Din gura-n gura

Se pare ca trec printr-o perioada enervanta pentru cititorii mei si ii rog inca o data sa ma scuze. Ultimele postari din acest blog nu prea au mai avut legatura cu fotografia, sau mai bine zis nu cu fotografia pe care am facut-o intotdeauna pentru sufletul meu, si anume fotografia de peisaj, cea care inca imi este cel mai draga si dupa care tanjesc in fiecare zi care trece fara sa declansez 🙁

Din pacate (si sper sa fie ultima oara pentru o lunga perioada de acum incolo) nici postarea aceasta nu are legatura cu fotografia de peisaj. Este un apel catre voi sa imi dati o mana de ajutor. Cum spuneam mai acum cateva zile, masinuta care ne-a fost un adevarat prieten si care ne-a dus peste tot pe unde am dorit, trebuie sa ne paraseasca, pentru ca, a trebuit sa o inlocuim cu ceva mai mare, nevoia de spatiu facandu-se simtita la fiecare drum mai lung impreuna cu Andreuta si toate bagajele ei 🙂

Mana de ajutor ar fi sa dati mai departe anuntul meu de vanzare, asa cum multi deja au facut-o pe Facebook si le multumesc inca o data.

Masina este impecabila din punct de vedere functional, fiecare mica problema care a aparut de-a lungul existentei ei fiind reparata din timp, nelasand-o sa se dezvolte in ceva grav, cum fac poate altii carora nu le pasa de masina. Inclusiv acum, inainte sa o vand, masina a fost in service pentru o revizie generala, cea de 120.000 km (desi km reali sunt undeva in jurul a 109.000). Intotdeauna reviziile le-am facut mai devreme decat necesar, neastepand cei 15.000 km intre revizii, astfel s-a ajuns la un decalaj in avans, lucru deloc rau pentru motor si componentele transmisiei.

Numai aceasta revizie a costat aproximativ 650 de euro, pentru ca am vrut sa schimb tot ce putea crea probleme mai tarziu. Cei din service mi-au zis ca sunt nebun, ca bag atatia bani intr-o masina pe care o vand, insa eu am facut-o pentru ca tin foarte mult atunci cand dau cuiva ceva, sa stiu ca nu are defecte ascunse sau mai stiu eu ce alte probleme. Astfel, masina vine cu garantie 6 luni pentru orice problema la blocul motor si transmisie (mai rar asa ceva la o masina SH)

Noi am avut-o de la varul meu, asa ca istoricul ii este cunoscut de la primii km, si am pastrat absolut toate facturile si fisele de service de la inceput si pana acum.

Nu mai are rost sa insist cat de ingrijita a fost masina, si chiar daca la exterior prezinta cateva urme din razboaiele parcarilor din bucuresti, nu e ceva ce nu ajungi sa treci cu vederea pana la urma. In primii ani, ii disperasem pe cei de la Casco, remediind absolut orice zgarietura cum aparea, insa cu timpul, am ajuns sa imi dau seama ca e mai important timpul pe care il petrec cu masina la indemana, decat cu ea in service 🙂

Masina se vinde impreuna cu statia si subwoofer-ul pe care le-am montat inainte de a se naste bebe, si pe care nu prea le-am mai folosit dupa ce s-a nascut ea, din motive lesne de inteles. Au functionat pe masina, insa la volum si putere minime 🙂

O dau cu 2 randuri de cauciucuri: cele de iarna sunt noi, iar cele de vara au uzura medie. De asemenea, ofer si lanturile (inca sigilate) pentru situatii extreme, atunci cand gumele de iarna nu te pot scoate din bucluc. Pe mine m-au scos intotdeauna, asa ca nu am apucat sa folosec niciodata lanturile.

Pe plafon sunt montate bare transversale, si ele raman, mai putin suportii de bicicleta care vor trece pe noua masina de indata ce o voi “impodobi” cu bare de transport.

La interior masina arata impecabil, a facut recent o vizita si la un detailing, si asta tot din dorinta de a se prezenta demna in fata viitorului posesor.

Ca incheiere, iata “fisa” autoturismului

Va multumesc pentru intelegere si ajutor 🙂

Author: Alin Popescu

Inginer ca formare, grafician ca meserie, fotograf ca mod de viata, Alin este pasionat de tot ce inseamna tehnologie si scrie articole detaliate pe intelesul tuturor.

Share This Post On

1 Comment

Trackbacks/Pingbacks

  1. Renault Megane de vânzare | BlogJOB v2.0 - [...] convins că Alin abia aşteaptă să o vândă, iar altcineva nu poate dormi cu gândul la [...]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.