d scan, dar despre asta mai tarziu. Sa vedem ce ne intereseaza cel mai tare:

Ce stie sa faca Sony Xperia XZ Premium pe partea foto/video?

In primul rand va recomand sa va uitati la clipul asta

Acum sa va zic asa: senzor memory-stacked (adica chipul de memorie implementat in senzorul de imagine) exact ca la varful de gama Sony A9 (vezi review-ul meu aici). Ce face asta? Ii ofera o viteza de citire a senzorului de vreo 5 ori mai mare decat la senzorii obisnuiti, astfel ca XZ Premium-ul asta stie sa filmeze cu 960 cadre pe secunda in HD.

Adica asa, filmat de subsemnatul:

Iti trebuie ceva antrenament sa te obisnuiesti cu modul asta, pentru ca nu poate sa filmeze mult, cred ca maxim 2 secunde in total actiune in timp real, redata in very slow motion ca mai sus. Asa ca inveti sa anticipezi miscarea. Dai drumul la record obisnuit si apoi mai apesi inca o data pe buton-ul de rec, devenit acum alta icoana (cea de slow motion). Apoi apesi inca o data ca sa opresti filmarea complet.

Apoi stie si 4K. In prima versiune de soft modul 4K era ascuns undeva prin Camera Apps, nu stiu de ce. Acum, dupa update-ul la Oreo, o regasim fix la settings de camera, acolo unde ii era locul de la inceput. Cand activezi filmarea 4k, primesti o notificare cum ca daca se incinge telefonul, filmarea se opreste. Eu sincer nu am sa folosesc prea curand filmare 4K cu telefonul, dar e bine de stiut ca exista, pentru cei care au nevoie de ea.

Revenind la camera, aceasta este potentata pe langa senzor si procesorul Bionz si de un sistem de focalizare hibrida cu predictie. Nu mă intrebati cand si cum intra predictia in functiune, eu nu mi-am dat seama.. doar ca uneori, alege singur sa faca 4 cadre inainte sau dupa ce ai apasat tu declansatorul, pentru a obtine imagini mai bune din desfasurarea actiunii. Am numai exemple nu tocmai utile pentru acest mod predictiv, dar nici nu am apucat sa trag actiune serioasa in perioada asta. Mă rog, ceaunul de mai jos chiar a fost actiune serioasa

Predictive Capture Sony Xperia XZ

Totusi, nu cei 19 Mpx fac deliciul acestei camere, ci obiectivul folosit si tehnologia din interiorul lui. Vorbim de un obiectiv din seria G Master, gama premium de obiective Sony. Este un wide de 25mm focala echivalenta in full-frame cu diafragma f/2.0. Stabilizarea se face pe 5 axe, fix ca la “fratii” mai mari din seria Alpha :).

Fiti atenti un pic de ce detalii este capabila. Am pus poza asta pe Facebook imediat dupa ce am facut-o si cineva mă intreba daca este facuta cu Macro-ul de 90 mm, tot seria G de la Sony 🙂

Desi ai si mod manual, din pacate nu exista sub nici o forma posibilitatea sa tragi RAW. Am cautat si pe forumurile oficiale Sony Xperia XZ Premium si toate raspunsurile din partea reprezentantilor Sony erau de genul: o sa transmitem mai departe dorintele utilizatorilor. La cum ii stiu, le asculta, dar sunt curios cand vor da drumul acestui mod.

Eu am preferat insa sa folosesc modul automat tot timpul, pentru ca e tare priceput la detectia scenelor, inclusiv pe ai mei bebelusi i-a mirosit si a intrat in modul Baby (piele catifelata, poze mai luminoase si focus continuu pe subiectul alergator :D)

Dinamica senzorului este senzationala (ceva obisnuit pentru senzorii Stacked de la Sony) si desi am la dispozitie functie HDR din aparat, nu am tinut-o activata. Asta e motivul:

Sony Xperia XZ Dynamic Range

Am facut insa ceva teste de ISO, oarecum irelevante pentru un telefon, insa ar putea interesa pe cineva. Spun irelevante, pentru ca senzorul este unul mic (desi este cat al unui aparat compact obisnuit 1/2.3″) si atunci performantele in lumina slaba nu sunt cele mai stralucite.

Combinata insa dintre senzor, obiectiv si performantele procesorului Bionz, dau rezultatele de mai jos (prima este imaginea originala, apoi crop 100% de la fiecare ISO):

Base ISO Xperia XZ

In imaginile de mai sus, nu vedem neaparat o marire a zgomotului de imagine, ci o marire a nivelului de noise-reduction aplicat, ceea ce face sa se piarda detalii din ce in ce mai mult.

In specificatii este mentionat si un ISO 12800 pentru low-light photo, doar ca se intampla numai in modul automat si in lumina extrem de slaba, cu blitul fortat oprit.

Te mai intreb o data: Vrei sa castigi fix telefonul testat de mine? E pe bune, citeste in continuare!

Este clar deja ca era aparatelor compacte s-a cam dus, si asta datorita imbunatatirilor camerelor foto din telefoane. Si cum aparatul cel mai bun este acela pe care îl ai cu tine, telefonul este cel mai la indemana aparat foto, iar Xperia face fata cu brio celor mai multe situatii in care l-am putea pune.

3D cu Sony Xperia XZ Premium

De cand am facut update la Oreo, va ziceam ca am primit acces la ceva functii noi, dintre care si 3D Creator, aplicatie ce-ti permite sa scanezi 3d anumite obiecte, fete, persoane etc pentru a obtine varianta tridimensionala a acestora. Mai sus este un exemplu de face scan. Si ca lucrurile sa fie si mai si, te poti folosi intr-un mod haios (cel putin deocamdata) de scanuri.

Impreuna cu AR (augmented reality), te poti distra cam asa:

Ar mai fi multe de spus despre telefon, si cred ca mai aveam multe sa descopar, dar din pacate pentru el mi-a sosit noul iPhone X si mi-a cam disparut orice dorinta de a mai suporta Android-ul si caile lui misterioase. Dar ca sa nu inchei asa sec, va mai zic una super misto:

pentru ca PS4-ul era conectat la TV-ul care sta obligatoriu atunci cand e pornit pe desene animante (deh, 3 copii), m-am folosit de functia lui Xperia XZ Premium de a deveni ecran pentru consola si mă puteam juca si pe, mă scuzati, buda jocurile favorite de pe PS4, cu tot cu controller conectat 😉

Hai bine, inca una 🙂

Stiu ca v-ati intrebat din secunda doi cand am pomenit de iPhone X cum sunt camerele celor doua prin comparatie. Nu am vrut sa fac un test exhaustiv si direct comparativ ca sa nu mă enervez:

  1. daca ieseau mai bune cu Sony mă enervam ca am dat atatia bani pe varful de gama de la Apple (bine nu camera a fost singurul motiv pentru care am ales telefonul asta, vezi aici de ce)
  2. daca ieseau mai bune cu iPhone mă enervam ca producatorul meu favorit de camere foto, nu e in stare sa scoata maxim pe partea foto dintr-un telefon al lor.

Din fericire, din ce observ, ambele au avantajele lor, asa ca pot dormi linistit noaptea, iar voi nu ramane decat sa mă injurati ca nu am tras o sageata clara catre ‘al mai bun 🙂 Nu va zic care-i care, aveti EXIF daca vreti sa va verificati judecata :).

Concurs – Castiga telefonul testat de mine

Dupa cum ziceam, e pe bune, chiar daca ai sarit direct la finalul articolului, pentru ca te-ai gandit ca aici o sa fie concursul. Ti-ai luat-o, pentru ca am zis pe undeva in articol cati magnetei am pe frigider si asta e intrebarea pentru tine 🙂

Glumesc! Ce trebuie sa faci este sa dai share acestui articol pe Facebook (da, stiu, nu vrei concurenta in a-l castiga, dar macar atat poti face pentru mine). Uite, ai mai jos butoane la dispozitie, ca sa nu zici ca e greu

Apoi trebuie sa imi lasi un comentariu (unul, nu o mie, nu 10 cu useri falsi) aici pe blog, nu pe Facebook pentru o mai usoara centralizare, si sa-mi spui de ce iti doresti acest telefon. Convinge-mă atat pe mine cat si pe reprezentantul Sony Romania, impreuna cu care voi alege castigatorul, si telefonul poate fi al tau. Chiar trebuie sa fi convingator!

Atentie

Telefonul este cel primit de mine in teste, nu unul nou nout, sigilat. A venit sigilat si l-am folosit ca si cum ar fi al meu: adica grija maxima, mereu in buzunar separat, fara chei, etc. Cine a mai cumparat de la mine chestii SH stie cum tin de ele, le iei ca noi. Vine in cutia originala, cu toate accesoriile, cablurile si tiplele (da, si pe acelea le pastrez).

Inscrie-te in concurs cu numele tau real pentru ca daca ai castigat si se dovedeste ca ai trisat (ce ziceam, mai multi useri, sau alte cele), vom alege alt castigator. Sa verificam e simplu: un cont de Facebook pe care vom comunica si un buletin aratat inainte de inamanarea premiului rezolva acest aspect.

Vom anunta castigatorul pe 17 Nov 2017 la ora 17 (sac!), asa ca ai timp sa te inscrii pana la ora 16 (ne trebuie si noua ceva timp sa deliberam, nu?)

Hai sa ai un Black Friday adevarat si norocos!

Am postat deja in articolul de Black Friday deja cateva oferte de la eMag: Laptop Lenovo la 499 de lei, Frigider Arctic la 599, TV HD 81cm 399 lei. Urmariti blog-ul astazi!!! CLICK AICI

Vrei si tu un Sony Xperia XZ Premium?

Chiar daca nu ai castigat telefonul la concurs dar ti-a placut acest review si iti doresti un Xperia XZ Premium, poti sustine informatia gratuita si acest blog cumparand de aici prin link-urile mele de afiliere. Multumesc!

Author: Alin Popescu

Inginer ca formare, grafician ca meserie, fotograf ca mod de viata, Alin este pasionat de tot ce inseamna tehnologie si scrie articole detaliate pe intelesul tuturor.

Share This Post On

55 Comments

  1. Îmi doresc pentru fiul meu care este student la Math and computer science Bristol University, anul doi. El a avut un Sony Xperia pe care l-a folosit exact 2 ani (până s-a defectat) și care i-a plăcut mult. DIn păcate cheltuielile mari nu mi-au permis să îi iau altul din aceeași gamă, așa că am fost nevoit să îi iau altul mai ieftin (de la Lenovo, bun și ăla dar nu același nivel). Recent a fost într-o acțiune de voluntariat la Lisabona, chiar acum e în San Francisco, la un concurs Facebook, faza finală (internațională, cred, după ce anul trecut a luat locul I împreună cu echipa la faza pe UK) și m-a rugat să îi iau un aparat foto ca să poată face poze mai bune să aibă amintiri mai frumoase din locurile pe unde îl duce viața de student. M-am gândit atunci la un RX 100, dar … în final am fost nevoit să renunț. Sincer acesta e motivul pentru care îmi doresc acest telefon, noi fiind fani SONY la acestă gamă de produse de multi ani.

    Post a Reply
    • Ohoo Dorin, ai ridicat bara sus de tot inca de la primul comentariu. Abia astept sa le citim si pe urmatoarele!

      Post a Reply
      • mulțumesc mult, și dovada că sunt utilizator SONY: https://www.flickr.com/photos/96216666@N02/

        P.S. Am avut cu cel puțin 9 ani poze mai vechi, făcute cu unul dintre primele generații de aparate digitale, un Sony Cyber-Shot DSC-P200 dar au fost postate pe un site numit: webshots (dar care a fost închis). Acel aparat m-a slujit cu devotament prin multe ture pe munte, mulți ani, până „a ales” să rămână sus în Șureanu, lângă un izvor.

        Post a Reply
  2. Îți mărturisesc cu sinceritate ca Sony nu mi-a captat niciodată atenția cu telefoanele lor. Citind articolul tău și înțelegând exact câte lucruri minunate poate face acest telefon, mi-am dat seama că, fără să vreau, am devenit un adept al formelor fără fond! Îți mulțumesc Alin că mi-ai deschis ochii! Știu ca nu voi câștiga acest telefon și de aceea îi urez celui ce îl va câștiga sa se bucure de el din plin, iar eu voi încerca să prind o ofertă de BF pentru bijuteria testată de tine.

    Post a Reply
  3. Chiar daca cand au inceput sa apara smartphoanele, aveam un pic de reticenta legat de calitatea fotografiilor ce le pot oferi comparand cu aparatele foto compacte, usor dar sigur, in timp, am incercat cateva modele second-hand de la diferiti producatori si am ramas mai mult decat placut surprins, insa marea surpriza a venit dupa ce m-am jucat nitel cu Sony Xperia Z al unei colege, de atunci nu m-am mai lecuit 🙂 Mereu am cautat promotii sau oferte sehond-hand pentru a prinde ceva de la Sony din seria Xperia si dupa bugetele mele si nazuintele mele de iubitor de imagine si dorinta de a impartasi momentele si cararile ce le strabat, dar fara succes, preturile fiind adesea un prag pe care calculele finaciare nu ma lasau sa il trec.
    Sper si caut in continuare ocazii prin care as putea avea un Smartphone Sony si astfel sansa de a bucura si pe altii cu ce pot surpinde in natura sau in urbi prin fotografie!
    Multumesc frumos Alin pentru articol si sansa de a participa la acest concurs!
    Mult spor in continuare.

    Gand bun,
    Ioan

    Post a Reply
  4. Imi doresc acest telefon pentru a-mi completa suita de gadgeturi Sony, dar mai ales pentru PlayMemories care merge super pe dispozitivele Sony (am tableta Sony dar nu prea are spatiu pentru a o lua cu echipamentul foto, atunci cand trebuie sa ma duc la o tura foto). Acum detin un Iphone SE si cred ca doar un telefon Sony m-ar putea scoate din IOS, pentru ca alta firma nu cred ca are cum. Subiectivitatea pentru japonezi a inceput odata cu primul walkman al tatalui meu care era un Sony, dupa aceea casa incepand incet-incet sa prinda sunetul Sony si mai apoi imaginea Sony (asta se intampla la inceputul anilor ’90), iar cand am crescut, ecoul Sony a ramas in mintea mea, atunci mi-am cumparat un Sony Ericsson pe care il am si acum in casa, ca backup, in caz de…
    In fine, trebuie sa reconosc ca nu as participa la acest concurs daca mi-as permite acest telefon si probabil o sa il am in vreo doi-trei ani, la mana a doua, pentru ca in general asa imi cumpar telefoanele care imi plac, in functie de posibilitati. Asadar, fara sa vreau sa induiosez pe careva, doresc numai bine acestui fain bloger, multumesc companiei Sony pentru libertatea pe care au oferit-o blogerului si mai ales pentru camerele foto pe care le-am avut si pe care le am acum. A77m2 si A7s.

    Post a Reply
  5. Mi-ar plăcea acest telefon din două motive. Primul motiv, sunt fan Sony, fără doar și poate. Deși dețin un telefon de la alt producător, tot timpul am fost fan Sony. Da, am achiziționat un Sony Xperia L si camera(senzorul) C2105 a fost foarte bună, si da, mai am încă telefonul, am un Sony DSC F828, primul aparat care m-a adus în lumea fotografiei, și desi este bătrânel, a rămas în sufletul meu pe veci, da, mai am aparatul, și de 8 luni am luat un Sony DSC HX300, un superzoom de care sunt foarte mulțumit. Al doilea motiv, toți știm că mulți bat la ușa celor de la Sony pentru un senzor, pentru o părere….și asta spune tot. Sper pe viitor la Sony A9. Chiar dacă toți dorim să câștigăm, înainte de toate, să nu uităm să fim oameni, așa că zic asta, baftă tuturor. Pup

    Post a Reply
  6. Imi doresc pentru mama. Nu stiu de ce, am senzatia ca Androidul este ce trebuie pentru cineva care trece “de la butoane” in plus i-ar placea sa faca si ea poze frumoase la nepoti :)))

    Post a Reply
  7. De ceva vreme incoace am inceput sa umblu pe munti, incerc sa si scriu despre asta, iar challenge-ul cel mai mare este sa am echipament putin, usor si performant. M-am bucurat cand mi-am luat DSLR si l-am carat dupa mine in fix 2 ture dupa care mi-am dat seama ca e overkill: daca e agatat de gat, il dau de stanci, daca e in “husa” imi ia o eternitate pana il scot cu manusile in mana, daca ploua, trebuie sa fie in rucsac si renunt la poze direct. Am incercat si cu un compact de la Nikon, dar e destul de butucanos si nu imi sta confortabil in nici un buzunar. Unde mai pui ca butonul de zoom s-a stricat de curand  asa ca a devenit piesa de mobilier. As vrea acest telefon din doua motive – in primul rand bateria care tine mult timp ma ajuta (cel putin moral) sa stiu ca pot suna la salvamont daca am o problema. Iar al doilea este camera de pe el: mi se pare absolut geniala si poate as putea sa scriu mai multe articole pe RoTravel daca as avea cum sa fac poze de calitate cu usurinta. Sa fie bine!

    Post a Reply
  8. Primul motiv pentru care mi-as fi dorit acest telefon este camera foto . Dar citind comentariul lui Dorin Buzgau am zis ca un motiv mai bun ar fi sa il ajut sa castige acest telefon pentru fiul lui. Asa ca, Dorin in caz ca telefonul va ajunge la mine va ajunge tot la fiul tau!

    Post a Reply
  9. Imi doresc telefonul pentru fetita mea care e pasionata de facut poze animalelor. Ar ajuta-o pentru ca are camera ce face poze frumoase din miscare si avand doar 8 anisori ii e mai usor sa inceapa pe modul automat. Multam!

    Post a Reply
  10. Salutare Alin, Mi-as dori si eu acest telefon pentru ca mi-ar placea sa am un telefon asa capabil sa pot surprinde momente frumoase si unice cu o camera foto pe masura, eu nu am fost nici o data in pas cu tehnologia in ce priveste telefonul dar ca si tine fiind fotograf am ajuns sa am pretentii mult mai mari la calitate si tocmai de asta uneori evit sa mai fac poze cu telefonul ca uneori ma enerveaza. Acum strict vorbind de telefon nu pot spune ca sunt la curent cu toate specificatiile dar sunt convins ca este un super telefon si persoana care il va primi se va bucura de o bijuterie si sper sa surprinda cat mai multe fotografii frumoase si sa il foloseasca la capacitatea maxima. Iti doresc numai bine, cat mai multe articole faine pe blog si lumina buna! bafta

    Post a Reply
  11. Foarte tare telefonu. Mi l-as lua doar pentru bateria care te tine 2 zile. 😀

    Post a Reply
  12. Salut Alin. Cu siguranta nu cred ca o sa il primesc eu avand istoria cu sony, mai ales cu suportul lor dar incerc. :)) Il doresc pentru simplu fapt ca vreau sa vad daca imi pot schimba parerea nu tocmai buna pe care mi-au lasat-o. Am avut xperia arc s(super telefon) Am avut xperia z3 si cu cel din urma am avut probleme 🙁 cam de 5 ori in garantie alt telefon same problems. Dar ma gandesc ca ala a fost z3 si au evoluat de atunci. Imi place sony nu ma intelege gresit, am multe produse de la ei dar pe partea de telefoane am anumite retineri.
    Take care

    Post a Reply
    • Salutare voua, in special lui Bogdan, detin un Z (prima generatie xperia) functional si astazi…5 ani de uz major … Bafta va doresc in concurs (xz premium este chiar deosebit). O zi buna

      Post a Reply
  13. Imi doresc acest telefon datorita flashgipurilor facute de sony…Imi place faptul ca Sony stie sa imbine eleganta si designul cu tehnologia oferind terminale de calitate,de asemenea camera de la sony este cea mai buna multi producatori de telefoane mobile aleg sa o foloseasca in construirea device-uri-lor pe care le comercializeaza.Un alt motiv pentru care mi l-as dori e faptul ca am nevoie de o camera profesionista pentru ca desenez Graffiti si nu as investii bani intr-un aparat foto ca am salariul mic…..Sper ca sa il castig sau daca nu sa fie fericit cel care il castiga….

    Post a Reply
  14. Hey Alin!
    Pai de ce il vreau – pentru ca mereu am vrut sa dau o sansa androidului si mi se pare o buna oportunitate. Sincer iti spun ca tanjesc dupa pozele facute cu anumite telefoane cu android si daca cu Andy am folosit intens camera iPhoneului, pentru a doua minune din viata mea ce va aparea in 2-3 sapt as vrea sa folosesc camera Sonyului :), sunt cat se poate de sigura ca voi avea o surpriza placuta atunci cand voi face poze cu el 😀

    Post a Reply
  15. Imi doresc acest telefon pentru ca dupa ce am citit articolul tau si am vazut imaginile am ramas incantat de felul in care fotografiaza. Imi place sa fac fotografii si cu toate ca am un DSLR cred ca cel mai bun aparat de fotografiat e cel pe care il ai la tine. Acum folosesc un mai vechi Lenovo K3 Note care a inceput sa dea semne de batranete (bateria nu mai tine nici macar zi) si cu toate ca pe partea de foto se descurca binisor e departe de acest Sony Xperia XZ Premium.

    Post a Reply
  16. Fotografiez doar cu telefonul de doi ani si ceva si imi caut un partener de cursa lunga pentru aceasta activitate. Sony ma poate ajuta, tinand cont de faptul ca sunt printre primii din tara care au adoptat mirrorless-ul, un sistem datorita caruia Sony e in top acum.
    Copilul fostei iubite s-a jucat cu fostul meu telefon Samsung Galaxy S5, un telefon care m-a servit aproape 3 ani, asa ca activitatea foto e sistata de ceva vreme.
    Si daca tot a ridicat stacheta sus antescriitorul, pe care il felicit acum pentru performantele copilului sau si eu am avut fotografie expusa in muzeul Luvru din Paris. Nu Alin, nu Parisul ala de langa Slobozia ci ala din Franta. 🙂 De asemenea fotografii castigatoare la concursuri international de prestigiu. Deci, ce zici Sony, ma ajuti sa castigam impreuna concursuri foto si pe viitor? Pentru ca am nevoie de tine Sony!

    Post a Reply
    • Scuza-mă dar nu pot sa nu intreb, e “fosta” iubita pentru ca s-a “jucat” cu fostul telefon copilul? :))

      Post a Reply
      • Nope. E fosta pentru ca inainte de nunta a preferat sa fuga in strainatate cu altul pe care pana atunci il injura de mama focului. Deh, caile incurcate ale vietii :))

        Post a Reply
  17. Îmi place sa merg pe bicicleta, chiar mai mult, îmi place sa documentez fiecare ieșire. De obicei fac ture de 100-200 km, prin zone rurale, la munte, locuri mai puțin umblate …
    Pentru a documenta astfel de ieșiri folosesc telefonul, nu prea îmi vine sa iau aparatura dedicata pentru ăsta, dar de fiecare data m-am lovit de problema autonomiei. Pe lângă telefon, mai trebuie sa iau și un acumulator separat cu care sa îl încarc. Mi-as dori un astfel de telefon, exact pentru așa ceva. Sunt locuri frumoase la noi în tara, și nu numai pe care cu greu le poți simții sau vedea fiind intr-o mașină. Mai jos am sa dau câteva linkul cu ce am făcut în micile mele excursii cu bicicleta.
    https://youtu.be/zzUgEhRdcwQ

    https://youtu.be/cx6UzMYrVK8

    https://youtu.be/1ssxZHyiB7E

    https://youtu.be/xgrbpBZVkAM

    Post a Reply
  18. Imi doresc sa castig acest telefon , in primul rand pt ca nu am castigat niciodata nimic gratuit , iar in al doilea rand mi-ar placea un telefon bun. Folosesc un Samsung in prezent, dar parca Sony este altceva(doar gandindu-ma la cate chestii misto au ca si brand). Faptul ca are o camera buna, mi-ar placea de asemenea..?
    Ce sa mai….
    Mi-ar placea sa am un cadou frumos inainte de Craciun! ?

    Post a Reply
  19. Salutare,

    Din cate am citit in articolul tau, Sony Xperia XZ Premium este un mirrorless cu obiectiv fix. Anul acesta am inceput un nou master la SNSPA, la Studii Vizuale si Societate. In semestrul doi vom incepe sa realizam mini documentare despre teme la alegere. Eu vreau sa fac un documentar cu tema “Eroi in familie”, documentar ce va avea ca actori principali membrii din diverse tipologii de familie. Ma gandesc acum la barbati care au renuntat la diverse vicii pentru familie, la mame care pleaca de dimineata la 6 si ajung seara la 7,8. Copii care ajung la performante in olimpiade locale si internationale, etc. Ideea principala este sa pot inregistra un interviu si activitati zilnice fara sa fiu intruziv sau sa atrag atentia celorlalti. Un telefon ca acesta cred cred ar face treaba foarte bine. Proiectul se va desfasura pana la mijlocul lui 2018. Documentarul va fi promovat pe diverse retele sociale pentru a deveni, sper, in timp, un documentar inspirational. Dupa ce termin cu productia documentarului, voi scoate la vanzare telefonul si banii vor merge catre un ONG, Chance for life, care se ocupa cu activitati sociale si educative.

    Multumesc,

    Valentin Movilaru

    Post a Reply
  20. Salut,

    Numele meu este Cezar și sunt consumator de SONY. Da, știu că sună ca o prezentare la o întâlnire de alcoolici anonimi dar dacă e să analizăm atent și riguros situația, sunt similarități privind motivul pentru care ajungi acolo. Cea mai evidentă e că după ce cumperi un produs SONY următoarele ”intră” fără un efort suplimentar. Când spun efort, mă refer la argumente pro/contra, caracteristici și proprietăți pe care le au produsele SONY față de concurență. În cazul meu, a fost vorba despre un MP3 player – primul meu produs SONY, acum mulți ani. De atunci fiecare achiziție pe care a urmat să o fac a trecut printr-un filtru care se numește SONY…tv, sound system, aparat foto, etc…Produsele au un farmec aparte din toate punctele de vedere, dar mai ales ca utilizare în timp. Nimic nu este întâmplător, iar ceea ce pare simplu şi uşor este rezultatul unor practici îndelung performate şi rafinate.

    Telefonul. Da, mi-am dorit tot timpul un model Sony, dar parcă de fiecare dată a fost un obstacol de care nu am putut trece. Odată cu primii pași în arta fotografiei am realizat că am nevoie de un telefon care să-mi susțină pretențiile și când nu am aparatul foto la mine. Și ce telefon poate să se ridice la pretențiile unui fotograf care folosește echipamente SONY? Vreau să cred că tot un SONY. Exact de aia merit eu telefonul SONY XPERIA XZ PREMIUM.

    Mai mult decât atât, mă angajez ca timp de o lună să realizez un mic portofoliu de fotografii prin care să demonstrez că SONY XPERIA XZ PREMIUM e mai mult decât un telefon. E o cameră foto cu telefon 🙂

    SONY user,
    Cezar

    Post a Reply
  21. Salutare Alin. Vreau acest device pentru a mă ajuta să scap de gura nevestei care din august de când a filmat “dinozaurul nostru” (ca să te parafrazez) şi a strâns 900k+ views la clipul respectiv în care Sara mănâncă o banală pară şi culmea, plânge după o piersică :))))), mă “toacă” sistematic reprosându-mi că lasă de dorit calitatea filmărilor scoasă de telefonul ei şi îşi doreşte un upgrade. SOS !

    Post a Reply
  22. Salut! Numele meu este Adi Luca si mi-as dori acest telefon Sony pentru a avea ‘camera foto’ tot timpul, in buzunar, cu mine! 😉

    Post a Reply
  23. Numele meu e Victor şi sunt fotograf de peste 10 ani. Îmi place să mă plimb pe munte cu kilogramele de echipament după mine în vederea surpriderii cadrelor cele mai faine. Nu am făcut niciun compromis în ceea ce priveşte căratul sculelor foto până nu demult, când am început să îmbrăţişez mountainbiking-ul. Datorită riscurilor implicate în latura gravitaţională a acestui sport, sunt nevoit să fiu echipat light şi fără aparatul cu care aş putea să suprind frumuseţile muntelui atât de îndrăgit, pentru că riscurile de a cădea cu rucsacul foto sunt semnificative. Aşa că de vreo 2 ani folosesc telefonul din dotare (un Samsung J5 cu performanţe foto destul de modeste) să îmi documentez într-un mod minimalist turele prin Piatra Mare, Piatra Craiului, Munţii Făgăraş, Ciucaş, Bucegi, Postăvaru, etc.
    Mi-aş dori foarte mult telefonul Sony Xperia XZ Premium pentru a putea transpune mai aproape de viziunea mea fotografică imaginile pe care le surprind în desele mele excursii cu bicicleta pe munte. M-ar ajuta enorm stabilizarea pe 5 axe, diafragma de f/2 şi gama dinamică impresionantă (din câte am văzut în review) de care dovadă acest telefon. Ar fi ideal în termeni de calitate/greutate/spaţiu compact

    Post a Reply
  24. Îmi doresc acest telefon pentru că sunt mare fan Sony, un mare amator înrăit de fotografie iar în curând vreau să-mi iau Mirrorless-ul a6000. Pe langa toate astea sunt și Slobozean de-al tau(pot dovedi)! ?

    Post a Reply
  25. Imi doream de mult timp sa imi cumpar un alt telefon. Momentan am Samsung J5 2015, chiar m-a ajutat, cat a putut. Insa as fi vrut sa pot face poze mai clare la handmade-uri, e un mare lucru sa ai poze clare cand vrei sa vinzi ceva. M-ar ajuta si la facultate, unde mereu trebuie sa imi pozez cazurile, fiind la Medicina Dentara. Totodata, cand vad pentru ce isi doresc domnii telefonul, ma simt cam mica:)) “eu pozez munti , peisaje”….da, si eu dinti!!!❤

    Post a Reply
      • nu vreau sa imi schimb telefonul, nu o sa il folosesc, o sa plece mai departe unde s-au dus toate electronicele mele pe care le-am updatat in timp, tablete, telefoane , etc, adica la un copil mai maricel , desteptutz dar nevoias.in cazul in care il castig , fireste.

        Post a Reply
  26. Pfuai..
    Să vă conving!?!
    Păi eu sunt cea mai convinsă de ce-mi doresc să-l câștig!
    Pentru că iubesc Sony Xperia, pentru o mulțime de motive, însă cele mai importante sunt: forma, designul și camera!
    Pe lângă dezvoltare personala și spirituală, fotografia este următoarea mea pasiune, iar atunci când vreau să dau mai departe și celorlați, din ceea ce văd, scot telefonul și.. Poză!
    O tehnologie performantă te ajută să “capturezi” o secundă din realitate- ceea ce este cu adevărat un motiv pentru care să dezvolți noi și noi proiecte.
    Să surprinzi cât mai clar universul și viața este o magic!
    În prezent am Sony Xperia X și abia îl aștept pe XZ!
    Mulțumesc! ?

    Post a Reply
  27. Salutare!
    Dupa ce am urmarit live-ul tau de la “Paris” am fost curios sa aflu mai multe despre acest telefon. Cel mai mult am fost interesat de partea de camera. Am un bebe de 1 an si chiar acum ma gandeam ca au fost foarte putine ocaziile cand l-am fotografiat cu DSLR-ul. Recent am trecut de la Android la IOS. Avand de putin timp IPhone, m-as intoarce la Android pentru acest telefon 😛
    In compania la care lucrez sunt un fel de HUB pentru colegii care vor sa-si cumpere masini, televizoare, aparate foto, telefoane… De la Sony recomandam doar sisteme audio. Recent un prieten mi-a demonstrat ca un LED Sony e mai bun la imagine ca un LED Samsung si acum, tu mi-ai demonstrat ca pentru Android, Sony poate fi o alegere foarte buna. L-am adaugat in lista de optiuni pentru recomandari 🙂
    Imi doresc acest telefon, imi place. Chiar mi-l doresc. Pana nu ma imbolnavesc de tot cu IOS.

    Post a Reply
  28. Salutare! Pierdut telefon SONY Xperia XZ Premium 2017. L-am comandat luna trecuta si nu stiu pe mainile cui a ajuns, dar simt eu ca a poposit timp de mai bine de o luna pe maini de mestesugar de top in ale fotografiei. Sper ca e “k nou” inca, pentru ca imi doresc sa il folosesc zi de zi ca sa iasa in evidenta in intalnirile de business, in cadrul sesiunilor de training sau mentoring pe care le sustin. Si cu Sony Xperia XZ Premium sigur ies in evidenta. Este si marimea mea (eu avand 1m90:) si este si momentul perfect pentru a incepe sa folosesc primul meu telefon Sony Premium, ca sa… “stand out from the crowd”. Mi l-am comandat special in aceasta perioada pentru ca doresc sa incep un vlog pe youtube si un blog pe care sa urc doar continut creat cu un smartphone. Toate videoclipurile, live-urile si pozele pentru blog si vlog doresc sa le creez, editez si upload-ez doar cu el, in ideea de a demonstra tuturor cat de simplu si usor e sa faci azi bloging si vloging, ca parte integranta din lansarea unui startup. Evident, ca va trebui sa mentionez si hardware-ul folosit pentru ca tot timpul ma mandresc cu ce folosesc. Weekendul viitor le inaugurez pe ambele (blogul si vlogul) cu ocazia Startup Weekend Piatra Neamt, acolo unde voi fi prezent ca mentor, pentru ca sunt Antrenor de Antreprenori. Si uite asa voi avea inca o poveste faina de dat ca exemplu in cadrul cursurilor si sesiunilor de antreprenoriat…
    Asadar, va rog, daca sunteti in posesia lui, trimiteti-mi-l urgent! Platesc eu transportul si ofer, drept recompensa, mentionarea lui in cursuri, postari si povestiri!

    Post a Reply
  29. Sunt reporter, plec din nou în Afganistan foarte curând, așa că telefonul ăsta ar fi camera foto secundară pentru proiectele mele de acolo. Se pune, hm?

    Post a Reply
  30. Posesor de Samsung s7 edge.

    Dacă sunt ales voi posta o poza realizata cu telefonul timp de 365 de zile din momentul în care îl am în mana pe profilul meu de Facebook

    Dacă uit sa fac o poza într-o zi voi returna telefonul înapoi!

    Gabriel 🙂

    Ps: voi realiza și un film, realizat exclusiv cu telefonul cu data de lansare 27 decembrie 2017
    Tema o alege reprezentantul Sony, scenariul și regia eu 🙂

    Post a Reply
  31. Pentru ca primul meu telefon a fost Sony si mi-e dor… asta in primul rand. Apoi pentru ca are o camera video dementiala. Chiar vreau sa o folosesc la maxim.

    Post a Reply
  32. Imi doresc foarte mult acest telefon pentru ca incep sa am impresia ca dobandesc Alzheimerul de la mamaie-mea si sa uit multe lucruri, evenimente, detalii. Si as vrea foarte mult sa le capturez cat mai frumos si mai apropiat de realitate, pentru ca experientele sunt ceea ce ne formeaza si nu vreau sa uit ce m-a format. Apoi alt motiv ar fi ca intreaga viata am avut telefon cu 10 generatii mai vechi :)) si momentan am unul care abia imi permite sa am Facebook instalat pe el. Thanks, great job!

    Post a Reply
  33. Salut Alin, imi doresc telefonul pentru ca sunt pasionat de telefoane si fotografie…am avut toate marcile si modelele ….am zis toate …ehh nu chiar, Sony nu am avut niciodata nu stiu de ce!? ( probabil de la cate mp3 playere si walkman-uri Sony am avut am zis sa mai incerc si alte marci ) Dar acum cred ca este momentul ( special moment ) sa am unul …Ce zici ?

    Post a Reply
  34. Salut, impresionant review-ul in primul rand, felicitari! Acuma eu vorbesc din prisma omului care repara astfel de terminale 🙂 Da, detin un service GSM si imi trec prin mana tot felul de telefoane. Surpriza, de la z3 incoace, Sony a reusit sa repare aproape orice neajuns, fapt pt care am avut de reparat doar display-uri sparte, mufe de incarcare, microfoane infundate. Aici ma refer strict la brandul Sony, sa fim intelesi.
    Am facut aces intro ca sa va povestesc de mine 🙂 acuma e vremea sa vorbesc chiar de XZ Premium-ul acesta, care mi-a trecut prin mana pentru prima data saptamana trecuta 🙂 Clientul extrem de bucuros de telefon, ba ca tine bateria mult, ba ca face poze incredibile, ca e magenet pentru fetita lui mica – aici a fost problema. Dupa multe tranti, (care aveti copii stiti la ce ma refer), se astepta sa crape display-ul. Dar nu a fost asa, a reusit sa sparga spatele, care e si el din sticla. Problema s-a remediat intre timp, dar am avut ocazia sa pun mana pe un telefon de top. Un telefon rezistent, un telefon pe care te poti baza si din punct de vedere hardware dar si software, pentru ca echipa de la Sony le tine mereu in pas moda prin ultimele update-uri de soft aparute.
    Ce poate fi mai placut decat sa vezi telefonul, sa fi multumit de ce ai vazut si sa ti-l doresti in cele din urma?

    V-am salutat.
    Septy

    Post a Reply
  35. In urma review-ului complex, facut de un om avizat, desi pasionat de produsele Apple, ma inscriu in aceasta mega promotie cu speranta sincera de a castiga acest telefon… motivul principal… fiul meu… desi tanar, este foarte pasionat de fotografie, aparatul vechi cu film il foloseste destul de greoi avand 5ani :), asa ca… asteptam tragerea la sorti domnule Popescu! 🙂

    Post a Reply
    • Nu este o tragere la sorti. Decidem castigatorul in urma comentariului cel mai motivat/motivant 🙂

      Post a Reply
  36. Imi doresc telefonul pt ca momentan nu e pe lista de prioritati inlocuirea vechiului telefon (si la cate sunt pe lista…). Plus ca mi-a picat D90-ul si cu D3-ul nu ma plimb des la gat, asa ca n-ar strica sa am o camera foto buna la telefon, pt momentele cand n-am altceva disponibil.

    Post a Reply
  37. Imi place sa calatoresc si sa fotografiez peisajele din aceasta tara minunata, numita Romania . Imi doresc foarte mult acest telefon deoarece raspunde cerintelor mele si mi se pare telefonul ideal pentru turele mele montante.
    In primul rand camera foto este exeptionala, cand am vazut pozele de mai sus am crezut ca sunt facute cu un aparat foto, am ramas foarte impersionat de culorile naturale si de detaliile ce se vad in poza facuta la macese. Astfel nu as mai fi nevoit sa car apartul meu foto in turele montante, as avea mai mult spatiu liber in rucsac. Mi se pare interesanta ideea cu notificare pe care o primesti in cazul in care se incinge telefonul in timp ce filmezi(in format 4k) deoarece stii la ce sa te astepti si nu te trezesti dintr-o data brusc ca nu mai poti filma.
    In al doilea rand mi-a placut mult capacitatea bateriei de 3230mAh, din cate am inteles in atricoul de mai sus te tine aproximativ 2 zile, ceea ce este foarte bine, deoarece drumetiile mele montane nu tin mai mult de 2 zile. Eu as vrea sa folosesc telefonul doar pentru fotografii si sa intregistrez traseele cu ajutorul aplicatiei Strava.
    Acest telefon este 3 in 1 pentru mine si va explic de ce (hahaha). Am un Sony Ericsson K800i ce are camera foto de 3.2mp (inainte il foloseam pentru poze. Facea niste poze superbe la vremea lui, dar acum i-a trecut vremea si am optat pentru un Iphone 4 deoarece face poze mai bunicele) iar acum il tin doar pentru baterie SE K800i. Iphone 4 il folosesc in situatii extreme in care nu pot scoate aparatul foto si bateria nu ma tine mai mult de 6/7 ore, iar aparatul foto imi este greu sa-l scot de fiecare data din rucsac pentru a fotografia. Astfel acest telefon ar reusi sa-mi simplifice foarte mult turele. Nici nu stiam ca a aparut un asemenea telefon, dar datorita lui Alin am aflat de el. Alin a punctat foarte bine detaliile ce ma intereseaza cel mai mult: fotografia si capacitatea bateriei. Acest review m-a determinat foarte mult sa-mi doresc acest telefon, mi se pare telefonul ideal pentru cei care iubesc natura si muntele.

    Post a Reply
  38. Vreau acest telefon pentru a-mi face poze. Am un Sony Xperia model MT15 si as vrea un telefon mai nou pentru ca am pasiune pentru poze. Dupa ce îl obtin, daca il obtin bine-nteles, daca sunt norocosul, promit ca fac videoclip si il dau mai departe.

    Post a Reply
  39. Îmi doresc un telefon nou pentru a continua pasiunea mea pentru fotografie, am un telefon mai vechi sony dar As vrea enorm de mult ca de aceste sarbatori sa pot reusi sa fac multe poze mai profesionale alaturi de familie si peisajul frumos de iarna. ❤

    Post a Reply
  40. Sony: walkman fan din 1994 din primul an de facultate. Au urmat citeva casetofoane si sute de casete. Apoi primul monitor Trinitron pentru Unreal Tournament. Dupa… 14 ani l am dat ca am presupus ca eram ultimul utilizator de tub catodic din Romania. Dar nici nu am mai gasit altceva mai bun peste ani (mint… poate un ViewSonic demential). Si fan sunt inca: home theatre, tableta Z2, 2 x xperia Z3 compact sparte in santier intr-o luna, televizor si peste toate un RX100mk2 absolut magnific! Deci un XZ premium s-ar simti ca acasa in buzunarul meu… Pe bune !

    Post a Reply
  41. Imi doresc acest telefon deoarece practic si imi place fotografia de strada si nu numai, iar o perioada mare de timp am carat DSLR-ul cu mine in fiecare zi, acum nemaiavand loc in rucsac pentru el. De asemenea, nu am avut pana acum ocazia sa detin un flagship, iar acest telefon m-ar ajuta sa usurez procesul de realizare a fotografiilor si de postare imediata pe retelele de socializare (Facebook si Instagram).

    Post a Reply
  42. Salutare.
    Am citit povesti. Sincere, pline de incarcare si emotie. Si totusi imi doresc sa-l castig, sa pot incerca a face fotografie cu el(atat cat imi permite indemanarea acum, dar cu dorinta de a creste pe viitor), sa fie companionul meu..zi de zi..ceas de ceas, sa surprind(si sa fiu surprins) de cadre cu natura, oameni veseli, dar din pacate si tristi, familie, prieteni cat si oameni pe care nu ii cunosc atat la spectacole cat si la diverse adunari, petreceri si evenimente sportive.
    Vreau ca telefonul sa ma ajute sa surprind o lume nemaivazuta, unica, vesela si totul sa ma/ne uluiasca.

    Post a Reply
  43. Salut! Sunt tatic de un an, si vreau sa va spun ca nu am inteles necesitatea unui smartphone, pana cand am devenit tata. Mai precis, pana cand m-am intors la serviciu dupa ce am devenit tata 🙂 . Este incredibil cat de multa bucurie iti poate aduce vizionarea unei poze sau a unui filmulet cu cei dragi, atunci cand nu esti langa ei. Instantaneele trimise de sotia mea pe timpul zilei, cu mimici caraghioase la masa, chipul angelic al micutului cand doarme, “banale” filmulete din parc, si multe altele, toate reusesc numaidecat sa ma faca fericit, chiar si in cele mai aglomerate momente de la sjuba.
    De asta, am renuntat la credinciosul meu telefon cu taste, outdoor style, pentru un smartphone. Cum intr-o familie cu copii, taticii nu sunt neaparat prioritari cand vine vorba de achizitii, am preluat vechiul telefon al sotiei, un S4 mini. Neajunsurile lui incep sa ma deranjeze, mai ales pe partea de calitate a fotografiilor si a vizionarii, asa ca momentan sunt in cautarea unui telefon nou. Fiind fotograf amator, dau o mare importanta camerei foto a telefonului. Asa am ajuns sa citesc cu mare interes review-ul unui telefon facut de Alin, coleg fotograf. Telefon care promite mult pe parte foto, si, din cele citite si vazute mai sus, nu dezamageste. Mi-ar face o mare bucurie sa ajung in posesia acestui telefon, mai ales ca pentru mine urmeaza o perioada plina la tot pasul cu potentiale amintiri de nepretuit oferite de cel mic, amintiri ce pot fi imortalizate doar cu un aparat mic, rapid, si tot timpul la indemana. Sony Xperia XZ Premium are tot ceea ce-i trebuie pentru a fi acest aparat, si multe altele in plus.
    O zi frumoasa,
    George

    Post a Reply
  44. Recent am facut pasul catre primul meu mirrorless Sony (A7 II) cu ocazia Black Friday Pro la F64. Cu siguranta nu as fi facut aceasta miscare (dupa ani de zile de Canon fanboy) fara un asa-zis “influencer”. Toamna trecuta am facut un curs de Fotografie si Elemente de limbaj vizual la UNATC. Profesorul ce tinea cursul era cel mai mare fan Sony pe care l-am vazut vreodata :)) De la Sony Xperia Z, Xperia Tab, la a6300 si un arsenal intreg de obiective, pana la televizorul pe care ne proiecta suportul de curs, bineinteles un Sony 4K. Cursul m-a ajutat foarte mult in parcursul meu si, ca drept urmare, astazi sunt boboc la Imagine de Film si Televiziune la UNATC. Aici am inteles foarte bine traditia pe care Sony o are in sfera Foto-Video. In ultima perioada, al meu iPhone 5s ma lasa balta cand imi e lumea mai draga. Student din provincie ajuns in Bucuresti, sunt absolut dependent de Google Maps. Si cand ajung la mama-naibii si vreau inapoi la camin…hop, telefonul intra intr-un bootloop infernal. Si chestia asta se intampla de vreo 3-4 ori zilnic. E semn. Se cere schimbat. Am analizat piata smartphone-urilor in ultimele saptamani si tinand cont de impresia total schimbata in bine cu privire la brandul Sony, chiar mi-ar face placere sa incerc un Xperia (mai ales pentru capacitatile foto-video). Insa “gaura” de buget pe care a facut-o A7 II-ul nu imi permite sa imi schimb telefonul chiar acum. Asa ca acest concurs poate fi sansa mea de a scapa de durerea de cap a bootloop-urilor nesfarsite :))

    Post a Reply
  45. Salutare!
    Felicitări ție și reprezentanților SONY pentru idee.
    Încep prin a spune că-mi doresc acest telefon din mai multe motive, unele importante, altele mai puțin.
    Deși era pe lista de priorități de ceva timp, am tot ezitat în a-mi înlocui vechiul telefon peste care mai bine de 4 ani de utilizare și-au lăsat amprenta, mai ales în ceea ce privește timpul de reacție în aplicații.
    Ca arheolog mă deplasez des foarte des pe teren și nu întotdeauna am acces la o sursă de curent, astfel că autonomia lui Sony Xperia mă încântă. De asemenea, cred că funcția de geotagging îmi va fi foarte utilă.
    Nu am deținut niciodată un flagship, cu atât mai mult unul de la SONY, însă din reviewurile tale pare să fie o experiență tare faină.
    Și am ajuns la poze, probabil motivul pentru care majoritatea celor de aici s-au înscris în concurs! Mi-ar plăcea să dețin un aparat care să fie capabil de astfel de performanțe, unde mai pui ca nu aș fi obligat să car o ditamai geanta cu mine, ci doar aș scoate telefonul și aș surprinde imaginile pe care le vreau.
    Nu în ultimul rând mi-l doresc deoarece este gratis ceea ce din punct de vedere financiar este exact ce mi-a recomandat doctorul 🙂
    Mulțumesc pentru ocazia de a participa și mult succes în continuare.

    PS. Lăsând totul la o parte, pozele arată uimitor. Nu aș fi zis niciodată că sunt făcute cu un telefon.

    Post a Reply
  46. De la ultimul update, iPhoneul e foarte bun la… consumat batería. Inainte de IPhone am avut XPeria si ma bate gindul sa il incerc din nou.

    Post a Reply

Trackbacks/Pingbacks

  1. Castigatorul telefonului Sony Xperia XZ Premium este... - aLLin Popescu - […] urma articolului de test a rezultat ideea de a da telefonul unui cititor, pe baza unui comentariu care sa…

Leave a Reply to Miriam Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.